Ileana Stanka Vicic: Limba noastră

„Limba noastră-i o comoară“ chiar dacă nu mă ajută prea mult într-un mediu străin, însemnătatea ei este imensă, de nedescris. Nu-mi pot imagina viaţa fără limba română, este în sufletul meu; cu ea m-am născut pe buze, în ea am fost educată şi formată să gândesc. Limba română este ca un virus, te infectează, o obsesie, ar spune partenerul meu. Cu alte cuvinte limba română este fagurul, mierea mea de albine, mâna cerească care-mi lipseşte. Memoria? Memoria, ca un concert de Bach? glumesc, acum. „Memento mori“, „Remember for time“ Trăiesc din amintiri şi mă hrănesc cu iluzii, „fantaziram“ prea mult, mă critică „Adamul meu“ tradus ar veni cam aşa prea multă fantezie (pentru nimic) Maleahi 3:16 „Memento“ dintr-o tabără creştină din Caransebeş a anului 1991. Citiţi textul, vă implor din Vechiul Testament. Dar cel mai mult îmi place textul din Habacuc 3:17, care spune aşa „Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Dumnezeu , mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!“ şi continuă într-un mod aşa de frumos „Domnul Dumnezeu este tăria mea, El îmi face picioarele ca ale cerbilor, şi mă face să merg pe înălţimile mele.

ILEANA STANKA VICIC