~Loredana Ştirbu: „Un om care simte şi trăieşte mai româneşte decât o facem noi, cei de aici“

„Sunt gânduri şi sfaturi spuse alene, ca atunci şi cum vorbeau bătrânii satelor noastre „la drum“ „la bancă“. Nu avem grabă şi de fapt într-un fel este mai bine; asta să vă fie ultima grijă!“

Când am început să citesc această carte nu eram pregătită să descopăr un spirit atât de nobil prin tot ceea ce gândeşte şi scrie, nu ştiam exact la ce să mă aştept aşa încât surpriza mea a fost una dintre cele mai plăcute. Uite că peste mări şi ţări trăieşte un om care simte şi trăieşte mai româneşte decât o facem noi, cei de aici. Este foarte greu să vorbeşti despre o astfel de carte deoarece ea este o lecţie de cultură, istorie, simţire şi mai ales de suflet. Te trezeşti faţă în faţă cu gândurile unui om care reflectă asupra unor aspecte atât de diverse ale credinţei sale încît te întrebi: cum este cu putinţă?

Alexandru Nemoianu ne deschide porţi spre o spiritualitate la care eu nu ştiu dacă voi ajunge vreodată. Uneori e năvalnic, pătimaş chiar, alteori molcom, sfătos aşa încât nu e loc de plictiseală citind această carte. Parcă îl văd cum stă gata să răbufnească apărând o idee, un… om. Formaţia domniei sale de istoric se simte: este metodic, analitic nu aruncă vorbele fara rost şi poate tocmai de aceea tot ce scrie este atât de credibil. Dar ceea ce mi se pare remarcabil la toată această carte este felul în care simte şi trăieşte româneşte şi felul în care ne explică şi nouă lucrul acesta. „Tot potrivit îmi pare a spune că a te ţine în tradiţia Neamului căruia îi aparţii nu este o obligativitate ci o stare naturală. Ruperea de Tradiţia neamului are efecte catastrofice. Cred că există cel puţin trei stări ce nu pot fi distruse: persoana, familia şi neamul.“ Probabil că fiind atât de departe de ţară, înţelege mai bine decât noi importanţa Tradiţiei a Neamului şi implicit a spiritualităţi acestuia. Sunt convinsă că majoritatea românilor nu consideră azi că păstarea tradiţiei e crucială în existenţa neamului românesc; lucrurile acestea atât de des trâmbiţate înainte de 1989 şi-au pierdut vitalitatea şi importanţa pe care ar fi trebuit să o aibă. Domnia sa vorbeşte atît de frumos despre Tradiţie şi Neam încât a spart toate şabloanele pe care le aveam .

„În rest vă îndemn să nu vă temeţi, rugaţi-vă, aveţi „puţintică răbdare“ şi mai ales SUS INIMA!“

LOREDANA A. ŞTIRBU