~Gheorghe Postelnicu: Poezia rece (despre Oana Şerban, „Silogismele agapé-ului“)

Un scriitor stimabil din Buzău mi-a dăruit ultimul volum de poeme al tinerei Oana Şerban, „Silogismele agapé-ului”. Din păcate, concluziile cronicarului sunt tocmai pe dos faţă de exerciţiile de admiraţie ale prefaţatorului acestei cărţi elegante sub aspect material (deşi cu greşeli de corectură, de exemplu când â, când î, chiar pe aceeaşi pagină), tipărite sub egida Fundaţiei haşdeienilor. Aşadar, autoarea nu versifică uşor, ci bolovănos, nu „filtrează prin capacitate nativă şi sensibilitate politropică multiple experienţe culturale”, ba strecoară inabil silogismele idolilor culturali, în sfârşit, nu are o „contribuţie personală la îmbogăţirea registrului liric în general”, ci, forţând prozodia, leagă zdravăn versurile în cătuşe.

Fără a dori să scad cu ceva însemnătatea preocupării artistice a Oanei Şerban, se poate afirma că jocurile ei intelectualiste o ţin departe de poezie şi mult mai aproape de poematizare. Dorinţa de a conecta poezia la alte surse decât cele frecventate în mod obişnuit de tânăra generaţie de autori reprezintă un risc şi nu o îndrăzneală şi foarte puţin calea potrivită pentru inovări de substanţă. Transplantul de motive culturale livreşti creează pretextul de poezie şi nu poezia însăşi. Inundate de preţiozităţi, versurile sunt reci: „Tot şi nimic se naşte din idei./Din silogism a fost făcut ierbar/Să se usuce ars de-atâtea chei/Pământul muritor într-un sertar”(„Raţionament”) sau „Ideile există fără să fie./Lucrurile sunt fără să existe./Şi lumea se corelează cu este/În absenţa consistenţei ei./Orice palidă fotografie/A Universului relevă triste/Umbre aşternute de mult peste/Pleoapele creatorilor zei.” („Logos şi eikon”). Preţioase sunt şi titlurile unor poeme: „Zâmbet freudian”, „Pastel vital”, „Sachverhalte”, „Lecanomancie”, „Enantiodromie sau întoarcerea în sine”, „In illo tempore”, „Releva me de me at te”. Tânăra autoare poetizează în general idei filozofice şi teologice, zeci de truisme, încât nu ne miră că vocabularul e doldora de termeni pe care nici dicţionarele nu-i prea încap: mefist, eikon, haric, plasmaleme, politrop, mundum, nomos, ahileic, epistemic. E un decor lingvistico-filozofic ce împinge poezia într-o zonă uscată. Consecinţele acestei maniere de a versifica teme şi motive din logică îl pot ţine pe autor captiv multă vreme. Poeme ca: „Retorica”, „Replică”, „Vals”, „Omul din timp”, „Definiţii”, „Nu”, „Testament”, „Albastru”, nu ne pot îndreptăţi să afirmăm ca generosul semnatar al prefeţei că am întâlnit „o poetă în adevăratul înţeles al cuvântului” (pag. 3). Mai degrabă o elevă inteligentă care îşi reprimă spontaneitatea şi lirismul, ţinându-le ascunse după rafturile bibliotecii.

Construindu-şi acum poeziile pe o sintaxă de preţiozităţi, pe un ermetism oracular, expresia se va limpezi numai prin maturizare. Deocamdată notele simple şi directe sunt foarte rare, chiar şi atunci când poezia pare pură mărturisire lirică („Se plânge din ceruri”, „Tăcere”, „Imaginea veridică a omului”), dar, vorba autoarei: „Şi ce e simplu-n astă lume?” (pag. 35). În ansamblu, acest volum cu un titlu de eseu este prea compozit, cu puţine imagini sprintene şi graţioase, semnal pentru tânăra autoare de a-şi domoli emisiunea intelectualistă.

GHEORGHE POSTELNICU