~Dana Banu: Poeme

POEZIE CU SÂRMĂ GHIMPATĂ
însera şi eu te ţineam de mână

să nu care cumva să cad

să nu care cumva să mor în timpul vieţii tale

pe coline

departe

îşi întindea spre soare pletele firave

nostalgia

prin iarba uscată se aprindeau lumi mărunte

era pace cu ungaretti şi o jumătate de pâine pe masă

apoi s-a făcut un gol uriaş în jurul nostru

aerul se rarefiase

vocea ta aluneca

şiroia prin rigole

planetele de damă anunţau mari câştiguri

mulţi bani

un viitor prielnic

acum

iată

când încerc să mă gândesc la tine

o sârmă ghimpată îmi intră adânc în carne

şi trag de ea inutil

şi nu mă întorc

şi nu plec

şi nu rămân

doar număr picăturile strălucitoare de sânge

într-o linişte vie

într-o singurătate moartă

într-o poezie neterminată
_____________

OSÂNDA
apoi ne întorceam toţi pe la casele noastre

nimic de consemnat în istorie

prin întuneric trăgeam la galere

sfântă sclavie jilav destin

ieşeam din fum

din zile şi din trupuri

cum lumina dintr-un astru cu nume prelung

numai ce apăruse o lună pitică

hăt departe peste blocuri cale de-un vers şi ceva

când sângele dădu în clocot

mahalaua se trezi cu zgomot la viaţă

şi-n garduri vii sclipătul nopţii încondeia cu patimă

cumpăna asfinţirii dinspre apele curgătoare ale Mureşului

eram din ce în ce mai puţini

pământul nu mai avea răbdare cu noi

îl învârtisem pe degete până la epuizare

coborâsem şi urcasem pe el în genunchi şi în coate de 1000 de ori

nu mai aveam contur

uneori ni se părea

că suntem doar urmele părinţilor

atunci trăgeam cu praştia în nori

şi ne bucuram privind spre firul ierbii

ce dădea în soare chiar din mormintele lor

corăbiile noastre vor duce mereu înspre niciunde

inutile cuvinte
_____________

ANOTIMPUL FERESTRELOR DESENATE

pe sticla ferestrei

desenez o gară albastră

un tren de jucărie

(are desigur o locomotivă cu abur)

un munte

rucsacul plin cu zăpadă

uşa încuiată

luminile stinse

intru apoi

în gara albastră

urc în singurul tren

care trece pe-acolo

poftiţi în vagoane

vă spun

e vremea

să plecăm cu toţii

acasă

_____________

O ZI CA TOATE CELELALTE

ploaia deschizându-ţi fereastra

în aşternut doar tiparul trupului meu

o zi ca toate celelalte

străzile înghit pe nemestecate oameni case şi întâmplări

peste umărul tău mereu apune un soare

vocea ta mereu acoperă îndepărtarea

să aşteptăm îţi spun

vor trece până la urmă

anii ăştia cu ploi şi umbrele prea mici

cu şosete ude şi cu tramvaie bătrâne

pierzându-se-n zgomotul lor

se poate încă trăi în oraşul transparent

sub acoperişurile lui primitoare

chiar dacă ploaia coboară în liane subţiri

pentru condamnaţii la risipire şi ceaţă

tu eşti aici

iar asta cu siguranţă înseamnă

că nimic rău nu se poate întâmpla

………………………………

se poate încă trăi la marginea lumii

îţi spun

eu sunt elian

şi am să îţi arăt ploaia

într-o zi ca toate celelalte

_____________

POEZIE CU CEAS ŞI ACVARIU
cum stau aşa în lumină

deodată

pe mâna mea un ceas desenat cu pixul

începe să ticăie grăbit

ca apa iute şi rece de munte alunecă vremea

în care alergam printre şinele de cale ferată

la marginea unui oraş de mult părăsit

ne-am iubit doar câteva anotimpuri sălbatice

spre capătul absenţei noastre de acum

înotam cu graţia peştilor strălucitori din acvarii

tu vei pleca iar eu voi privi îndelung după tine

aşa îmi spunea mereu despicând întunericul în fante subţiri

singură acum

eu

înotând în mijlocul unei camere luminoase

doar eu

şi mâna mea cu ceas desenat

singur acum

el

înotând prin miezul pământului

singure acum

camera mea luminoasă şi miezul pământului

într-un acvariu

prin care se zăresc

ochii voştri

DANA BANU