~Angela Nache-Mamier: „Vorel Zgheru – Ecloziuni“

Viorel Zegheru, tânăr poet şi prozator, trăieşte în Franţa, unde a publicat primele sale cărţi.

El este sigur că poezia este în tot, chiar şi în matematică. Important este a pune în ecuaţie spiritul cu imaginaţia liberă. El reuşeşte  cu brio această reconciliere între poezie şi matematică, face să  surâdă cititorii săi între un triunghi şi cuadratura cercului …

El trăieşte la Millau, practicând un bilingvism perfect pentru un intelectual care între 2005-2006 a publicat la Editions Clapas (unde editorii şi autorii Jacqueline Robin şi Cristophe Liron l-au luat sub aripile lor protectoare ): « Les Tourments d’André »(volum de poezie şi proză), « Incident sentimental » (broşură bilingvă cu poezii în limba franceză şi în română) şi «Les ailes d’un ange cubique » (broşură cu poeme în franceză).

O coincidenţă simpatică ne-a reunit în cursul unei întâlniri literare la invitaţia editurii Clapas la sediul ei din Millau. Dintre cei şapte  ori opt poeţi prezenţi, trei dintre ei eram …români !!!!

Cristophe Liron, primul său editor, scriitor el insuşi, intervine destul de des pentru a edita şi prezenta cărţile acestui poet de care este cu adevarat mândru : « Viorel a pris racine dans la poésie francophone où son style s’épanouit pour notre plus grand plaisir » (Les Tourments d’André »).

Acelaşi scrie despre « Incident Sentimental » şi evidenţiază că Viorel Zegheru, « poème après poème, nouvelle après nouvelle, avec un implacable humour, affirme son style narratif et surréaliste. Chaque poème, chaque nouvelle déploie un univers étrange et ravissant d’une efficacité remarquable.

Dans cette courte publication, le texte en Roumain nous donne une dimension supplémentaire de son cheminement poétique et nous donne aussi la mesure d’une langue sœur de la nôtre,latine comme celle d’Oc, ou de Catalogne ».

Cuvântul « Clapas » este în limba occitană un «tas de pierre constitué par la main de l’homme pour laisser champ libre. D’une certaine façon, il peut toucher le ciel. »

Găsim opinii interesante şi în eseul lui Ionuţ Caragea despre Viorel Zegheru:

« Poetul, preocupat de simbol şi mister leagă şi dezleagă cuvinte, trăind într-o lume a propriei sale respiraţii…dar « înaintează cu privirea/ spre Paradisul/ posibil »-Inserare.

El subliniază că poetul are « îndrăzneala de a ironiza divinitatea », decretează « Legea anti-îngeri » ; un anumit sarcasm la adresa vieţii şi a tuturor lucrurilor care sunt întoarse « cu susul în jos ori cu josul în sus ».

La o lectură atentă, răsfoind « Les Tourments d’André » şi nu numai, remarcăm la acest tânăr talent efecte vizuale care construiesc o atmosferă supranaturală pentru că utilizează un registru bogat în vise.

Efuziunile sunt spontane având la bază sentimente foarte puternice.

Uneori mari spaţii de linişte se instalează, mărind misterul şi farmecul paginii. Autorul trăieşte momente de melancolie pură, pusă la grea încercare de atâtea extazuri tinereşti şi îngereşti.

Textele sunt anxioase, sincere, oscilând cu umor şi distanţare filozofică între  fericire şi nefericire.

Autorul are un talent (re)novator verbal şi adesea preferă concizia cuvintelor înzorzonate.

Poet modern, evită cuvintele prea frumoase, prea rujate.

Ansamblul operei degajă o impresie de fluiditate şi luciditate, o frică de vid, vindecată prin cuvinte.

Temperamentul acestui poet european este incandescent, alternând voci ce « vorbesc în imagini » (se simte o vadită înclinaţie şi vizitare a pictorilor de la Dali încoace) cu un stil îndrăzneţ şi chiar impertinent:

Les matins

On dit que tous les matins

Il y a quelque chose qui se passe…

Un jour, un vieux dit :

« Aie confiance en quelqu’un »

Les pantoufles sont trop grandes :

Taille 49

Au carrefour, quelques mains

Essaient d’imiter la croix.

L’Original n’est pas comme ça.

On dit que ce matin

Quelque chose s’est passé…

« Il ne faut pas croire en quelqu’un

mais en toi ! » (….)

Epurată de retorică, poezia sa este sinceră, directă, în căutarea unui limbaj inconfundabil, a unei ştiinte a Eului.

Preocupat de a reproduce mişcările vieţii,Viorel Zegheru merge drept la esential, face să ţâşnească cuvântul său- zămislit în inconstientul cel mai tulbure de către ispitele universal-umane.

*

In aprilie 2008, Viorel Zegheru a participat la lansarea la Târgovişte a unui nou volum de poezie (bilingv) intitulat « Eclosions/ Ecloziuni » apărut la Editura Fides, Iaşi.

Vorbind despre acest volum, Ionuţ Caragea afirmă că Viorel Zegheru « ascede prin cuvânt către sine, printr-un proces poetic, un joc extrem de dureros, cu reguli stricte precum singurătatea, moartea şi introspecţia. »

Poezia sa este sinceră, fără o retorică inutilă, în vers liber, care nu exclud rimele interioare : « Dintr-un soare nostalgic, nevralgic,/ picură amară, rece, sonoră,/ desparţirea… /Adio casa mea… » -Adio.

Cavaler al tristei figuri, autorul practică auto-ironia, pendulând între fericire şi tristeţe: « Bovary mă numeau/ şi Flaubert ştia asta:/ singurul care a îndrăznit/ să mă adopte ». –Bovary mă numeau.

Limbaj modern, lapidar şi sec.

Femeia este simbolul unei căutări ce degajă emoţii elementare, căci pentru poet dragostea şi poezia sunt două feţe ale aceluiaşi mister, al creaţiei.

Indirect, el celebrează, uneori într-un elan juvenil care alunecă spre clişeu, acest profund secret fragil al dragostei : « Spargerea ceasurilor congelate », « Totul a durat cât un sărut/ ritmul morţii/ vine, vine,/ coboară/ ceară albă/ pe buza de jos/ lichid alb strălucitor… »- Ritm sincopatic. Un poem sobru şi reuşit, de durere demnă şi retinută:  «Alb deschis/ între două buze/ o insectă/în paharul spart/ trei picături de cianură/ nu se ştie ce culoare / acum s-a stins/ dansul fin al flăcării… ».

Viorel Zegheru scrie sub cupa suprarealiştilor, face să apară la suprafaţă cuvântul izvorând din inconstient: « în jurul gâtului/ visul se sparge/ de bucurie … » -Simbolism.

Câteodată există un risc de vorbărie insuficient stapânită, banală : « şi am apărut /dintr-un sărut al luminii /cu Eternitatea… » -Cuvântul.

Un decor pictural de influenţă expresionistă, cubistă ori impresionistă adaugă un efect de lupă acestor poeme care caută corespondenţe între efecte vizuale şi detalii concrete. Poezia câstigă în luciditate şi modernitate : « O ploaie prea subtilă/ otrăvind intestinele câinilor /gaură înaltă în cer/ şi copilul căzut înauntru/ trandafir amputat/ cu ţepi interiori/ sângerând/ Strigoiul cu ochii albaştri/dansa sălbatic în centrul pământului/ în flăcările ultimului cimitir » – A fi imperfect.

Femeia modernă este o Dalila, o gorgonă masculinizată, devorând masculul slăbit, prea sensibil, prea sentimental: « Limba ta de Don Juan feminin /nu mai are nevoie de mine… » -Un fel de good-bye.

Exercitiul poetic foloseşte ironia şi un limbaj conventional şi modern.

Poetul se vede « îndesând dulapurile corpului/cu ciorne de poeme »…

Tonul ludic al « Meditaţiei » lasă să apară o imensă nevoie de a găsi răspunsuri la întrebările care îl tortureaza : « Pe colacul W.-C ului /am întâlnit o blondă/un ochi şi o prăjitură/toate au fost depasite /de angoasa mea existenţială … » ori într-un alt poem : « Călimara cerului s-a spart/ şi îngerii îsi spală pijamalele / Dumnezeu s-a închis în baie/ eu privesc la televizor / o crucificare… »

Poet de o extraordinară sensibilitate, versurile sale traduc incertitudinile fiinţei, vibratiile sale interioare, fluxurile secrete ale existenţei.

In splendidul poem Otrava, teama de vid îl conduce spre un vast desen liric unde viaţa universală are un sens nobil, unde vizibilul întâlneşte imprevizibilul într-o comuniune intimă senzuală : « Iţi ling sfârcurile/ sărate şi ofilite /şi tind să intru /între picioarele/ întunericului… ». Dragostea este castă : «Oricât mă otravesti cu sângele tău/ mor de sete/ agonizez/ imunizat de perla/ scoicii tale… »

Autor tânăr şi înzestrat, Viorel Zegheru a reunit cu îndrazneală în această carte un adevarat purgatoriu; purificarea fiind un lung rug poetic, un joc spinos pe muchiile de cuţit ale singurătăţii.

Pentru acest poet, ecloziunile cuvintelor, a faptelor vieţii chiar şi cele mai nesemnificative sunt creatoare de poezie: « Port cu mine copilaria/ ca o umbră (…)/Eu şi moartea– două umbre/ care se invită reciproc/ în mormânt/ Avem soarele vietii/ când în faţă/ când în spate… » -Umbre.

Viorel Zegheru este un poet al jocului extrem de dureros al metamorfozei cotidiene, herculean în faţa limitelor eului.

ANGELA NACHE MAMIER