~Cornel C. Costea: „Priviri“

PRIVIRI

Aprinde o lumină în negura-nserării

Şi fă-o să vegheze al nopţilor hotar

Dezvăluind în cuget misterul fericirii

Pe care o tot cauţi, dar pare în zadar.

Nu te-ntreba acuma ce e această lume

Şi pentru ce poeme se scriu în pribegie,

Întreabă-te, mai bine, de ce sub al tău nume

Se-ascunde-un infinit de doruri şi magie.

Sunt dorurile vieţii ce se trezesc în tine

Şi e magia clipei ce veşnică rămâne,

Atunci când vei cunoaşte că totul e în sine

Şi-e dincolo de spaţiu, dar regăsit şi-n mine.

Cluj-Napoca, 24 mai 2005

_______________

CETĂŢILE LUMINII

Cetăţile luminii rămân necucerite,

Iar zidurile albe se-nalţă spre zenit.

Te caut, preaiubito. Pe unde ai fugit?

Voiai s-ajungi tu prima pe-aleile sfinţite?

Atunci când noi umblam să cucerim lumina

Pornită la-ntâlnirea cu albii pescăruşi

Ce-şi cântă fericirea pe mări departe duşi

Neştiind că fluturi negri au înghiţit fântâna

Din care nu o dată sorbit-au fără teamă

Caimanii singuratici uitaţi de a lor mamă…

Sibiu, 11 noiembrie 2008

_______________

MULT PREA DEVREME

marelui compozitor Florin Bogardo

Ştiu că nu vrei să plângem, tu ai plecat spre stele
Şi vei cânta, acolo, cu îngerii din cer,
Iar noi, în fiecare noapte, cu mâini de viorele
Vom revărsa miresme în sufletu-ţi stingher.

***

Din trandafiri de august vom face-un portativ
Pentru-a putea să-ţi laşi comoara de lumină
Din sufletul de aur ce, nu fără motiv,
A fost chemat la stele să ţină-acea divină

***

Făclie care arde pe stânca nemuririi
Vegheată de poeţii ce te aşteaptă, iată,
Să urci noi trepte-ntinse pe muntele iubirii
Şi să priveşti, de-acolo, cu inima curată,

***

Spre-a noastră închisoare din care ai plecat
Pe aripi diafane de muzici solitare
Mult prea devreme, Prinţe, sau e adevărat
Că e mare nevoie şi-n ceruri de solare

***

Şi preafrumoase muzici? Pentru acei poeţi
Ce-şi scriu a’ lor catrene pe umerii luminii
‘Nălţaţi în primăvara în care trandafirii
N-au vrut să fie, iarăşi, umbriţi de vechi scaieţi

***

Ce cresc, fără oprire, hrăniţi din întuneric
De sufletele oarbe căzute în abis
Fără-a putea învinge destinul lor himeric
Şi-a se întoarce-n pace în noul paradis…
…………………………………………………
Ştiu că tu vrei să râdem. Privindu-ne din stele
Ne vei atinge tandru cu-al tău cântec sublim
Iar noi, în fiecare noapte, cu mâini de viorele
Vom revărsa, asupră-ţi, lumini de serafimi.

Cluj-Napoca, 17, 18 august 2009

________________

MĂ CAUTĂ IUBIREA

Mă caută Iubirea cu-al ei ochean de aur

Pe marea-ntunecată a vieţii ce dispare

Sub draperia nopţii croită-n închisoare

De mâna nevăzută a unui liber faur.

Se pare că zăreşte în bezna îngheţată

O flacără purtată de valuri opaline

Pe puntea suspendată peste tăceri marine

Ivită din clepsidra ce-a fost, cândva, furată

Şi dusă să măsoare nu Timpul, ci Iubirea