Valentina Becart: „Daţi-mi un – cuvânt“

DAŢI-MI UN – CUVÂNT –

Poezia – izgonită-i

din cetate…

chiar şi azi –

aşa cum Platon

cândva…striga:

„Afară!”

 

Şi iat-o în stradă,

goală,goluţă…

cerşind la întâmplare

abia şoptit;

„Daţi-mi un „cuvânt ” –

daţi-mi ceva!

 

Biata Muză!

Copil firav şi plăpând,

cu sufletul flămând –

„adoarme ” pe caldarâm,

suspinând

şi…

Visând!

 ______________ 

IN MEMORIAM –NIETZSCHE

Numai  -minciuna –

te poate aduce

la ţărm

unde…

un suflet milostiv,

îţi va îngropa…

rămăşiţele.

 

Adevărul – te va pierde

în furtunile

din ” larg „!

Nimeni nu va căuta

în adâncuri…

nebunu-ţi gând –

eliberat de

agonia „zădărniciei „!

 „Teroarea de a fi descoperit „falsitatea” a tot ce există” {Nitzsche }

______________ 

MI-AM ATÂRNAT SUFLETUL GOL –

Mi-am atârnat sufletul gol  –

De creanga uscată…a unui pom.

Dar nu un pom oarecare…

Ci chiar de,

Pomul Cunoaşterii.

 

Mi-l  biciuiau cuvintele

şi mi-l huleau!

„Ce-ai gandit filosofule

citind din toate cele?”..

Crezut-ai tu – naive –

c-ai să atingi

stralucirea din stele?

Că viaţa-i ocean fără ţărmuri,

Şi tu – val uriaş –fără moarte?!

 

Cuvintele-s doar sunete deşarte…

Ce-n suflet se strecoară

ca cel mai puternic venin.

Şi te-nlăntuie ca o vrajă

halucinantă,

Şi te-ndeamnă la crâncenă

vrajbă,

Ce-n mare taină-ţi deschid…

Drumuri spre moarte.

 

Se prapădea copacul de râs!-

Şi cuvintele „seci „…ce erau de prisos,

S-au prăbuşit …cu sufletu-mi pustiit,

Chiar la rădăcina înfometată –

În mormântul proaspăt deschis!

 

Cu pretuire si admiratie

 VALENTINA BECART