Tania Ramon:,,Albul care nu este zapada”

Albul care nu este zapada

Sari speriat că-ţi bat iar cu ninsoare
Să te răpesc înspre copilărie,
Cu fulgi mari şi plini cu broderie…
Dar mă topesc într-o scrisoare:
–
“-Vină avem că albă e culoarea

Ce frânge în tonalităţi de gri

Varianta dintre noaptea ta şi zi?”
–

Zâmbeşti crispat crezând că nepăsarea
Dansului din geam e-o altă paradă.
Contururi vagi arunci iar cu mirarea
Din sufletul ce bântuie în stradă

Să îmi redefinească fluturarea-
–

Dar albul nu este acea zăpadă

Ci zâmbetul ce îţi aduce împăcarea.

–

–

Desfac din piept tornada si ascult

–

–
Te-ntrebi de ce ne torturează
clipa cu parfumul de cicoare
în marşul de termite căutând cadenţa
şi rotunda poartă, carul mare
pe umăr mi-a proptit tot universu-ţi
iar eu… infern galactic, călătoare
dintr-o poveste spre nesomn şi invers,
-mişcări de trup involuntare
–
tot macin boabe de năut, puţin
câte putin şi-apoi din ce în ce mai mult
născând pe lujer broderii,
desfac din piept tornada şi ascult:
ca un înscris o ploaie, un început
de rugăciune sacră dintr-un cult,
cu piruetă de stilet o fremătare
ce-a nechezat în piept cândva demult

––––––––––––––––––

Livada cu zăpadă

Târziu, în paşii ce se adună

A cerbi si ape lăcrimând,

Mă salt cu degete de lână

Ce se ating de ceruri când

–

Înalturile moi şi albe

Adorm în floare rădăcini

Si sunete, ciupind pe coarde.

Se-ntorc cu murmure-n fântâni

–

Zăpezile acestea mate!

Cât le urăsc când mă afund

Cu fir cărunt în netezi ape

Si spatele lipit de prund!

–

Cât le detest când gârbovit

Înţepenesc în truda goală

Si-mi vine albu-aşa cernit,

Să mă revolte ca o boală!

––––––––––––

Drumeţe

În paşi de ticăit rostogoliţi pe ceas
Cu limba de metal prinsă-n cadrane
Îţi decupezi iar îngeraşi – mormane
De secunde unse, când te simţi atras
–
Să moţăi în victoria ce îmbată
De aromată ce-i, ca un vin bun.
Drumeţe ce nu ţi-ai găsit cătun
În lumea cu o uşă încuiată
–
Nu te-amăgi, că adunând-împarţi
O viaţă ce-ai pierdut-o cu o alta.
Doar numele e scris pe cruci cu dalta
Si nepăsarea nu-i o zi de marţi
–
Să dai vina pe ceasul poticnit
De timpul care-i tras în chin pe roată.
`Geaba blestemi că te-ai născut şi-n poartă
Credinţa ca o cheie a ruginit.

––––––––––––––

Fulguire

E adevărat ninge frumos, regeşte
privirea de omăt învăluie graba
şi paşii curg încet, tot mai încet
–

dans de fulgi
fără solist şi fără coloană sonoră
–
aş fi fost de ieri trunchiata părere
sau poate de mâine m-aş fi pietruit
în asfaltul ce-l macini
dar mi-am ucis frumuseţea în prăpastia orei
şi golul, da golul rămas din preaplin
a întors clepsidra

ninge, e adevarat
e caldă zăpada
când albul mă toarce
cu braţe de mamă bătrână.

–––––––––––––

28.11.2007