Tania Ramon: „Fluturi de sticlă“
sus în foişorul inimii
cât mai aproape de lună
o linişte cumplită şi gri
îmi cade din mână
tresar
un drum negricios ca de oase
mi-a mutat cerul şi-mi pare
că dintre unghiuri de case
amurgul mă are
bizar
iubirea de fapt chiar nu doare
când îţi dă marele avânt
să te arunci în saltul prin care
îţi reclădeşti din lună pământ
e un dar >>>>
Lasă un comentariu