Caliopi Dicu: Poeme

CÂNTECUL FĂRĂ DE NUME
Întoarce-mi cântecul fără de nume

ăla vechi cules

din vise de şarpe

pentru dragostea mea.

Se scutură florile în ceaţă

– mărturie a unui timp

iertat de îngeri.

Misterul nu se mai risipeşte

ca pe vremuri în întrebări

se logodeşte spre nord

cu o rudă divină.

Pentru tine am oprit cuvintele

să doarmă

le-am trezit de dimineaţă

răstignându-le de prisos prin lume

ca să înţelegi că tristeţile uneori

bat ca nişte clopote izbite de ger.

_____________

AM SCRIS

Am scris un poem, trecătorule,
despre cum să loveşti fericirea
cu un cântec.
Tonul să-l dai departe de lume
şi trei zile să păstrezi o lacrimă
în colţul ochiului,
s-o duci la biserică şi în genunchi
să plăteşti nesocotinţa
că ai anunţat moartea înaintea mea.
Îngerii vor dansa ca atunci
când se leapădă omul de păcate
în fântânile sfâşiate de soare.
Aseară am scris un poem, trecătorule,
lângă sticle abia începute
şi nu i-am greşit rostul
pentru că la mare
n-aş putea fi niciodată
decât un cântec prăbuşit în iubire.

____________

PĂRĂSIND TOATE CHEMĂRILE

Mamă ai uitat rugăciunea
şi îngerii au păcătuit pe câmp,
pe drumul unde n-are nume sfârşitul,
unde lebăda n-a îmbătrânit niciodată
în zbor.
Apleacă puţin adevărul spre noi
să vezi mamă
ochiul lumii cum se-nvârte pretutindeni.
Diferite sunt tăcerile copilăriei!
Iată punctul pe care se sprijină curcubeul!
Iata pomul cunoaşterii are o rană apăsată
de clipe
pentru viitoarele seminţe
din care sa-mi zideşti un teritoriu
unde să mă întind
până la cel mai inexistent continent
părăsind toate chemările şi dorurile
unei lumi fericite cândva……

_____________

PRIN ORAŞUL NECĂLĂTORIT

S-a deschis fereastra cu vedenii,

întunericul ne intră prosteşte în ochi

ca de fiecare dată,

pe piatra universală

se zugrăvesc înţelepţii

cu aşchii de răbdare în suflet

care nu ştiu de unde porneşte frica

în rana de mâine.

Se răstoarnă din ceruri

răspunsuri cu trene uitate

printre zilele când scriam poeme

fără virgule şi punct.

Crucile se destăinuie cu braţele goale

într-un colţ de vers

deja respirat.

Valurile nu mai găsesc ţărmul

departe sunt stânci

cu picioarele-nfipte adânc.

Fraţii de ultimă clipă

taie

pustiurile înflorite dureros

în anii bisecţi

prin oraşul necălătorit.
_____________

PE CERCUL POLAR
Poemele mari se scriu în vremea totală

când drumurile de secetă

îmbătrânesc

şi cer o nouă existenţă

pentru mişcătoarele porţi ale amiezii.

Şi dacă s-ar aprinde luminile lumii

peste praguri în amintirea vieţii

ar veni călătorii ursiţi sa-şi joace

poverile fără umbră la ruleta

aşteptărilor,

şi s-ar deschide o fereastră

a adăpost între cumpeni

pentru viitorii paznici de păcate.

Poemele mari se scriu

în toate glasurile

cu taine pedestre

în nopţi mult prea lungi şi diforme

în care se alunecă

înadins

ca o naştere-nsemnată

pe cercul polar.

_____________

SUB OCHII UNUI TIMP
Din noapte am furat luna

şi Doamne, luna este a ta!

Am iubit-o numai,

cât să pot îngheţa depărtarea

în mijlocul fericirii.

Am izbit de ea poeme

pentru neadăpostiţii luminii

să aducă liniştea altor tărâmuri

prin cuvinte aici.

Ziua nu este prea departe

aş ajunge-o fugind,

m-aş regăsi după anii ursiţi

mai aproape de ultima treaptă

a secolului.

Doamne, am furat din noapte luna

bucată cu bucată,

am născut-o în curtea mea

la adăpost

sub ochii unui timp

venit să-şi ceară portretul

după atâtea ploi……

_____________

LA DISTANŢĂ
O palmă sub mersul lumii

am să întind

să nu orbesc în ziua

scoicilor albe

ca o parabolă – un zid –

prăbuşit în articulaţia numerelor.

O pasăre am să închid

să plutesc, şi de sus

să pun pietrelor nume frumoase

că ne poartă chipurile înrămate

în somnul călăuzei.

Un glas am să aştept

la poarta a două chemări

să-i întrerup durerea

la distanţă de un poem

care n-a fost niciodată fluier.

CALIOPI DICU