~Dan Brudaşcu: „Cuvânt de rămas bun“

Nu l-am cunoscut personal pe Artur Silvestri, dar în ultimii 4-5 ani am fost într-o permanentă legătură prin intermediul internetului. I-am făcut multe propuneri, între altele de a consacra volume distincte evocării lui Raoul Şorban, IPS Antonie Plămădeală sau Onisifor Ghibu. În privinţa ultimului, nu am reuşit să finalizăm acest proiect. Dacă boala nu ar fi fost atât de nerăbdătoare şi nedreaptă cu el, poate anul acesta, la împlinirea a 125 de ani de la naşterea lui Ghibu, ar fi putut apare preconizatul volum. (Am dat, însă, curs, evocării regretatului părinte Patriarh Teoctist, în cartea ce i-a fost consacrată).

Artur Silvestri, atât cât l-am cunoscut în circumstanţele date, dar şi din discuţiile cu diverşi cunoscuţi comuni, sau din cărţile lui, pe care a avut amabilitatea de a mi le trimite, m-a impresionat prin risipa extraordinară de energie, ca şi prin multitudinea domeniilor în care spiritul lui viu s-a implicat şi a implicat, cu o singulară generozitate, mii de oameni, din ţară şi din diaspora.

Este prea devreme să îi analizăm şi preţuim, cum se cuvine, viaţa, munca şi opera. Cu siguranţă o vor face alţii. Un om ca el nu va rămâne în afara atenţiei confraţilor, a istoricilor şi exegeţilor literaturii şi culturii române. Şi pe bună dreptate.

Eu, personal, regret, grăbita lui plecare Dincolo. Ar fi fost încă atât de multe lucruri importante de făcut, cu minuţia şi priceperea-i inegalabile.

Îmi va fi dor de mesajele lui, de proiectele lui surprinzătoare şi incitante. Mi-ar fi plăcut tare mult să îi fi putut face bucuria pe care o proiectase soţia lui de a realiza un volum despre omul Artur Silvestri. Dumnezeu l-a chemat, însă, la el atât de devreme şi de suprinzător pentru toţi ce-i care l-au cunoscut şi preţuit.

Fie-i ţărâna uşoarş şi amintirea mereu vie în sufletele celor care l-au cunoscut şi preţuit.

Prof. Dr. DAN BRUDAŞCU