~Alma Nicole: „Iona lui Sorescu sfârtecă burţi şi învelişuri“

De-a lungul vieţii citim multe carţi…atât de multe că nu le mai putem număra peste ani; însă sunt şi cărţi care ne rămân lipite de suflet pentru că ne identificăm cumva cu istoria personajelor lor.
„Iona” lui Marin Sorescu este una dintre acele carţi pe care am citi-o de infinite ori fără să ne plictisim vreodată; e o îmbinare de elemente literare, filosofice şi biblice, e prezentată insăşi viaţa care renaşte din mare.
Dupa ce, întâmplător am citit un fragment din „Iona” mi-am dat seama că această carte mă va marca, pentru că Iona sunt chiar eu.
Tragedia în patru tablouri „Iona” e o primă bază de pornire către exploararea lumii.
Iona lui Sorescu nu e profetul care vorbeşte cu Dumnezeu ci un pescar anonim care-şi vorbeşte sieşi. El s-a abătut de la drumul ştiut, a mers spre întâmpinarea aventurii, a necazului şi a unei comprehensiuni nebune a dramei existentiale.
Cel mai tragic moment al vieţii lui Iona este marcat de pierderea propriului ecou; El striga „Io-na” şi ecoul răspundea „Io-na”, după care nu a mai rămas decât jumatate de ecou întrucât el striga „Io-na” şi nu mai auzea decât „Io, Io, Io”, cuvânt ce ar putea avea dublă cheie de interpretare: ar putea fi o prescurtare a lui Ioannes „cel ales de Dumnezeu” sau simpla traducere din vreo limbă romanică-„eu”. Insă, dacă optăm pentru prima variantă, îndrăznesc să afirm că Iona este alesul lui Dumnezeu pe drumul rătăcirii, al pierzaniei, că îi era predestinat să meargă pe drumul singurătăţii.
Iona este omul care se confruntă cu eşecul unei vieţi; nu este doar pescarul însingurat ci şi pescarul lipsit de îndemânare. Pentru a se simţi cumva util el ajunge sa pescuiască într-un acvariu( scenă ilustrată în tabloul I).
Ca orice om condamnat la singurătate Iona vorbeşte sieşi tot timpul, îşi pune întrebări, îşi răspunde, se dedubleză după cerinţele vieţii şi se comportă ca şi cum ar avea alături un alter-ego călduţ şi prietenos care îi ascultă concepţiile despre viaţă, dezamagirea de a fi dat greş în lumea asta, dorinţa de a primi şansa la o a doua naştere „Ne scapă mereu câte ceva în viaţă, de aceea trebuie să ne naştem mereu”.
Banala existenţă a lui Iona începe să capete sens din clipa în care înghiţit fiind de un peşte el începe să caute ferestre în burta uriaşului pentru a evada (tabloul II).Dă la o parte învelişuri de carne, sparge suprefaţa opacă şi iese…iese în alte învelisuri pentru că peştele ce îl înghiţise pe el, fusese înghiţit la rându-i de un alt peste uriaş care avusese aceeşi soartă (tabloul III).
Iona spintecă toţi peştii care îl ţineau prizonier şi iese la suprafaţă murdar de alge, scoici şi nisip, însă fără să îşi amintească cine e. Dupa o serie de întrebări despre trecut pe care şi le adresează, pescarul îşi aminteşte că el e Iona, acel Iona pe care drumul cel bun nu l-a ascultat şi a luat-o în sensul greşit.
El refuză să îşi accepte condiţia de om nenorocit şi îşi asumă tragedia pe care vrea să o îndrepte printr-un gest similar celor anterioare: sfârtecă o nouă burtă, burta lui de această dată pentru a se elibera de grotescul care îl acoperise, de drama singurătăţii.
Sinuciderea reprezintă unica lui salvare, o luptă continuă dupa ce îşi asumă condiţia tragică. Bucuria imensă şi copleşitoare a lui Iona cu care îşi spune ultimele cuvinte de consolare, de încurajare, este ca o cascadă de lumină ce îşi are originea în interiorul lui: „Gata, Iona! (Îşi spintecă burta). Răzbim noi cumva la lumină.”
Iona a luat cunostinţă de sine, de puterea lui şi din momentul acesta el putea fi ucis, insă niciodată înfrânt.
Lumina despre care vorbeşte, pe care o căuta cu ardoare, este libertatea, viaţa nouă pe care el o căuta însetat.
Gestul sinuciderii îşi are resorturile în dorinţa de a fi liber, de a căuta împlinirea, de a se rupe de singurătatea ce se încleştase în ţesuturile lui.
Am certitudinea că Iona sunt eu, că Iona eşti tu; fiecare dintre noi la un moment dat ne confruntăm cu o lupta perfectă de singurătate, de abandon. Vrem să ne rupem de învelişurile care ne acoperă ca o pătură groasă de întuneric şi angoase.
„Iona” este omul în condiţia lui efemeră, prins într-o luptă perpetuă între viaţă şi moarte din care nu poate evada.