~Anca Negru: „Binecuvântare“

Brâu de cleştar, acoperă-ne cu mila ta care cade peste noi ca ploaia în vreme de secetă aspră, revino printre noi şi uimeşte-ne cu dorinţa ta de Înalt,cu nedumerirea ta de Profund, cu mirarea ta neîntreruptă de Înalt şi Profund, adâncime neîngrădită şi neostoită de mister şi taină de neînlăturat, tridimensional creată cu zbuciumul unui Fluture, cu apetenţa pentru joacă a unui copil, cu milostenia în credinţă a unui nebun în puterea şi omniscienţa Credo-ului. Iubeşte cu dragul şi imanenţa unui Înger contopit cu Universul în Locuri de lumină lăuntrică, iubeşte serafimic şi cu greutatea de nemaiîntâlnit a lui în toată plenitudinea fiinţării tale, iubeşte întreit ca aurul cel înmiresmat al Cunoaşterii Divine, iubeşte tenace cu constanţa şi eficienţa unei albine robotind întruna pentru binele comun, sacrificându-se în lupta şi vijelia pentru Celălalt, continuu vorbind cu sine însăşi despre matca în care va veni, va reveni şi se va întoarce, iubeşte ca floarea de liliac însorită şi înrourată de căldură angelică emanând parfumuri şi izuri de contemplaţie, de supunere şi obedienţă, de extaz şi libertate.

Brâu de cleştar, coboară din văzduhuri de dor şi binecuvintează cu viaţă, cu adevăr, cu lumină întreaga făptură, pictează peste sufletele-mii sori şi luni şi galaxii, smulge şi extirpă tumori şi iluzii, năluciri şi vindecă cicatrice cu licuricii-milarde întruchipaţi pe haina-ţi.

Dor de viaţă adu, condu la lumină, scoate Adevărul Divin cel Unu şi împrăştie-l peste suflete-mii, peste licurici şi împărăţii, adoarme veghea cea de prisos a torentelor de patimi şi pătimiri, închipuie-ţi morminte de flori şi resuscitează-le cu inima-ţi încinsă de dragoste şi zbor, pluteşte şi ascultă murmurul glasurilor-mii ce freamătă a agonie, înfloreşte în toată splendoarea-ţi cu bobocii-miliarde, cântă Psalmii suferinţei şi schimbă în drepte curbele, numără idei şi cuvinte spuse, găseşte în ele adevăruri mai mici sau mai mari, cunoaşte-ţi viorile ce tânguie a jale şi duioşie, a tandreţe şi smerenie aleanuri demult apuse, caută răsărituri şi desfaceri de petale, vorbeşte în dactili şi în hexametri gravi, mereu vii şi plini de culoarea şi savoarea istoriei, operează violenţa şi indiferenţa, preschimbă-le în jar şi pasiune de azur, conturează-te, Brâule de cleştar, în infinite forme şi arată-te infinitului în nuanţe de transcendent, în nuanţe de imuabil, în nuanţe de calvar oprit şi păzit de Heruvimi, speră în imaginea lumii cea reală, nădăjduieşte spre salvarea şi izbăvirea safirului, întinde-ţi mâna cea tremurândă de nerăbdare spre sufletele-mii şi spune-le vorbe de mângâiere, vise de visat şi idealuri de năzuit, îndrăgosteşte-te de azurul din care ai venit.