~Monica Sumalan: „Câmpiile sufletului“

Ne rămâne trăirea. Ea încape în inima ta  tulburată.Tot ce am trăit în clipa de veghe, de rătăcire, de intalnire cu cei dragi, tot ce am iubit în această viaţă.

Alergăm dupa himere. Dupa lucruri triste care durează cât clipa unei flori.Trecătoare sunt toate. Dar ceea ce ai adunat în inima ta clocotitoare rămâne.

Rămâi cu gândul care te însoţeşte,cu privirea şi gestul omului drag de lângă tine.

Unii află asta în ultima clipă. Alţii o preţuiesc mereu ca şi când s-ar fi născut cu ea.

Ne rămâne amintirea că am iubit într-o viaţă şi toate astea nu încap în cuvinte. Trăirea aparţine sufletului.

Nu o poţi descrie în cuvinte pentru că e fremătătoare precum trestia.

Câmpiile sufletului sunt locurile unde roibii amintirilor vin să se adape.

Acolo sunt toate.Amintirile vieţii care te copleşesc,copilaria pe care o păstrezi lângă tine pâna în clipa finală.

Trăirea sublimului ,a nostalgiei a tristeţii supreme a bucuriei de a lua parte la serenada vieţii. Trecătoare sunt toate. Dar te agăţi de iubire pentru că ea e singura care te poate salva .Te agăţi de iubire cu sinceritatea debordantă a omului care trăieşte o singură viaţă.

Înţelegi că viaţa asta, care ţi-a fost dăruită e o clepsidră în care nisipul cade şi nu poate fi oprit .

Ne rămâne amintirea ca o lumină divină.

Câmpiile sufletului sunt presărate cu flori minunate.Izvoare curg ducându-şi povestea mai departe.O poveste tristă şi chinuitoare cu chipuri senine,cu oameni care au trăit şi au crezut în valoarea adevărată a simplităţii şi a frumosului.

Trăirea aparţine sufletului.

El vegheaza şi dincolo de eternitate ca nimic să nu se piardă ,să rămână la fel de vibrant şi nostalgic la fel de neasemuit şi uluitor .

Tot ce am trăit în clipa de veghe ,de rătăcire,tot ce am pierdut şi am construit.

Amintirile vieţii hoinărind pe câmpiile sufletului.Câmpiile verzi cu cosiţe lungi peste care norii îşi lasă umbra lor efemeră.

MONICA SUMALAN