~Gabriela Marieta Secu: „Dor de iarnă“

DOR DE IARNĂ…

Lasă  iarna

Să-mi bată în poartă…

Prea mi-au secat

Ochii – de lacrima toamnei

Fără  sfârşit…

Lasă  zăpada

Să-mi învelească fierbinte

Calea aşezată în genunchi

Lângă  marea , mereu zbuciumată

De furtuna singurătăţii

Fără  hotar…

Şi lasă depărtarea

Depărtărilor…

Alunecă  în fulgul de nea,

Gând…

Mi-e dor să ascult

Tăcerea asurzitoare,

Albă  , liniştitoare

La margini de vis şi cuvânt….

______________

ALUNG DEPĂRTĂRILE

Toate depărtările

Aproape le strâng

Îmi plâng în poartă

Dezamăgirile

Aventurierilor trişti

Sosiţi dinspre fericirile

Zecilor de răstigniri

Zadarnice

Pe altarul

Inexistentelor iubiri…

______________

ÎNCHIDE UŞA SUFLETULUI MEU

Închide uşa sufletului meu

Pe dinafară.

Am obosit

De atâta ordine

Vulgară…

Te du,

Cu vremurile ce-or veni

Acolo unde fiinţa mea

De abur  translucid,

De vis, de foc

De loc

N-o să te doară….

______________

O SINGURĂ  PICĂTURĂ..

Edificatoare

E seceta

Din sângele meu

Limpede

În zvâcnirea

Intrării cu capul în zid…

Ai zice

Că  m-a atins

Înţelepciunea…

Dar tu ştii

Că  nu pot să te mint

Aflându-mă  iar

Margine a lumii de frig…

Tristeţea

Într-adevăr

Îţi aparţine cu totul…

În pulberea arşiţei,

Eu – peştişorul de argint -,

Niciodată

Nu mi-aş începe înotul…

Am nevoie de-o lacrimă – a fericirii,

Pentru a atinge cu gândul

Ţărmul acela de vis,

Unde eu, numai eu

Ţi-aş putea dărui

Cât eşti tu de important – supărat zeu

O picătură din apa cea vie a fericirii

Ca să poţi în veşnicia ta mereu plictisitoare

Să  trăieşti doar o clipă

Zodia albă a iubirii…

______________

ARIPI INUTILE…

Ce să fac cu asemenea aripi ?

Unde să zbor ?

Cui să las moştenire

Grijile mele ?

***********

Nici nu vreau să fiu pasăre

Călătoare

Şi să mor

Departe, într-o vară fierbinte

De dor…

De dorul odihnei hibernale

Necesară

Pentru minunea renaşterii

Din fiece primăvară.

Nu vreau nici înger să fiu.

Îmi place ceea ce sunt,

Cu atât mai mult cu cât ştiu

Câtă  minune, câtă viaţă

Trăieşte în apă şi-n lut…

Câtă  iubire mi-e în fiece gând….

______________

MAI SINGURĂ  …

Mai singură ca niciodată sunt,

Aripile

Mi-au sugrumat în zbor

Dorinţa de văzduh,

Lăsându-mi doar pustiul

În viitorul sec

Acolo unde

Sub lacrima de ceară

Culorile iubirii

Ascund un cântec mut….

______________

CORABIA SPERANŢEI…

Corabia Speranţei

S-a scufundat la mal…

Am ridicat-o

Încercând să-i  vindec

Durerile iscate de furtună

Şi apoi,

Trecând peste adâncul

Răsturnat din ploi

Credeam că vom parcurge împreună

Albastrul blând

Spre un alt timp de humă….

Din depărtarea altui Univers…

Dar din nefericire,

Fiind furtuni şi-n vers

Corabia Speranţei

La ţărm a eşuat

Lăsându-ne străini pe-o margine de iad….

GABRIELA MARIETA SECU