~Nicolae Nicoară-Horia: „Cuvintele, lacrimile ochilor săi“
Nu l-am cunoscut personal pe omul şi scriitorul Artur Silvestri. Din scrisul Domniei sale mi se părea a fi un om trecut de 75 de ani, apreciindu-i inteligenţa feroce si aplecarea atentă asupra tuturor lucrurilor si fiinţelor din jurul său.
Când am aflat de vârsta sa reală am simţit prin trupul meu înfiorat un fel de vină legitimă- maestru era mai tânăr ca mine cu 2 ani?!
Niciodată nu mă voi putea obliga să cred şi să înţeleg acest adevăr!
55 de ani!
E mult, e puţin?!
Scriam odată Iancului, la un ceas aniversar al meu, cu sufletul pe genunchi, această scrisoare:
Iancule, iartă-mă că sunt
In Viaţă
Mai bătrân decât tine
Acum!
Am trecut peste Vârsta
Pe care-o avea
Trupul tău,
Umbra lui
Rătăcită pe drum…
……………………………..
Iancule, iartă-mă că sunt
Mai bătrân decât tine
Şi totuşi
Mă simt
Atât de pruncuţ
În faţa durerilor Tale,
Divine…
Artur Silvestri împlinise o vârstă bine-meritată, câstigată cinstit cu sodoarea feţii sale şi a sufletului său!
Vârsta copacului
O ştim
Numărându-i cu fierăstrăul
Cercurile-
Vârsta Omului,
Cea adevărată,
Numai
După faptele
Sale!
Personalitate cu o activitate enciclopedică, evidenţiată de unii, contestată de alţii, Artur Silvestri rămâne un nume mare!
Îi rămân în urmă cuvintele- lacrimi ale ochilor…
DUMNEZEU să-i odihnească truda anilor săi!
NICOLAE NICOARĂ-HORIA, Sagu, Arad, România
Lasă un comentariu