~Mihai Târnăveanu: „Apostolm umit“

APOSTOL UIMIT

 Sunt

pe gânduri pus

în cuget adâncit

de cele flori

minune – două –

galben-alb-roze sălbatice

nalbă-mpletită

dup-un fir de mohor

atât de verticale-n culori

că mă scutur că sunt

sunt şi cum sunt

 ****

Şi poate nu mă-nfioram…

cum nu de mişcătoare frumuseţea

prospeţime a dimineţii tronând

pe-un dom de gunoi.

Ne rabdă pământul

c-al Domnului e

ne rabdă Domnul

pământ de-al lui suntem

şi ce merit avea-vom noi?!

flori de nalbă-mpletită spre cer din nevoi

una cu una, viaţă din doi.

 ___________

CU PRIETENII

 Faţă la faţă ca merele-n măr

Cu prietenii să stau aş vrea

Se ducă ei cu mine alăturea

Mers din poveste umăr la umăr

 ****

Trecem prin viaţă ca trenul prin gări

Cu prietenii iubi-vom florile şi busuiocul

Tămâie vom arde nemurind a fumului jocul

Mirosul veşniciei ne vină în nări

 ****

Cu prietenii descoperă-se binele tot

Ei îndrăznesc previn de aceea răul

Se aşterne punte peste ceţos hăul

Nu-i musai valea de lacrimi să o trec înot.

 ****

Prietenii cu mine să stea vor vrea

Cu prietenii florile-om iubi şi busuiocul

Prieteniei în viaţă-i este locul

Cu prietenii-n păşunea perenă apă vie

vom bea.

 ___________

 OCEANIC VAL

 

Scriitoru-i un oceanic val

mânat de briza ce mângâie-nserarea

din a râului curgere-i se unduie nestarea

în cercuri largi e bal şi iară bal

 ****

Îi picur pe petale câteodată mic

e bob de rouă peste galbeni trandafiri

făr-a se pierde prin colb de neştiri

în Plan fu prins înalt dinamic.

 ****

Sinele-i cuprins de-o tornadă de foc

intră şi iese-n afundul oceanic

topeşte spaima ce cuprinse vaporul Titanic

cu Noe pe arcă-i blândeţea-n fiecare dobitoc.

 ****

Niciodată spiritu-i nu e el uscat!

În lacrime-nmoaie chimic creionul

în creieru-i jilav cuprinde necuprins Eonul

sufletul şi-l dă peste Scriptură aplecat.

 ____________

ORÂNDUIT SLUJITOR

 

Scriptura asupră-mi greu Cuvânt

Cuvânt al lui Dumnezeu ce rodeşte

Ordonează-mi viaţa: slujitor sunt pe pământ

Acel ce lucruri trecătoare îngrijeşte

 ****

Cu rugăciuni sfinţit ipodiacon

Mâini puse peste mine apostoleşte

Sunt rânduit sub al luminii con

Credinţei străsimbol având un peşte

 ****

Cu râvna mereu numai a stărui

În a Cuvântului predicare şi la rugăciune

Veni-va Domnul, Mângâietorul, a mă milui

Va face asupra mea o mai mare minune

 ****

Suit pe trepte una câte una

Mă voi opri în har şi în tărie

În Domnul fie-mi, fi-va cununa

Doar El e singur ce inima-mi o ştie.

 ____________

PACIFICA LUMINĂ

 

Cine repune căzută frunza-n pom?

Închisă floarea cine o redeschide?

Răsare soarele-Cuvântul într-un firav om

Şi morţii omenirea-n faţă-i râde, o desfide…

 ****

E Tatăl, ce pe Fiul din iubire ni l-a dat!

Pe care noi l-am răstignit, noi, pura prostime…

Ba însuşi singur păcatul ne-a crucificat

Iubindu-ne cu viaţa pe cei plini de cruzime.

 ****

Veniţi acum cei însetaţi: luaţi lumină!

Pacifica lumină ce ne vine-n abisala noapte

E Domnul cel ce-o împarte, Domnul făr-de vină,

Că moartea, neputincioasa, nu putea să-l ţină,

ci-n murmur de şoapte:

 ****

Înviat-a Domnul! Veniţi cei ce-L iubiţi…!

Veniţi: viaţă şi adormire, cer, pământ,

Veniţi pe Dumnezeul tuturor slăviţi

Că a-nviorat divin speranţa cu al său avânt.

 ****

Cine alt ne-a însufleţit cu ridicare?!

Floarea vieţii cine altul a înveşnicit?!

De nu Cuvântul-Om a căruia născare

Din pururea, aceiaşi Fecioară, fraţi Lui

a fi ne-a învrednicit…

 ****

O, Doamne, Ţie-ţi cânt Doxologia

Ce-ţi murmur îngerii în cete mirific aşezaţi

Că-n Tine avem Treimic veşnicia

Fiinţăm cu Tine-mpreunaţi.

 ****

Cum din butuc extrage-şi seva via

Eu mugur cum să mă despart de Tine?

Tu eşti Principiul, omenităţii-mpărăţia

Eşti Viaţa ce ne curge rostogol prin vine.

 ****

Cu Tine-mpreunaţi fiinţăm

Că-n Tine avem Treimic veşnicia

Îţi mulţumim şi angelic dreptul ne luăm

Treime-Doamne a înflorii Doxologia.

  ____________

REGINĂ-I BUCURIA

 

Regina plouată a nopţii în ziuă cu soare

Vorbeşte-mi pe faţă fără ocol:

„Voi să nu fiţi aşa spiţe umanioare

Bucurie revărsaţi înseninare lumii aduceţi obol

 ****

Nu plâng nici eu în zile cu amar cum ar părea

Umilită apare steaua-mi pământului una

Aşteaptă-şi deschiderea miresme a-nvia

Din amorţire a vieţii inelară furtuna

 

De te atrag de vrei extazul să cunoşti

Poftescu-te sloboade-te însuţi în noapte

Cu-n salt ce nu-l fac nu-l făcură proşti

Lin urmează calde înţeleptele şoapte

 ****

Să iei mireasmă-n inimă a Vieţii făcătorului Spirit

Să te asemeni cu albu-mi imaculând ţărancei iia

Regina nopţii-s… fi prezent eu te invit

La a trăirii bal ce n-o să-l uiţi: regină-i Bucuria”.

 ____________

 TRECEREA-NSPRE BUCURII

                      

De pura ploaie ce n-a copilărit

Nu se mai satură pricepuţi şi hapsâni

Pare că sug din dulcele Spirit

Aer trag temeinic înfoi la plămâni

 ****

Pe orice cărări vei lua-o te-nfunzi

Nu stau în picioare deşteptele trucuri

Într-o ploaie de care nu poţi să te-ascunzi

Martori vă iau prin ploaia de picuri

 

O să ieşiţi fericiţi, prea tinere mirese

Bucuroase părinţii lăsându-şi orbite

De-o dragoste cât încărcate mese

Cu drogul iubirii inconştienţei subite

 ****

Ader la ea, la treceri consimt

Mă cutremur ca franjur al micului ciucur

A vieţii cadenţă trăind-o o simt

Şi azi vă spun că mă bucur.

MIHAI TÂRNĂVEANU