~Ana-Maria Balaş: „Figuri geometrice“

FIGURI GEOMETRICE

zori de zi

piramide perpendiculare

scari, cercuri…

nopti, paralelipipeduri

inclinate  spre  zenit.

luceferi apusi

pe asfaltul fierbinte, dulce mormant;

piatra tare, piatra moale,

inimi de gheata bat pe pamant.

flori, copaci, melci…

triunghiuri in patrate,

spirale, elipse  transfigurate-

labirint al geometriei reci.

______________

JOACA

As vrea sa ma joc intr-o zi

de-a cuvantul joaca…

Sa-l tin in mana,

sa pipai verbul „a (ma) juca„

ca pe insasi jucaria

ce se pierde printre rostiri

si-si lasa umbra drept cuvant,

sa se joace…

As vrea sa ma joc chiar azi

de-a mine…

oare cum ma voi putea

tine in propria-mi palma,

cand mana e cea care pofteste

aceeasi mana?

fals creator de jucarii,

uitate ganduri, uitate stari,

pierdute sentimente,

inconstiente refulari.

Lasa-ma joaca, sa ma pot juca

cu mine insami!

______________

SUPRAEU

„Imaginea pe care si-o face omul despre

sine insusi, este ca o oglinda ale carei ape

se aduna mereu in alt chip„

(Vasile Dem. Zamfirescu)

Mananc moluste

in carapace de lava

visez ca sar peste scarile din fata casei

cad in gol, ajung in fata lui-

si ma intreb:

De ce exist eu? De ce exista golul?

Golul? subconstientul infirm

bolnav de refulare,

un gol schizoid, un gol plin.

Eu? uniunea dintre gol si plin,

un psihic transparent

un homo valens pagan si razvratit,

un vis opac, un gand fortat

de pompele de sange ce adapa

creierul prea obosit de viata .

eu…viata, eu…durere

eu- moarte…

Si totusi, Freud ar fi zis

ca un astfel de eu ar fi proscris la moarte.

Insa eul refuleaza si cea din urma durere

o ultima dorinta-

un supraeu degajat imbraca sinele intr-o haina noua.

ANA-MARIA BĂLAŞ