~Anca Negru: „Poezii de primăvară“

PUNTEA DE DOR

Puntea de dor

ne împresoară

cu mângâiere şi blândeţe,

cu salcâm şi iasomie,

în seninătate

de vale, de izvor,

de lumină şi de flori,

preaînălţând Înaltul,

schiţând în gesturi

de derviş

extazul

ridică-ţi aripa

cea dalbă intens

în petale

de armonie

şi zâmbete de pădure

înverzită.

___________

PARFUM DE LILIAC

Parfum de liliac

în plutire de mătase,

în mireasmă de har

şi duh

de izvoade nouă,

picură roua

cea delicată

a menuetului de seară,

peste simţământ prelinge-te,

peste corole deschide-te

şi înfăşoară în dar

curcubee

de bucurie celestă,

de înviere divină,

de miracol de nepătruns.

___________

Sărbătoarea luminii

 

 

 

 

Sărbătoarea luminii

ce se pogoară

din înaltele ceruri,

miliarde de licurici

arzând în petale

diafane, raze blânde

care învăluie şi se

contopesc în râuri

de claritate,

veniţi de mă înconjuraţi,

veniţi de mă iradiaţi

până în măduva sufletului

ridicaţi-vă în inima-mi

şi sufletu-mi

până sclipesc,

până la duh,

până emană.

__________

COMUNIUNE

Flori sclipind

împreună în roua

solară, fante de

lumină translucidă

contopindu-se în zări

albastre, curcubeu

aromat de primăvară

dulce şi senin

arătaţi-vă privirii

în dimensiuni

magnifice de divin

întrupat, vorbiţi-mi

de adieri de corole

şi de izvoare de veselie

în zbor curajos

de aripi de şoim.

ANCA NEGRU

 

Lasă un comentariu

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • mai 2024
    L M M J V S D
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    2728293031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou