~Camelia Radu: Două eseuri

VIS DE ZEU PRIBEAG

Intr-o zi se hotari sa adune toate amintirile la un loc… sa le spele sa le curete si sa vada ce poate sa mai faca din ele. Poate nimic, poate un zambet sau doar o cifra intr-un buletin.
Intr-o zi, isi dadu seama ca incaperile in care locuia erau pline de respiratii care nu ii apartineau. Se sufoca intre atitea amintiri, gesturi si ecouri de gesturi, atingeri dorite, visate sau chiar intamplate. Cuvinte ;apasate sau usoare ca fulgii… ce de straini intr-o singura casa.. In acea zi deveni brusc practica si linistita ; o gospodina a mintii care vrea sa isi reorganizeze casa in care traieste sau o artista nascocind culori noi?
Lua toate amintirile si le privi pe rand cu atentie : erau doar ramasite ratacite , cioburi, crampeie, nimic ce putea fi coerent, clar, definit ca o oglinda intreaga. Ce ciudat arata prezentul printre toate aceste bucati de ceva-uri care nu mai sunt ; pare o vietate sufocata. bolnava de stresul disiparii, neantizarii.
Lua toate amintirile, le vopsi in violet, culoarea incertitudinii , si le puse intr-un vas transparent. Putea astfel crea un obiect ambiental, aproape filozofic, aproape imaterial. Cioburile se uniformizara, devenira parti, devenira cuvinte in aceeasi fraza. Organe ale aceluiasi intreg: trecutul .

Acum era liniste. Casa respira ca o pisica multumita, regulat si tamaduitor, iar ea putea sa aduca fapte, gesturi, cuvinte noi si sa le combine intr-un joc nou, viu.
Din bolul transparent, privea cerul cu ochi indigo, un animal inchipuit, fabulos, necunoscut si abstract, ce sarise pe fereastra unui vis al unui zeu pribeag, nimerind intr-o dimensiune neperceputa, ca o coada de fractal inflorit departe.

__________________
INTRE PLATON SI STEPA JAPONEZA

Povestea lui Platon despre suflet spune ca el ar fi simbolizat de un cal alb si de unul negru. Unul este lumina, partea noastra diurna, calda, iubitoare, iar celalat cal este pasiunea intunecata, ascunsa, dureroasa… patima…
Mentalitatile au facut ca intotdeauna femeia sa fie o floarea alba, gingasa si dulce, iar barbatul pumnalul de otel… dar si natura spune la fel… Care ar fi motivul, oare? Pentru ca viata poate salaslui in ceva dulce si placut, dar in ceva intunecat nu… Asa ca… imparteala fiind facuta, ea se imbraca in alb, iar el in negru…
Ea zambeste si el musca…
Ea mangaie si el apuca…

Ea se daruieste, el fura…
Lumina si intunericul.. rasul si plansul.. albul si negrul… Traditia ofera femeii calul alb si barbatului pe cel negru… si de la un capat la altul al lumii e la fel…

CAMELIA RADU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou