ECOURI

• Stimată Doamnă Mariana Brăescu Silvestri,
Vă rog să primiţi mulţumirile mele pentru coletul cu cărţile „In memoriam Artur Silvestri” şi pentru tot ce faceţi pentru cultura românească.

Am citit şi recitit cartea care mi-a adus satisfacţie şi tristeţe în acelaşi timp. Din lectura cărţii reiese că Doamna Mariana Brăescu Silvestri a dat dovadă de măiestrie şi pricepere, adunând, ca firul din „pânza Maicii Domnului”, mărturii tulburătoare despre cel ce a fost Voievodul scrisului românesc – prof. dr. Artur Silvestri, savant enciclopedist şi poliglot – Omul mare cu deosebite calităţi sufleteşti şi de cunoaştere şi apreciere a oamenilor – români adevăraţi.

Se observă şi din aceste scrieri că dr. Artur Silvestri a reuşit să strângă în jurul său şi în A.R.P. un număr mare de români, precum Iisus pe ucenici, care au devenit apostoli ai culturii şi limbii române, ai credinţei ortodoxe. Ucenicii l-au urmat doar pentru exemplul lui de cărturar luminat şi Om cu iubire de semeni şi fapte bune pentru cei mulţi. Toţi îi ascultau îndemnurile, sfaturile şi au acţionat în folosul neamului, fiind apărători ai valorilor perene ale culturii române, oameni care nu aşteaptă nimic de la nimeni – precum Maestrul.

De asemenea, din carte răzbat sentimente de sinceritate, smerenie şi iubire pentru mentorul şi sfătuitorul lor. Aceşti români adunaţi din toate colţurile lumii într-o Românie a tainei, pentru a-şi exprima durerea, suferinţa la plecarea dintre noi a Maestrului, dar şi satisfacţia că l-au cunoscut, s-au întrecut în a cinsti memoria şi opera savantului Artur Silvestri, de a cărui căldură umană, apreciere, prietenie şi generozitate s-au bucurat.

Maestrul ne-a marcat atât de mult încât încă nu s-a ieşit din duhul lui, de aceea am exprimat recunoştinţa şi gratitudinea noastră. Emana atâta bunătate şi înţelegere, încât lumina viaţa tuturor, trezind inspiraţie şi speranţă pentru a merge înainte în timpul prezent şi în viitor, sfinţind timpul vieţii noastre.

A luptat pentru a nu se distruge fondul sufletesc al neamului – ceea ce doresc „nefârtaţii” de azi, fiind pildă de bogăţie sufletească, mărturie, virtute şi spirit de sacrificiu, un adevărat fenomen spiritual.

Este un îndemn necontenit adresat românilor de a se strânge laolaltă în jurul unor obiective fundamentale şi de a conlucra la realizarea lor prin dăruire, slujind înainte de toate interesul general.

În această carte se află texte semnificative pentru ceea ce trebuie să ştie un român ca să nu-şi piardă identitatea. Ea este un argument al continuităţii şi sensibilizării conştiinţei naţionale, ce conservă tradiţiile de cultură şi simţire românească, esenţiale pentru istoria românilor.

Volumul relevă anumite valori morale precum: prietenia adevărată, loialitatea, devotamentul, onoarea, nobleţea sufletească, iubirea de limbă şi neam, un model pentru cei de azi şi de mâine, mărturie a ceea ce a fost Maestrul.

Dumnezeu să vă ocrotească, să vă dea sănătate, putere de muncă şi creaţie, pentru a continua titanica muncă începută de Maestrul nostru!

Cu preţuire şi profund respect, prof. PAVEL PANDURU.

________________
• Dragii mei,

Am primit cartea. E superba! E foarte speciala asa cum numai Silvestri a

putut fi. Dumnezeu sa-l binecuvanteze!

Mii de multumiri si multa sanatate,

BEN TODICA

________________

• Mi-ati facut o mare bucurie: am primit volumul In memoriamArtur Silvestri- mărturii tulburătoare. Vă felicit din toata inima, pentru ca ati realizat, în premieră o carte document, cu un conţinut si cu o structură care nu s-a mai realizat vreodata pentru  o personalitate din neamul acesta . Mă gândesc la faptul că din fiecare rând, pagină, suflet care si l-a deschis  fiecare, în cele mărturisite, răzbate dragostea, pretuirea, recunoasterea a ceea ce a fost si va rămâne un Om minunat , definit prin ceea ce este durabil în timp-prin faptele sale. N-am gasit nici macar o nota falsa in nici o scriere, nimic festivist, numai adevăr si regrete, amintiri care dor, dar care si mângâie si aduc recunoştinţa si preţuire.

Luând în considerare  si celelalte volume pe care le aveti n vedere a le tipari, veti fi primii care veti contrazice pe Maestrul care zicea cândva că “românul nu are îndătinat obiceiul de a scrie, de a lăsa urme palpabile despre cei dinaintea lor”, lucru care a încetinit si încă mai îngreuneaza cercetările, pe planurile vietii materiale si spirituale, despre trecut, chiar despre cel nu prea îndepartat. Chiar vorbeam cu Maestrul cât de preţios este uneori, nu o frază, nu o propozţie, ci chiar numai un singur cuvânt edificator despre o situatie sau o personalitate , care poate lumina căi largi.

Iată că cel care a muncit si a vegheat tocmai ca să nu pierdem spiritualitatea unei vremi, căci  vom deveni si noi istorie, si, dupa ce a plecat „sa mai moară dar putin”, lucrează , prin dumneavoastră si prin cei ce l-au iubit. Toate aceste volume vor constitui o frescă completă si complexă contemporană, care va fi, în mod cert, izvor de cunoaştere spre folosul viitorimii.

Incă o data vă felicit si vă doresc succes, sănătate, pace sufletească să puteti a le realiza pe toate, cu spor si har de la Dumnezeu.

Cu mult drag

Prof. MARIA CIORNEI, Suceava

Lasă un comentariu

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • mai 2024
    L M M J V S D
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    2728293031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou