Serie noua, an II, nr. 8 (21) / 2008: „Să înflorească o mie de flori!“

CATRE TINERI – Victor Martin: „Incultură sau cultură marginală?“

ATITUDINI – Adriana Vidroiu Stanca (Spania ): „Protagonismul“

PROZA – Mihaela Stinga( Germania ) : Trasul la manivela

ZIDIRI – Prof. univ. dr. Ion Buzaşi: „Strădania documentar-publicistică a lui Mihai Szilagy“

O CARTE IN PREGATIRE – Daniela Voiculescu: „Zeiţa de turcoaz“

PUNTI PESTE VARSTE – Al Florin Ţene: Poezia Adinei Ungur

PROZA – Anca Negru: „Învierea“

MEDITATIE -Daniela Gifu : Problematica Postului Pastelui

POEME NOI – Tania Ramon: „Mărturisire“

CARTI SI AUTORI – Raul Popescu-“Ingerul Negru“

PROFIL – Mariana Gheorghe : Poezii noi care “vorbesc”

CARTI SI AUTORI – Cezarina Adamescu despre trei scriitori tineri

□ Amintirea Paradisului intr-un manunchi de ” cuvinte rasfirate ”

□ „Un tânâr poet condamnat la realitate“

□ „Mănăstirea-ntr-un cuvânt sau un om bun pe marginea prăpastiei“

VOCI NOI – Laura Marinica: „Pas“

POEME IN PROZA – Ana Moldovan : “Himere “

PROFIL – Iarina Copuzaru: Poeme noi

TABLETA DE TANAR SCRIITOR – Ion Mischevca: „Frământările unui absolvent din Basarabia“

POEME NOI – Valentina Becart: „Cu patimă… am sărutat pământul (din ciclul „Poeme becartiene“)“

CATRE TINERI – Victor Martin: „Incultură sau cultură marginală?“

Cultura şi civilizaţia. Aceste două cuvinte sunt puse în ordinea asta pentru a ne arăta faptul că, pentru a tinde spre civilizaţia de tip vest-european, trebuie să ne culturalizăm. Rolul culturii este să civilizeze, doar dacă vorbim de o anumită formă de cultură, înalta cultură. Cultura ne poate civiliza; de 2000 de ani încoace, tot asta face. Sondajele de opinie arată că tineretul nu mai e interesat de activităţile culturale, de cărţi, de muzee, de teatre, opere, expoziţii…şi, totuşi, societatea, chiar dacă încet, începe să se civilizeze. Aceste sondaje sunt făcute cu mijloacele îmbătrânite de acum 20 de ani, când oamenii nu numai că nu văzuseră, dar nici nu ştiau că există calculatoare performante, menite să înmagazineze şi să prelucreze o cantitate mare de informaţie. În mare, nici nu existau, mai ales la noi. Ceea ce vedem acum, privind tehnica de calcul, a explodat după 1994, mai ales în miniaturizare şi creşterea puterii de procesare a datelor. >>>>

ATITUDINI – Adriana Vidroiu Stanca (Spania ): „Protagonismul“

Tema de mai sus este destul de serioasă si recunosc că imi provoacă dese insomnii. Acum câţiva ani, răsfoind ziarele spaniole, am rămas şocată de un reportaj din revista XL-SEMANAL care conţinea declaraţiile unei preşedinte de asociaţie din Castellon, jenante, cel puţin pentru mine, pline de calificative aberante la adresa românilor. Am reţinut numele autoarei si atât. La scurt timp, cu ocazia unui seminar desfăşurat la Universitatea din Valencia, am cunoscut-o în persoană pe autoarea declaraţiilor din acel articol. Vă spune ceva cuvântul CIRC ? Acesta este cuvântul cel mai elegant care imi trece prin minte, cuvânt care defineşte orice intervenţie sau apatitie în public a persoanei în cauză. Desigur că nu este singurul personaj de acest fel, nici măcar acest merit nu i se poate atribui, însă azi m-am hotărât să vă vorbesc despre dumneaei. >>(„Nou Horizont „)>>

PROZĂ – Mihaela Stinga (Germania): Trasul la manivelă

Mă doare capul, corpul mi-e greu ca plumbul şi sleit de puteri. Ascult muzică de meditaţie şi încerc să las gândul să zboare liber încotro doreşte el, fără să-l deviez sau să-l „înfrumuţesez” cu mintea. Nu doresc să-mi mai aud acum glasul minţii, al conştientului, ci dacă s-ar putea aş fi bucuroasă să aud ce are să-mi spună sufletul meu abătut şi retras de o vreme într-o tăcere înspăimântătoare, asemănatoare cu moartea însăşi. Iată cum nu reuşesc să mă rup de analiza conştientă a stării mele… Oare ce simt de fapt? Cum să ies din încremeneala asta mormântală? E ultima duminică pe care o mai petrec aici, în casa conjugală. Peste tot zac cutii şi obiecte împrăştiate. Mâine voi pleca pentru totdeuna de aici, nici măcar nu stiu încotro mă duc şi ce mă aşteapta „acolo”. De ce nu simt nimic? Nici frică, nici tristeţe, nici bucurie, nici nostalgie. Nimic- în afara unei amorţeli încremenite, privind prosteşte pereţii goi ai casei în penitenţa căreia mi-am petrecut aproape fiecare clipă din ultimii 6 ani de viaţa, 6 ani- adică 2190 de zile, 52.560 de ore, 3.153.600 de minute, 189.216.000 secunde. >>>>

ZIDIRI – Prof. univ. dr. Ion Buzaşi: „Strădania documentar-publicistică a lui Mihai Szilagy“

Despre Mihai Szilagy (autorul cartii ” Ioan Maiorescu -ilustru fiu al satului Bucerdea Granoasa – Biografie documentară )mi-a povestit mai întâi un fost elev de-al meu, cu care fusese coleg în şcoala generală din Bucerdea Grânoasă, satul natal al amândurora. Îmi povestea cu entuziasm că este pasionat de literatura şi istoria Transilvaniei, de trecutul cultural al Blajului, de istoricul satului natal şi de oamenii care s-au ridicat de aici sau au avut legături cu această aşezare. L-am cunoscut la puţin timp după această „prezentare” a unui tânăr care este, o spun cu durere în suflet dar în cunoştinţă de cauză, „rara avis” între tinerii de azi. Cu rarisime excepţii, cum este cea de faţă, tinerii se îndreaptă în cel mai bun caz spre meserii lucrative, spre profesiuni aducătoare de câştig rapid, pregătirea lor şcolară fiind nu o pasiune profesională, ci un mijloc de accedere la aceste poziţii sociale râvnite; mai mulţi manifestă însă un dezinteres aproape total pentru carte şi pentru cele spirituale, înghesuindu-se cu indecenţă şi vulgaritate spre plăcerile amăgitoare ale vieţii. Când l-am cunoscut pe Mihai Szilagy am avut dintr-o dată sentimentul că am în faţă un autodidact, în cel mai bun înţeles al cuvântului. >>>>

O CARTE IN PREGATIRE – Daniela Voiculescu: „Zeiţa de turcoaz“

LECŢIA TIMPULUI

timpul nu cunoaşte plictiseala,

nu se sperie că e prea devreme

sau prea târziu…

timpul e lut, vas ce strânge

alchimia picăturii divine,

ochiul ce urmăreşte

pretutindeni…

timpul ieri, azi şi mâine –

nu ascultă Vivaldi, Chopin!>>>>

PUNTI PESTE VARSTE – Al Florin Ţene: Poezia Adinei Ungur

O poetă a revărsărilor furibunde şi al discursului aluvionar,clocotitor,cu izbucniri torenţiale,şi sincope studiate,premeditate şi ludice este Adina Ungur în volumul Calvaria,Editura Eikon,2007. Versurile acesteia conţin,deopotrivă,o viziune asupra existenţei şi a propriilor trăiri.Simultaneitatea registrelor sale este echilibrată şi,oricât am încerca să izolăm un palier sau altul din arhitectura acestora aproape halucinantă,detaliul va răsfrânge întreg ansamblu:Cum ne ştiau amurguri şi dimineţi morcovii/ne prindeau cu braţele-ntinse/mângâind umbre sau/mai sigur//cuvintele-noi(Cum Aşa).Poemul se reface,febril,ca o ameobă,întrucât în fiecare fragment somnolează chiar fiinţa lui tentaculară.Ele au o viziune holografică a lumii:sub aparenţa hosmozei,care e o iluzie pur retorică,totalitatea se află într-o ebuliţie fantastă,cu răsuciri,asemeni burghiului,ale planurilor,cu glisări subtile şi perspective anamorfotice:chiar aşa fierbinţi cuvintele-acelea-mi >>>>

PROZA – Anca Negru: „Învierea“

Mor câte un pic în fiecare zi… Mor fărâmă cu fărâmă… până ce reînviu! Azi mor încet şi liniştit… ieri am murit furibund şi rece… Sunt pe moarte. Moarte mistuitoare, moarte lentă, domoală şi subtilă. O moarte trans-lucidă. O moarte esenţializată. Fiinţarea mea se dizolvă bucată cu bucată, materia se dislocă, iar conştiinţa… Conştiinţa mea devine scrum dubitativ… Etern dubitativ. Mor puţin câte puţin, în fiece clipă ceva-ul meu dispare, ceva-ul meu se reduce… aştept învierea… Ce înviere va fi? Viaţă, iubire, credinţă şi speranţă! O înviere ce va dura.. dacă mai puţin? Dacă va fi punctuală? O înviere de o clipă?… Esenţa şi fiinţarea mea se fărâmă ceas de ceas, iubirea şi viaţa se retrag lent din mine, se pogoară neantul, se pogoară liniştit, domol şi subtil… o alunecare diabolică, o cădere provocatoare şi insidioasă, perfidie a fiinţei şi esenţei… Învierea… vine învierea! Poate va persista! Poate va fi… până când? Până la sfârşit! Umbre, contururi, nişe, conştiinţa mea nu mai răzbate… Conştiinţa mea refuză să pătrundă… Conştiinţa mea se revoltă şi se sustrage… se sustrage luminii şi umbrei, ploii şi ninsorii, iubirii şi urii… >>>>

MEDITATIE – Daniela Gifu: Problematica Postului Paştelui

„Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea.

Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminteri burdufurile crapă, vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună.” (Ev. Matei 9, 16-17)

Iată suntem în postul mare şi, cu certitudine, aceste spuse sacre conţin adevăruri încă tainice unor mireni, pentru care a venit vremea să se aplece mai mult asupra lor. Oare ce semnificaţie or fi având sintagmele: haină veche, burdufuri vechi, burdufuri noi, vin nou?

În prezent, dacă analizăm ad litteram, vinul nu se mai păstrează în burdufuri, ci în poloboace sau damigene. Pe vremuri burdufurile erau confecţionate din piei de animale cusute care nu puteau fi folosite decât o singură dată. Dacă s-ar fi încercat să se pună vinul nou, din anul următor, în aceste burdufuri vechi, vinul fermentând le-ar fi distrus, ducând inevitabil la risipirea minunatei licori. >>>>

POEME NOI – Tania Ramon: „Mărturisire“

Născută mă ştiu dintr-o poveste cu cântec
însingurat pe-o chitară, coardele sună
lărgindu-mi universul la fel cum l-adună
în mine blestemata de cheie de-alunec

de pe un an pe altul
şi dintr-o notă-ntr-alta.

Am venit pe lume ca o-mprimăvărare,
pustie mi-a fost gara când norii fugăriţi
mă aşteptau în ploaie şi îngerii treziţi
şotronul mi-l jucau în sala de-aşteptare

de pe-un picior pe altul
şi dintr-o notă-ntr-alta.

Mirată sunt de stele cum ştiu a nu dormi
de mine şi mai tare c-a mă ghici nu ştiu.
De cine m-aş mai teme când omul mort de viu
ce-l port zilnic cu mine, abia de-l pot urni >>>>

CĂRŢI ŞI AUTORI – Raul Popescu: „Îngerul Negru”

O zi cu Îngerul Negru, un monolog despre eros şi thanatos

„De ce mă obligi să trăiesc în mijlocul tăcerii tale?”

Petre Bucinschi, O zi cu Îngerul Negru

Realitate şi vis, viaţă şi moarte, dragoste şi ură, iată câteva perechi antagonice prezente în mai toate scrierile lui Petre Bucinschi, scrieri care vin să aducă pe tapet întâmplări dintr-o realitate mai mult sau mai puţin cunoscută nouă, o realitate cernută prin întunericul fiinţei sale. Din acest întuneric, din această beznă, s-a născut şi Îngerul negru, o entitate ambiguă: înger al morţii şi, prin aceasta, demon aducător de nenorociri, mai bine spus, el este răpitorul de suflete, cel care nu cunoaşte milă sau îndurare prin însăşi menirea sa. Un cyborg spiritual menit secerării de destine. În O zi cu Îngerul Negru, este descrisă o luptă între acest cyborg şi îndrăgostitul care nu vrea să cedeze sufletul iubitei sale acestuia, o luptă pierdută de la bun început, o luptă inutilă, căci din iubita sa nu mai rămăsese decât un trup rece, lipsit de viaţă, dar încă seducător prin răceala sa. Iar moartea, reprezentată de Îngerul Negru, a răpit sufletul femeii în chiar timpul actului sexual, astfel fiind ilustrată ideea consubstanţialităţii Eros/ Thanatos. >>>>

PROFIL – Mariana Gheorghe: Poezii noi care „vorbesc”

CAND DESTINU…

Cand Destinu te-ntreaba

Cine esti, cine-ai fost

Incalta-i opinca ce-n goana

Ti-arunca iubiri fara rost.

Saruta-i fruntea verde si lata

Pe unde carari ti-ai brazdat

Ca-n banal ostenit fu udata

Cangiuita sub drum ingropat.

Topeste-i lacrima calda pe gura

Ca ti-ontinde fructul iubirii sa-l iei

Ti-o turna agonie si vis cu masura

Te-o ierta si ti-o da nemurire sa bei. >>>>

CARTI SI AUTORI – Cezarina Adamescu despre trei scriitori tineri

Admirabila nu doar prin staruinta in a crea opera originala , extinsa si consolidata de adeziuni la o traditie cu vechime , Cezarina Adamescu este si un remarcabil sustinator al scriitorilor de toate varstele in a caror creatie autoarea mai degraba se cauta pe sine si isi regaseste optiunile estetice si morale . Contributia ei ca factor de mediu echilibrat se va vedea cu timpul , atunci cand multi din cei ce astazi sunt la primii pasi vor avea , daca vor avea , stabilitate in infaptuiri iar cei care azi au bibliografie vor fi intariti prin confirmari multiple ce se produc la judecata istoriei literare . Dar si acum acest amestec de intelegere consubstantiala si de atitudine ingaduitoare merita a fi cunoscuta si raspandita in forma exemplului scriitoricesc confratern . I le recunoastem si noi si , de aceea , Ii publicam in acest numar, in cele ce urmeaza , trei din comentariile recente privitoare la cartile unor autori din generatia mai noua.

□ Amintirea Paradisului intr-un manunchi de ” cuvinte rasfirate ”

Mihai Zaharia, “Cuvinte răsfirate”, PAM, Galaţi, 2003

Ne-am întâmplat cândva, la ceas de vecernie, pentru a celebra “Cuvintele răsfirate” ale poetului Mihai Zaharia, un tânăr poet înzestrat cu un har deosebit care, cu zâmbetul aleşilor pe chip ne propune frânturi din Lumina de sine, ce se lasă adulmecată şi în cele din urmă, cuminecată pios. Caii albi ai acestei Luminipătrund nărăvaş în sufletele noastre, răscolindu-le. Poetul ne propune volumul de faţă, apărut la Editura Pax Aura Mundi, sub îngrijirea consilierului editorial, scriitorul şi publicistul Mircea Ionescu şi învăluit în iubirea matern-grijulie a Doamnei Geta Ionescu, care, cu un devotament saacrificial deosebit, stăruie asupra fiecărui manuscris cu luare aminte şi reală afecţiune, pentru a ne dărui fructele îmbietoare ale cărţilor.Este un volum de debut în care descoperim, dintr-o ochire, chiar de la prima vedere, cu uimire şi încântare interesul autorului pentru “ acel ceva plăpând, înaripat şi sacru” – aşa cum defineşte Platon poezia. >>>>

□ „Un tânâr poet condamnat la realitate“

Liviu Perjeru “Lacrimi”, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 2001

Deschid cartea şi pătrund fără veste într-un univers romantic, fantast, din care nu lipsesc naiadele pădurii, faunii şi nimfele închipuirii, în rugul de linişte care-şi întinde flăcările lungi către stele, un poet abia mijit dintre lacrimi, încearcă să ne fascineze cu frumuseţea de netăgăduit a iubirii. Alergând mai repede decât propriile idei prin hăţişurile umbrei, el ne conduce într-un luminiş în care doar pasărea măiastră a iubirii se ridică deasupra grijilor, coşmarurilor lumii, aşa-zis civilizate. Deşi e un poet condamnat la ralitate, Liviu Perjeru “arde ca o torţă, ale cărei flăcări sunt sânge”. El se simte exilat pe tărâmul tristeţii fără frontiere unde locuiesc doar muzele, şi ca orişice poet, râvneşte să atingă cu mâna infinitul. El ştie intuitiv că unicul sprijin e “credinţa în iubire” (alăturarea celor două virtuţi teoelogale nu este întâmplătoare), şi această iubire nu este altceva decât “adevăratul Suflet al lui Dumnezeu”. >>>>

□ „Mănăstirea-ntr-un cuvânt sau un om bun pe marginea prăpastiei“

A.G.SECARĂ, „De veghe şi de slăbiciune în mintea lui secară”, Editura Opera Magna, Iaşi, 2006

Nu-mi îngăduiam să închei periplul spiritual prin inima Cuvântului fără să iau act de recentul volum, cu totul remarcabil al originalului poet şi exeget, prieten râvnit al scriitorilor – A.G. Secară, „De veghe şi de slăbiciune în mintea lui secară”, apărut la Editura Opera Magna, Iaşi, 2006, cu trimitere vădită şi recunoscută la volumul de referinţă al lui J.D. Sallinger, „De veghe în lanul de secară”. Citindu-i cartea lui Adi George Secară te cuprinde o stranie râvnă să intri în competiţie într-o olimpiadă a cuvintelor sacre, iluminate de flacăra purtată de maratonistul elen, să porţi făclia albă a sportivului de cursă lungă, pe segmentul tău de umanitate, pe palierul, pe fâşia ta de viaţă şi s-o duci mai departe cu răsuflarea întretăiată şi altul o va prelua din mâna-ţi cu alonjă subtilă, tremurând imperceptibil de efortul responsabil de a nu da greş, până ce, din mână în mână, lumina va ajunge în punctul cel mai înalt, pe Olimpul cunoaşterii desăvârşite, care e „viaţa noastră cea de toate cuvintele”. >>>>

VOCI NOI – Laura Marinica: „Pas“

Prolog:
Stai! Nu tu eşti cel care a inventat secundele, aşa că aşteapta-le să treacă.
Stai! Nu tu eşti cel care a inventat acest sentiment , aşa că lasă-l să se scurgă.
Stai! Imaginaţia e cea care te-a condus in abisul ăsta, aşa că…aşa că las-o în continuare să-ţi păstreze impresia nemărginirii…

Paşea impleticit si nesigur pe nisipul insangerat de amurgul violet al lui Bacovia. Ici-colo cate un pescarus inghitea tacerea şi o reducea la cate un planset raguşit. Nisipul se transforma in namol; namolul in smoala calaie si lipicioasa.
Brusc, soarele fugi. Marea fu rapita de mreje ametitoare ale disperarii.Cerul cazu pe umerii sai dezgoliti. Sange cald ii navali in privire. Zacea acolo de zile intregi, avand alaturi doar o luna rece si un cer solitar. >>>>

POEME ÎN PROZĂ – Ana Moldovan: „Himere”

VENEZIA
Te-am zarit in Venezia ,erai intr-o gondola inconjurat de saltimbaci care executau giumbuslucuri numai pentru tine ,eu schimbam masti de matase una cate una cautand dantela veche a aminitirilor noastre ,era o zi torida de august in anul in care nu ma nascusem ,inca nu stiai de existenta mea dar totusi o intuiai ,stiai ca voi veni pe lumina lunii ,vino iti spuneam ne asteapta gondola disperarii noastre impodobita cu flamuri si perne de catifea verde moale si tu veneai razand cu pasii grabiti cu zambetul pe buze cu miros de pierzare si cum te doream atunci m-as fi lasat biciuita in fata ta numai sa iti smulg o lacrima ……… >>>>

PROFIL – Iarina Copuzaru: Poeme noi

TRANSPOZIŢIE

Fiecare culoare de pe şevalet

Picură câte-o melodie,

Peisajul din tablou se-ascultă, nu se mai priveşte;

Carul cu boi se leagănă în ritmuri de blues,

Gioconda îşi umflă pieptul cu note înalte,

La Cina cea de Taină se-aude jazz în surdină;

Rondul de noapte se face fredonat

Şi Femeia floare îşi scutură petalele ca nişte acorduri;

Bătrânul chitarist îşi apleacă urechea

către tinereţea compoziţiilor sale,

Dansul perdelelor tresaltă la fiecare sunet

iar Umbra Sfinxului de nisip îşi cîntă singură tristeţea;

Păcatul primordial a creat înalturi pentru muzică,

Iar pe Poteca către cimitir vom merge cu toţii

Lăcrimînd melodii… >>>>

TABLETA DE TANAR SCRIITOR – Ion Mischevca: „Frământările unui absolvent din Basarabia“

Când toţi sunt în vacanţă, eu sînt într-o dilemă. Mă aflu la o răscruce şi nu ştiu încotro s-o apuc. Dintotdeauna, m-a interesat cât negru sub unghie în ce direcţie bate vântul, iar de mers cu turma nu-s obişnuit (nici cu ţinutul în ţarc, de altfel). Cu certitudine, zodia racilor mi-e străină, aşa că n-am cum să dau îndărăt. Totuşi, stau pe gânduri ca soacra între patru scânduri, căci semaforul basarabean e încă blocat pe roşu şi eu nu-s daltonic! Am impresia că „patru generaţii dintr-ai mei n-au gândit cât mă frământ eu de o lună” (Camil Petrescu, Patul lui Procust). Fiind un cosmopolit al spaţiului mioritic, mai am un pic şi mă resemnez. Până una alta, mă supun unui alter ego, inspirat din creaţia blagiană: „sapă, sapă, până vei da de apă”, chiar dacă nu mai ai un pământ al tău pe care să-l sapi (fiecare-şi vede de fâşia lui de 30-50 km sau vrea să încolţească pe asfaltul din Chişinău). Cu siguranţă v-aţi prins de faptul că m-am născut (mi-o fi trebuit?) într-un an de graţie, şi anume, în zorii renaşterii naţionale. >>>>

POEME NOI – Valentina Becart: „Cu patimă… am sărutat pământul (din ciclul „Poeme becartiene“)“

CU PATIMĂ…AM SĂRUTAT PĂMÂNTUL

Şi cum stăteam aşa culcată,

cu mâinile sub cap

şi inima uşor bătând…

mi s-a părut,

cum din adâncuri

urca spre mine

un glas…cântând…

am tresărit…

şi mi-a trecut prin gând,

că-i glasul blând al mamei

ce-mi cânta duios,

când adormeam

plângând… >>>>