Cezar Adonis Mihalache: „Refuzul de a tăcea”

Trebuie să ne propunem o nouă provocare. La netăcere… Este un demers mecesar. Mai ales în această clipă în care fiinţa românismului pare a fi ajuns la o nouă cumpănă. O cumpănă între două generaţii distincte, poate mult prea distincte… Generaţia acelora care au scris Istoria cu propriul sânge şi care şi-ar fi jertfit fără tăgadă vremelnica trecere pe acest pământ pentru a-şi sluji ŢARA, şi din care ne tragem noi, epigonii de astăzi, şi următoarea „mare generaţie”. Aceea care riscă să dea o altă dimesniune, mult prea disipată în oceanul uniformizării, valorilor şi simbolurilor naţionale.

      Trebuie dară să ne facem datoria de a trage noi semnale de alarmă. Avertismente împotriva falselor „valori” care tind să ne împresoare, să ne domine, într-o nefirească inversare a reperelor morale aşa cum le ştim noi.

      Este adevărat, pentru unii poate părea un demers sortit eşecului. Căci părem condamnaţi să dispărem dimpreună cu această ultimă generaţie a valorilor „tradiţionale”. Dar, chiar dacă suntem conştienţi că, poate, am rămas printre ultimii, trebuie să refuză a abandona lupta. Lupta împotriva blazării. Împotriva acestui „altfel”, servit astăzi ca valoare cvasi-dimensională. Acest „altfel” de a simţi, de a trăi, de a fi…

      Vom continua să trimitem strigăte în aşteptarea clipei în care românii se vor trezi. În aşteptarea zilei în care cele peste trei milioane de români îşi vor aduce aminte de vatra din care au irumpt şi se vor revolta împotriva minciunii şi a falsităţii care i-a smuls, vremelnic, de la trupul, dar, mai ales, de lângă sufletul ţării.

      Vom aşterne slove şi în aşteptarea zilei în care fraţii noştri din Basarabia şi Bucovina ni se vor alătura, prin intermediul marii familii europene, în grandioasa familie a naţiunii române.

      Astăzi, Uniunea Europeană ne oferă o şansă pe care istoriile trecute ne-au refuzat-o grotesc: aceea de a ne înturna cu toţii la matca românismului.

      De aceea, mai mult ca niciodată, trebuie să avem cât mai vii în minte vorbele înaintaşilor: Ţara nu este acolo unde o aşează vremurile şi o „zidesc” derapajele Istoriei. Ea se ţese din inimile românilor de pretutindeni.