NR. 6/2011

Ioana Voicilă Dobre: „Secvenţe în alb şi negru’“

VISUL CA O SAGEATA

Nimeni nu-mi poate lua visele!
E prima descoperire
a arcaşului din mine.
Şi totuşi,
o săgeată nu-mi iese la socoteală!

______________ 

 REFLECTII

Nicio bucurie nu e întreagă!
Nu sunt aşa cum mă visezi,
nu eşti aici când te doresc
şi totuşi
suntem jumătăţi ale aceluiaşi măr… >>>>

Costina Violeta Miron: „Interviu virtual cu Alexandru Macedonski“

-În Noaptea de martie, publicată în Literatorul (1882), Alexandru Macedonski  consideră noaptea naşterii sale, blestemată: “Noapte, blestemată noapte, / Clipă rea şi nemiloasă, / Înfiereze-te azi plânsul, / Ca şi râsul meu amar.” Este multă durere în aceste versuri, de poet damnat, de poet blestemat, care luptă cu un destin potrivnic. Aşa a fost întreaga viaţă?

– Deşi m-am născut la Bucureşti, perioada copilăriei la moşia de la Pometeşti şi Adâncata a fost cea mai fericită. Eram copil de vreo şapte ani, dar nu voi uita niciodată grămezile de prune ce se strângeau sub fiece pom şi ce mergeau crescând, că băieţii şi fetele veneau mereu cu postăvile încărcate, şi părea că prunăria n-o să se sfârşească de cules, fiindcă da în anul acela roade îndoite. De sărbătorile Paştilor toată familia se aduna sub acelaşi scump cămin. >>>>

Liviu Florian Jianu: „Bunătate“

Frumoasa e-o Biserica pustie!

Sa ma inchin ca ieri, si azi, spre maine,

Sa-i las a zecea parte dintr-o paine,

Si plina de chibrituri, o cutie!

 ********

Nu mai vad Iude-n ea! O feerie!

Doar eu, intre atatea, sunt Intaiul!

Si, Doamne, s-ar cadea sa-Ti spal calcaiul!

Si-o fac, cu gura, pe Icoana-Ti vie! >>>>

Anca Negru: „Vindecare şi compasiune“

VINDECARE

leac de ființă

în duh ascunsă,

prin vămi trecută,

dalbă tămăduire

de fantome

și năluci

de ispite și capcane,

inundă-mă în valuri,

acoperă-mă cu văluri

de isihie, >>>>

Llelu Nicolae Vălăreanu: „Cu lacrimi de floare“

1. CU LACRIMI DE FLOARE

Vezi prin mine totul
ca prin sticlă,
mi se subţiază sângele
fără globulele tale.
****
În privirea descompusă
vorbele din necuvinte
ard cu flăcări albăstrui
ca o forjă  aprinsă
în piept. >>>>

Florina Dinu: „Ziua despărţirii“

Azi, în prag de seară,

îmi amintesc,

ziua despărţirii.

De dragul amintirilor,

mă îmbrac cu vorbele

cândva spuse de tine,

prind în mână

poza ta >>>>

Liviu Florian Jianu: „Lola“

Bunicul a fost inspector financiar. Bunica, casnica.

Intr-o vreme, au avut o gospodarie bogata intr-una din plasele Timisoarei. La Jamu Mare.

Cresteau pe langa casa porci, si vaci. Laptele, ca si belsugul vietii, era atat de abundent, incat, saturand si gurile flamande ale celor care veneau la poarta, si cereau, surplusul era dat la porci.

Dar cea mai frumoasa amintire a bunicului, din acea vreme, era legata de un caine. O catelusa. Alba, cu pete negre. Lunga, si cu picioare puternice, si scurte  Se pripasise intr-o buna zi in ograda lor.

Bunicul, vazand-o, a strigat: Lola! Si catelusa si-a ridicat capul, si a privit fix in ochii stapanului. Lola i-a ramas numele. >>>>

George Nicoară: „Anti-mit“

S-a închis poarta casei,

Vântul rămas afară

Zgribulind,

Clemenţă cerea.

****

Se topea în culoare timpul,

Sub gheaţa din cer

Plângând,

Trecutu-l vindea. >>>>

Lucia Sava: „Amprente“

AMPRENTE    

 E dragostea o casă

în care intri şi-i cu podele de stejar

cu aerul de istoria tablourilor,

în care sunt portrete,

şi cu verandă de Muşcate,

unde clanţe au amprenta duioşiei,

cântecul mamelor noastre.

E dragostea un prag

unde calci şi tot ai mai rămâne,

cu sunetul pădurii, cuverturi de lână,

ierburi pe care le respiri la geam. >>>>

Cristian Lisandru: „Cetatea din anticamera trecutului“

Poarta mare a cetăţii, la care ajungeai după ce traversai podul ce se arcuia viguros peste canalul împrejmuitor, plin cu apă, fusese lovită cu presupusă încrâncenare de pumnii neobosiţi şi nemiloşi ai timpului, de-a lungul anilor care alergaseră bezmetici, precum o turmă cuprinsă de panică şi înnebunită de foame, mânată din spate de legea nescrisă a firii, însă rezistase cu stoicism asediului interminabil şi nu cedase.

Lemnul din care fusese alcătuită poarta – nimeni nu mai ştia numele meşterilor dibaci, fiindcă până şi amintirea vechilor ateliere dispăruse de multă vreme şi se ascunsese într-o ceaţă deasă, acolo unde nici măcar gândul nu mai poate pătrunde, însă se dovedise că îşi făcuseră treaba cu vârf şi îndesat, după cum se spunea, spre marea şi plăcuta mirare a tuturor locuitorilor –  păstra încă demnitatea din anii începuturilor, chiar dacă, pe alocuri, crăpături adânci lăsau în carnea sa urme ce puteau fi asemuite cu acelea ale unor gheare înspăimântătoare.  >>>>

Lucia Daramus: „Cât un copil de mic“

CIT UN COPIL DE MIC

Recitat la Festivalul Internațional Lucian Blaga, Cluj-Napoca 2009
E lumina ce-n gura mea adoarme

de apele energetic limfatice

luați, luați şi beți şi spălați-vă ochii

de culcat nu m-am culcat cu nici un bărbat

puteți gusta din trupul meu nears de

patimile iubirii. Ce cuvînt! Cît Dumnezeu de mare

Ce Dumnezeu, cît un copil de mic

Ce mic înnoată în apele energetic – limfatice

veniți, luați, mîncați! Trupul meu este de

pîine caldă. nu-l pot atinge decît pruncii >>>>

~George Călin: „Aripi de fluturi“

Fluturi albi colindă spasmodic prin visele mele, odihnindu-se din când în când îmbătaţi de zbor!

Neliniştea fluturilor albi mă alungă între şoldurile unduitoare şi pătate de patimi ale unei femei, întregite din frunzele îngălbenite ale toamnei…, sunt un pumn de nisip fluturat în vânt…, mă întrec în zbor cu fluturii îndoliaţi, îndepărtându-mă de Viaţă.

În venele mele de nisip umed se nasc fiori, pustiindu-mă, încrustându-mi aripi în adâncuri de ape, cotropind teritorii necunoscute…

E un Blestem…, e o bucurie de a avea aripi, precum fluturii albi?!

Aripile fluturilor dansează în apa somnului meu, mângâindu-mi visele, urcându-mi sufletul pe colinele singurătăţii…

Fluturi şi Om ne revărsăm în foc, destrămând Blestemul, înmugurind bucuria clipei, înnobilând zborul…>>>>