~Mirela Nicoleta Hîncianu: Poeme noi

MAREA MATERNĂ

Mângâiere mi-e mâna,

mama metamorfozeazâ marea,

meteoriţi mor mustrător

măcinând margeanul marin.

meduzele mişcă malul

menuetul mistic

măsoară melodios

momentul mişcării mareei…

Marinarii munciţi

mângâie molatic

mirese-muguri marini

memorând mirific

mangaiere maternă.

Minutele mor

mistuind minutarul

mai mişcă medieval,

marea, mamă, marinarii…

_______________

NUME UITAT
Răstorn încovoiată

semnele de întrebare ale lumii.

Caut un nume

care nu mi-a trebuit şi l-am uitat.

Cutreier furtuna de nisip a incertitudinii

De ce vrea să-mi trebuiască?

Alt nume mă strigă

din bolovani risipiţi către glie.

Astâmpăr dor de trăire

în oseminte crestate de tăcere.

Nu ştiu să mă chem cu nume uitate,

nici orizont de trăiri nu ştiu să chem în priviri

Mă opresc la o răspântie de drum pietruit

agăţat de o troiţă, lângă un câmp

adunat doar din maci,

adulmec şi sfărâm cu pumni de ţărână

orizont înecat în tăcere

Strig mută către cer rugăciune

şi cer doar un nume

să-mi fie fulger titanic

din cremene spart în amnar.

Nu mai  am zaruri să-mi joc viaţa.

nici în palmă să-mi ghicesc trecutul.

Zaţ nu mi-a rămas din cafea.

să-mi măture, negru, noroi în urme

Doar margine de lan sprijină seminţe de sori

alungaţi de alte lumi…

Clipesc galben

în corole de soare

spre apus, apoi spre răsărit

şi doar pe retină mă doare tare amurgul.

______________

ROTUND
mi-e rupt în şapte petale de univers

sufletul,

culoare sfâşietoare de maci

rătăciţi pe câmpia pe care florile de nu-mă-uita

au crescut din ierbarele şcolii.

Fântânile au ape sărate,

norii şi-au sfâşiat furtunile în mii de picături,

ace din umbra soarelui.

Bălţile au secat.

Nici măcar noroiul

nu mai primeşte urma paşilor.

Într-o oră de viaţă

am trăit o viaţă de om în care

binele este la un capăt de secundă,

răul este la celălalt capăt al orei.

La mijloc, tabloul cu amintiri,

se ridică precum zidul chinezesc.

Între trecut şi prezent

se rostogoleşte o castană

a mea dintre multe altele,

anonime…

mă doare, ascutit, tâmpla…

______________

SPUN
Spun că soarele moare în fiecare apus

pentru că altfel n-ar învia cu fiecare răsărit.

Spun că umbra păşeşte în tăcere în urma trupului

pentru că altfel ar tulbura

liniştea prea linişte a şoaptelor

iar strigătul meu ţi-ar fi tăcere.

Spun că fiinţa-mi este ghem în trupu-ţi

pentru că altfel aş rătăci singură înghiţită de noapte.

Spun că secolele devin secunde

pentru că altfel mi-ar spinteca fiinţa

atâta zbatere de inimă.

Spun că fluturii sunt minuni pentru o zi

pentru că altfel…aş muri într-o secundă

de-atâta sorbire de viaţă…

Spun…pentru că…altfel…

m-aş închide într-o lacrimă

şi m-aş naşte doar în privirea ta…

MIRELA NICOLETA HÎNCIANU