Valentina Becart: „Iubind în taină“

HAI ,CANTA, IUBITE…

Hai ,

cântă, iubite

de dor –

în primăvara asta

ce-o să vină…

cu braţele întinse

spre lumină

şi-n ochi

tot Soarele iubirii.

 

Cântă…

 

Nu te sfii…

e-n rostul firii

de-a reînoi curată –

din muguri

în care ţipă –

florile speranţei

întru’rodul

ce-l vom culege

mâine.

……………..

În primăvara asta

care vine…

doar tu – iubite –

poţi aduna în suflet

tot cerul

tot dorul

şi strălucirea lumii –

într-un cântec

într-un zâmbet

într-o lacrimă

a fericirii!

_________________ 

IUBIND IN TAINA

În genunchi ţi-as mărturisi iubirea ,

Dar vorbele-s deşarte şi parcă de prisos…

Ce dulce chin un gând misterios…

O ,de-as putea sa-ţi rabd privirea!

 

Această ne-nţeleasă …sfântă taină ,

Mi-aprinde-n suflet jarul…

Şi inima-mi de dor…îmi cântă!

Şi singură-n odaie – înec în plâns – amarul.

 

Nu-i vrednic oare dorul meu

Un singur ceas pe înserat ,

Să-ţi „uiţi „privirea de călau –

Şi setea să i-o stingi…cu-n sărutat?!

 

Scăpare n-am! Voi da-n vileag iubirea.

Prea mare-i chinul şi mă pierd cu firea…

O,de-aş putea să-ţi rabd privirea…

O sărutarea aprinsă …mi-o fi mărturisirea!

_________________

ŞOAPTE DE IUBIRE

Înserarea curgea incet

peste freamătul naturii ostenite –

Din larma veselă a pasărilor

se mai auzeau doar frânturi de zgomote răzleţe.

 

Umbra  – sta să cuprindă desişul copacilor

plin de zvonuri mici…

Frunzele – se leganau uşor,

închizând pleoapele – grele de somn –

Vântul – aproape sfios,furişându-se

printre ramurile umbroase,

aduce miresme parfumate

şi frânturi de şoapte:

 

-„Ţi-am spus că te iubesc!”

Jur pe blândeţea nopţii,pe tot ce…

-„Taci!”

Ne priveşte luna şi stelele

par că surâd –

-„Nu-mi pasă!”

Râdeţi! Dar tot ce spun e sfânt.

 

Şi glasul lui …purtat pe aripi de vânt,

trezeşte fără veste,natura speriată –

ce sub mantia subţire de întuneric…

aproape adormise!

 

Păsările,pitulate la subsuara caldă

şi umbroasă a copacilor,

buimăcite…

încercau să zboare…

-„Ce se întâmplă aici?”

întrebă un piţigoi,cu lungi priviri neliniştite –

pline de somn…

 

-„Te cred!”

Şi-o sărutare aprinsă,cu străluciri de stele

şi zâmbete argintii de lună,

aduce pacea caldă,

peste-al naturii fior!

…Şi-ncet,noaptea – ca un copil cuminte –

îşi închide pleoapele ostenite

şi ascultă tăcută –

poveşti de dragoste…

şi,tresare din când în când – surâzând –

ştiindu-se „Iubită”!

_________________ 

FLORI SI IUBIRE…

„O floare …e gata oricând să se sacrifice –

pe altarul în care – iubirile’nfloresc.”

………………………

-” Îl iubeşti?” Mă întrebau florile…

– „Da!” Răspund vrăjită ,într-un zâmbet ,

în care se topesc toate bucuriile lumii !

 

El strângea căldura soarelui ,

eu o culegeam din zâmbetul lui.

Eu sorbeam cu sete frumuseţea florilor ,

el fura parfumul buzelor fierbinţi .

 

Şi fără a ne cunoaşte prea bine ,

sufletele noastre se lipiră unul de altul ,

ca două flori îngemănate.

Şi vântul serii suspină ca-ntr-un cântec;

– „Să fie toate adevărate?!”

 

– „E iubire!” Şopteau trandafirii  înroşiţi de sfială…

 

Bujorii din obraji  -aprinşi de-un foc lăuntric –

te trădează!

Miresme dulci de flori mă îmbată şi mă alintă …

Şi ochii lui…un cer senin în care surâde –

lumina zilelor de vară.

 

– „Îl iubeşti ?”

Mă iscodeau şi stelele  – ce aprindeau scântei…

în ochii mei arzând de dor!

– ” Da!” Şoptesc ca o taină …cu fruntea în pământ

plecată…

 

…Şi lacrimi de mărgăritar se rostogoleau…

pe zâmbetul unui crin nedumerit?!

Ascult vântul – ce leagănă in cântec –

un zvon aprins…de iubire îmbobocită!

_________________

POEM DE IUBIRE

Aş vrea un poem al iubirii să scriu ,

Şi cuvintele – piară – în focul ei viu !

Când patimaşe …exaltate – mereu în căutare…

Când arse-n iubire – sortite la-nsetare.

 

Sacru şi vechi cuvânt – „Iubire „-

Blestem şi geamăt se-amestecă în el.

E visul clipei – de-a trece-n nemurire ,

Sub vraja-i de lumină …în bezna din tunel!

 

Scriu…

Şi-n mine creşte-o chinuitoare singurătate…

Pe plaja pustie – stau singur –

Iubirea pierdut-am în noapte.

Pe alte mări – ţipând în zbor – s-a ridicat…

Şi-al meu vers – o umbră din trecut – la’ntunecat!

 

Un poem de iubire! Mă întreb pentru cine?

Neîmplinita foame – ce-o simt pentru tine ,

Iubire! Chipul tău de-atâta timp oprit…

Mă cheamă să scriu!

Demult ,însetat …ţi-am promis!

………………..

Miracol un vers!

De ochii tăi mereu îndrăgostit…

Revin şi ţes în cuvinte – al tău nume –

Suferinţă şi Vis !

VALENTINA BECART