~Const. Miu: „Magia cuvântului şi a cărţii“

În ciuda faptului că numărul internauţilor este considerabil şi că dintre aceştia mulţi elevi de gimnaziu îşi etalează producţiile literare pe diverse site-uri/ blog-uri de literatură, cartea (literară) tipărită n-a dispărut!

În ultimii 2-3 ani, tot mai mulţi mici creatori îşi lansează plachete de versuri, dovedind faptul că apetenţa pentru lectură şi creaţie şi literară este la mare căutare. Silvia Ştefania Mincă (elevă la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa) face parte din această categorie de condeieri, prezentând cititorilor Anotimpul copilăriei (Editura Boldaş, Constanţa, 2009).

De la un capăt la celălalt al plachetei de versuri, remarcăm tonul admirativ faţă de fiinţele cele mai dragi – mama şi doamna învăţătoare, ca şi faţă de tatăl mereu zâmbitor, acesta insuflându-i respectul pentru muncă, precum şi faţă de bunici.

Cum era şi firesc portretul mamei este realizat în termeni superlativi: „Tu străluceşti mai frumos ca luna/ (…) Străluceşti ca o stea/ Eşti mai frumoasă ca un fulg de nea/ Ai un farmec,/ Pe care numai tu îl poţi avea” (Mămica mea, dragă, p. 19). Pentru Silvia Ştefania, mama e mai mult decât un înger păzitor: „Eşti norocul meu/ Mă însoţeşti la greu/ Cu tine mereu/ Nu-mi va fi rău” (p. 19). Sub semnul lui dacă, poezia Scumpa mea mamă dezvăluie rolul şi rostul mamei în formarea personalităţii copilului: „Dacă nu erai un părinte încurajator, / Nici eu nu eram un copil încrezător. /Dacă tu nu erai o mamă înţelegătoare, / Atunci nici eu nu puteam avea răbdare. / Dacă erai o mamă violentă, / Nu eram educată şi inteligentă, / Dacă tu m-ai fi minţit, / De adevăr şi eu m-aş fi ferit.” – s. n. (p. 21). Remarcăm, din versurile citate, pe lângă sinceritatea confesiunii şi luciditatea unui copil maturizat, care îi recunoaşte mamei calităţile.

Portretistica doamnei învăţătoare este redată în culori vii, conturând chipul angelic al celei care i-a fost mentor şi căreia îi datorează totul sub aspect  cultural şi spiritual: „Patru ani m-a învăţat/ Mintea ea mi-a luminat.” (p. 57). Câtă bucurie trebuie să fie în sufletul unui astfel de formator – dascăl de cuget şi simţire românească -, atunci când citeşte( primeşte poezii care îi sunt dedicate chiar şi la Paşti!

În placheta de care ne ocupăm, un loc aparte îl ocupă creaţiile care au ca protagonist căţeluşa Jassy. O jucărie cu viaţă, Despre căţeluşa mea, Căţeluşa mea, Jassy sunt mici bijuterii pe ton admirativ faţă de o necuvântătoare dragă, pe care autoarea o iubeşte – de fapt – aproape ca pe o soră: „Îţi vine s-o mănânci/ Mai ceva ca atunci, / Când îţi aduce lesa la picioare, / Tânjind după plimbare” (p. 16). Personalitatea micului animal e surprinsă în câteva versuri sugestive: „Are blana neagră/ Şi-ntruna tot aleargă / La oglindă să se admire./ (…) Are părul ciufulit, rebel, / Şi se tot mândreşte cu el.” (p. 17).

Pentru Silvia Ştefania, cartea este ca un balsam de suflet, iar biblioteca şcolii – un sanctuar spiritual terapeutic: „Din toată şcoala mea frumoasă/ Într-un singur loc îmi place să stau/ Biblioteca şcolii…/ (…) Locul este mic, însă plin de magie/ Printre cărţi, acolo mă simt ca într-o librărie/ Plină cu jucării încântătoare/ (…) Biblioteca este pentru mine/ Ca un tratament” (s. n.) – p. 7. Crtea îi prilejuieşte micuţei creatoare abstragerea din contingent şi pătrunderea – pe calea cuvântului – într-o altă lume, magia acesteia fiind dată/ creată de cuvintele din cărţi: „Atunci când deschid o carte, / Uit de tot ce e în jurul meu, / Lectura mă învăluie într-un val al bucuriei.” (s. n. – Cartea, p. 67).

Iată că şi în era computerului poate să existe bucuria lecturii şi cu atât mai mult cea a creaţiei.. Când dai de asemenea iubitori ai cuvântului scris, nu poţi decât să daci un gest de sinceră şi adâncă reverenţă.

CONST. MIU