~Angela Birsan: „Ce am mai făcut prin Israel“

Israelul nu este o tara ci o stare de spirit care incepe cu un salut „shalom” adica pace. Cu toate acestea este un teritoriu despre care cel putin jurnalele de stiri nu rateaza prea multe zile  dintr-un an fara vreo nouate –fie ca e vorba de victimele unui nou atentat, fie ca se pune la cale vreo noua negociere in privinta opririi escaladarii violentelor. Cinci  milioane de evrei isi traiesc viata de zi cu zi cu normalitate greu de inteles din afara cu toate ca nu exista familie sa nu-si  fi dat  dat tributul de viata unuia dintre cele 6 razboaie prin care a trecut Israelul, ca stat, timp de  60 de ani de la infiintarea sa. Paradoxal, cred ca sunt cei mai zambitori oameni. Poate pentru ca  „Ce nu te omoara te face mai puternic” iar fiecare clipa poate fi ultima clipa. Am batut tara in lung si-n lat si nimic nu pare ciudat sau altfel decat de pilda la noi, cu exceptia faptului ca in locurile publice exista intotdeauna cineva care te priveste atent si iti cere obligatoriu poseta la control. Nimeni nu pare sa se sinchiseasca de aceste secunde in care e vorba pana la urma de securiatea ta si a celorlalti din jur. Zambeste si gardianul si cel controlat , totul e ceva atat de obisnuit incat nici nu se mai observa. Daca n-as citi stirile zi de zi nici nu mi-as putea inchipui ca aici, in Israel sa fi fost vreodata vreun conflict armat si ca, de fapt,  si acum tara e  in razboi cu Siria si Libanul atata vreme cat nu sunt semnate Tratate de pace. NU SUNT urme vizuale dupa atatea razboaie. Nu am vazut drumuri desfundate de bombe, cladiri prabusite, lume cernita, cimitire mai multe decat mall-urile sau monumente ale eroilor din suta in suta de metri. Dimpotriva. Am parcurs sute de km pe drumuri impecabile indiferent ca e vorba de o straduta de cartier sau de de autostrazi. Marcate cum trebuie, si pentru timp de zi si pentru timp de noapte, m-a lovit singura invidie pe care am avut-o vreodata pentru ceva; cum de au reusit sa le faca cu toate cele 6 razboaie peste ei iar noi ne tot impotmolim undeva intre km 100 si 300 de autostrada ca in rest totul e desfundat ca in Evul Mediu?. In plus am sentimentul descoperirii unei a doua Romanii. Cam una din  10 persoane stie si vorbeste romaneste bine sau foarte bine. Multe dintre acestea, plecate de zeci de ani, duc dorul locurilor in care s-au nascut, vorbesc cu drag si nostalgie despre Romania iar dupa „90 majoritatea lor  au revenit sa-si vada prietenii, cunostintele. Culmea e ca unii, desi sunt plecati de-o viata, stiu bine limba romana, poate pe ici colo cate o vocala mai cantata, asa cam cum o facea marele actor Ion Fintesteanu in celebra piesa de teatru Ianche, Tache si Cadar unde trec prin intamlari de viata un roman, un evreu si un turc, dar n-o pocesc in asa hal  asa cum fac unii dintre compatriotii nostri plecati de o luna- doua in Spania sau Italia. Si ce m-a uimit e ca vorbesc cu placere si de placere limba romana.
Asadar, cine poate sti si vorbi mai bine despre viata din vreme de pace decat cel care vegheaza la mentinerea ei aici in Israel? O legenda vie este unul dintre fostii sefi ai serviciilor secrete ale armatei israeline, Shalom Harari. Discutia s-a legat tocmai pentru ca mama sa e originara din Romania, din Tecuci iar de la etajul 11 al unui bloc din orasul Ashdod (220 000 de locuitori) se vede bine pe timp de noapte locul de unde se trage cand-cum cu munitie mai grea sau mai usoara peste linistea orasului: la nici 30 de km in linie dreapta stralucesc luminile din fasia Gaza. Asadar cine este, mai précis, Shalom Harari (foto)?  Este un general de brigada (R ) care a petrecut 20 de ani in Ministerul Apararii din Israel  si este apreciat ca o autoritate de prestigiu  in problema araba si in special cea  palestiniana.
„Numele meu este Shalom Harari  si sunt general de brigada in rezerva in armata israeliana. M-am retras la sfarsitul anului  96 cand am infiintat Institutul pentru Cercetare a Terorismului din Tel Aviv, e un centru interdisciplinar.  Pe website-ul institutului  avem cel putin 8 milioane de intrari intr-o singura luna  din intreaga lume deoarece  foarte multi sunt interesati de ceea ce se intampla in lumea islamica, rezultatele cercetarii fiind traduse in mai multe limbi internationale si  in 6 limbi arabe . O alta  initiativa, este cea a turismului in Teritoriile palestiniene. Ideea e ca nu e cunoastem vecinii, pentru ca in acesti ani, cand suntem intr-un varf al negocierilor …am gasit cateva companii mici mici de transport,care timp de trei ani, in fiecare saptamana au fost in Gaza, in  Herbron, Shem-Nablus. Eram insotiti in tururi de o zi de palestinieni inarmati cu kalasnikov. Veneau de obicei profesori, medici, avocati, oameni de afaceri…
Ce ziceau cei din Gaza?
Depinde din ce punct de vedere privim acest lucru. Cei care  mergeau acolo nu puteau merge,  in siguranta, singuri. De ce? Pentru ca sunt multe elemente in interior care se manifesta impotriva pacii, ca de pilda Hamas, Jihad, PFLP si  altii si de aceea aveam nevoie sa fim escortati de fortele de securitate. Cine erau cei interesati? Erau interesati mai ales oamenii de afaceri, patronii hotelurilor, restaurantelor. Inca mai am numerele de telefon ale acelor oameni, ne sunam de sarbatori sa ne felicitam: „shalom, ce mai faceti?” chiar daca in urma cu cateva zile am tras unii in altii. Vedeti, in restaurante totul era la jumatate de pret fata de Ashdod, era bine si pentru cei de acolo si pentru cei care mergeau. De fapt cand ne sunam de sarbatori si spuneau „shalom, unde sunt autobuzele, de fapt intrebarea era unde sunt banii. Nu ne mai puteam duce pentru ca de acolo mai ieseam doar ca „siskebab”. Am vizitat, aeroportul, portul, taberele de refugiati, universitatea din Gaza, Sectia de Politie, pentru a vedea mai multe institutii care apartin arabilor ca sa vedem cum se traieste acolo. Era important chiar si pentru palestinieni, asadar sa mergem acolo pentru ca era o resursa de bani pentru ei dar dupa 2000 acest demers a incetat desi, va spun, ca am vazut  foarte multi israelieni in Teritorii mai ales in comertul de baza.”
De la etajul 11 al blocului unde stau de vorba cu generalul israelian palpaie luminile litoralului. Undeva, in cel mai indepartat punct, este Fasia Gaza. Locul din care se trage cu arme adevarate, cu gloante adevarate ceea ce mi-e imposibil sa-mi inchipui uitandu-ma spre acel loc cand acum e atata liniste. De sus se vad palmierii si multime de ronduri cu flori ca in gardina bunicilor, gura leului .
ISRAELUL ESTE UN MIRACOL.
Ati vazut probabil moartea fata in fata mai mult decat oricine altcineva…cum de mai aveti puterea dvs si ceilalti sa zambiti?
‘In primul rand israelienii au avut 6 razboaie in ultimii 60 de ani. Daca e sa comparam cu ceeea ce era in 48 sau chiar si mai tarziu…acum se traieste cu mult mai bine. Vorbeam cu mama mea despre anii 50 si din ce imi aduc aminte si eu economia era foarte saraca, oamenii nu aveau ce manca, de fapt nu aveau nimic. Ce s-a intamplat? Israel a crescut in asa masura incat a ajuns lider in democratia Orientului Apropiat aplicand ceea ce se numeste „villa in the jungle” adica 6 milioane de oameni, cu mari probleme privind securitatea lor dar cu sprijinul in primul rand evreilor din intreaga lume-multe si mai ales mari eforturi in dezvoltarea inaltei tehnologii si a democratiei. Comparand , asadar fata de ceea  ce era in urma cu 60 de ani in Israel este un  miracol care s-a produs in primul rand ca urmare a abilitatii de a aduce aici foarte multi oameni din diaspora. Au venit aici evrei din 110 tari. Una dintre cele mai importante comunitati care au venit aici dar nu I s-a oferit prea mare credit este cea romaneasca ce numara aproximativ
400 000 de oameni. I se mai spune „silent immigration, emigratia tacuta pentru niciodata nu a avut nimic de cerut deoarece  erau obisnuiti cu viata grea  dar a avut si cele mai mari abilitati  in a-I ajuta pe emigrantii din alte tari sa se adapteze. Priviti in jurul nostru…in Orientul Mijlociu Israelul este o oaza de reala democratie si mai ales ne-am dezvoltat intr-atat incat suntem economia cea mai puternica din zona… chiar daca este libertatea cuvantului, avem o reala democratie iar viata este mai buna cu plusuri dar si minusuri pentru fiecare, oamenii vor zambi dar este vorba de un zambet care intodeauna este insotit de teama si este pregatit pentru orice.”
Intr-adevar, Israelul poate fi numit cu usurinta un  miracol asa cum o facea Alvin Toffler cand vorbea despre Japonia. In 1948, in Orientul Mijlociu, s-a nascut o tara dintr-un desert de piatra. Numai daca vezi cu ochii tai poti sa intelegi acest lucru. Mii si mii de kilometri de irigatii care trec  asa de usor neobservate stropesc discret picatura cu picatura tot ceea ce e verde. Orasele sunt atat de curate si sunt atatea flori si arbori incat poti crede cu usurinta ca cea mai mica problema in Israel ar fi apa. Cu toate acestea pamantul rosu, dogorit de arsita da roade inimaginabile. Pietele de legume si fructe sunt de-a dreptul paradisiace, iti zapacesc ochii si simturile si toate acestea s-au nascut din piatra, imaginatie si pana la urma cred ca si din dragoste fata de tara. In timp ce, ca simplu turist imi scald privirea fara nici un soi de teama, cei de aici sunt tot timpul pregatiti ca raiul lor sa fie sfasiat de bombe. Fiecare secunda de pace si liniste ascunde aici, in Israel, munca voluntara. Dimineata mergi la un ghiseu postal, spui „shalom” adica pace, zambesti angajatului din fata ta dupa care, dupa amiaza il revezi intr-o intersectie, dirijand circulatia, in uniforma de politist. 40% din politistii israeleini sunt de fapt voluntari, muncesc  fara plata, isi doneaza timpul liber comunitatii. Si multi dintre pensionari pot fi vazuti zilnic, supraveghind locurile aglomerate din interesectii, mai ales cele aflate in preajma unor scoli,la sosirea si plecarea elevilor.Voluntari si ei. Tot fara bani.Copiii afla  inca din prima zi de scoala ce trebuie sa faca in cazul unui atac aerian sau atentat. Harari explica; „Ne-am obisnuit sa traim cu astfel de pregatiri si asta nu e doar un slogan. Vorbind de starea de veghe, de a fi mereu pregatiti…iata, in fiecare apartament, in fiecare locuinta dupa razboiul cu iraqienii din 99 cu cand s-a tras cu  rachete SCUD, s-au facut  adaposturi din beton si otel pentru a putea face fata unor posibile atacuri cu diferite tipuri de arme, inclusive cele chimice. De altfel este lege acest lucru de atunci:. Inainte erau adaposturi publice penru 200 de personae dar s-a intamplat ca in cele 6 razboaie  sa observam ca  cele mai multe victime erau din randul celor care alergau sa se adaposteasca . Iata de ce ideea ca fiecare sa aiba propriul sau adapost, sa poate sa ajunga chiar in pijama din propriul dormitor. Ultima mare alarma si ordin la care s-au supus toti israelienii a fost in 2002-2003 cand fiecare a stat in adapostul sau deoarece era teama ca Sadam Hussein va ataca Israelul cu rachete. De fapt  trebuie subliniat ca se pune un accent foarte mare in domeniul securitatii , chiar mai mare decat in cel al invatamantului, de pilda …”
Generalul israelian ma conduce in apartamentul prietenului sau unde suntem in  vizita sa-mi arata adapostul. Bate in pereti, se aude zgomotul sec de otel, trage, in dreptul ferestrei, de sub transperante, o placa groasa de doua degete de fier. Ar incapea aici cel putin 10 persoane fara probleme. Ca sa fie si mai convingator ca a-ti apara propria viata e extrem de important si orice detaliu conteaza, aduce cu sine, in sufragerie, o cutie din care scoate o masca de gaze si mai spune ca fiecare dintre cei de fata este pregatit sa-si faca injectia salvatoare cu atropina in cazul unui atac chimic. Cei de fata vorbesc atat de linistiti despre acest gen de pregatire incat ma scutura frica. Generalul  continua:
„Frica? Nu simti frica… lumea este obisnuita cu asa ceva. Priviti aici, unde suntem noi, la o intalnire obisnuita de vineri seara, unde discutam de fiecare data despre asta pentru ca presa zilnic relateaza despre astfel de probleme de securitoate. Avem un fel de cantec national, numit „vanatoarea” compus de Hava Alberstein care spune cam asa :” noi ii vanam in fiecare zi pe teroristi iar ei la randul lor ne vaneaza pe noi”. Traim in aceasta tara cu sentimentul ca tremuri in fiecare zi pentru viata ta dar in acelasi timp  am invatat sa traim foarte intens. De altfel fiecare familie are pe cineva in armata. Baietii fac trei ani iar fetele doi incepand de la 18 ani, cu exceptia evreilor ultraortodocsi. Am 4 copii iar 3 fac parte din fortele combatante israeliene . Unul dintre ei a fost foarte aproape de a fi omorat de rachete si chiar eu am trecut printr-un astfel de moment. Si la fel I s-a intamplat  si tatalui meu, refugiat din Ungaria. Dar trebuie sa va spun ca noi traim cu sentimental de linsite, de pace chiar daca asupra fiecarei zile pluteste frica unui nou alt atac terrorist. Invatam sa traim cu o astfel de frica, intr-adevar. De altfel oamenii sunt invatati ca in timpul calatoriilor sa nu vorbeasca prea tare in limba evreiasca, sa nu –si lase bagajele nesupravegheate si cu inscriptii in limba ebraica, sunt masuri  cu care ne-am obisnuit si fac parte din firescul existentei noastre”
Mi se mai spune ca in timpul primului razboi din Golf cu Iraqul israelienii aveau cu ei tot timpul mastile de gaze. Atunci, de pilda, nici o companie aeriana nu mai efectua zboruri pe aeroportul BenGurion cu exceptia EL AL-compania aeriana israeliana. Cu toate acestea activitatea nu s-a intererupt deloc. Cum suna alarma, angajatii isi puneau pe fata mastile de gaze si-si continuau activitatea absolut normal. Centrele medicale israeline si spitatelele sunt pregatite sa reactioneze in orice clipa si ce este extrem de important, trateaza voluntar si poplatia araba din Israel sau din teritoriile palestiniene. Nimic nu poate fi mai potrivit ca incheiere decat o stire a saptamanii. Medicii tocmai au facut un transplant de cord  reusit de la un copil apartinand unei familii de evrei ultrareligiosi care a suferit un accident la un copil arab. Uneori sangele nu are culoare, etnie si nu se ocupa de politica. Pana la urma, daca este razboi sau pace in Israel nu ne poate lasa indiferenti, pentru ca evreii romani sunt, intr-un fel sau altul, de –ai nostri pentru ca ne leaga locul in care ne-am nascut cu totii, o tara numita Romania
Pentru Ro

ANGELA BÎRSAN