~Cezarina Adamescu: „Înfăptuire închinată spiritului uman şi declaraţie de existenţă în istorie“

O Carte de învăţătură concepută şi îngrijită de Artur Silvestri, volumul ,,Cuvinte pentru Urmaşi. „Modele“ şi „exemple“ pentru Omul Român“, vol. II, Editura Carpathia Press, 2007 este, aşa cum mărturiseşte cel care a alcătuit acest volum, – al doilea dintr-un ciclu de volume cu acest titlu, apărut prin efortul Asociaţiei Românilor pentru Patrimoniu şi continuă, aşa cum a fost schiţat în momentul original, seria de învăţăminte, „depoziţii“ şi „mărturisiri de viaţă“, precum şi multe poveţe aparţinând unor laureaţi ai Premiilor Patrimoniului Românesc şi un veritabil „document de epocă“, aşa cum a fost considerat, atât de autor, cât şi de cei care l-au parcurs.

Cartea beneficiază, cum e şi firesc şi cum ne-a obişnuit, de un Cuvânt binecuvântat de învăţătură, dăruit de Dr. Artur Silvestri, intitulat „Laudă Jertfei fără nume“, în care Domnia sa spune:

„Dar acest simţământ nu se opreşte numai la „cuvinte“ sau la „poveţe“, ci merge şi mai sus, acolo unde se află o fabulă cu înţelesuri mai înalte „Locului“ românesc, semne de identitate culturală şi enigme ale naturii, ele pot fi şi sunt chiar operă de anonim.“(…)

Domnul Artur Silvestri îşi susţine şi argumentează buna intenţie (dar oare mai era nevoie, ca pentru o bună intenţie să vină cu argumentări? Poate că da, în condiţiile actuale când intenţiile lăudabile sunt lesne deformate şi prost înţelese sau de-a dreptul respinse).

„Căci astăzi, spune Domnia sa, ca şi ieri, au însemnătate nu vorbitorii de profesie şi cheltuitorii din banul săracului idealist, ci, fără nici cea mai mică îndoială, cei care îşi dedică viaţa binelui colectiv, nu „stau“ ci „fac“, iar prin înfăptuirile lor, prea de multe ori dispreţuite de o „intelighentsie“ lacomă, hoaţă şi rea, ţin pe umerii firavi, slabi şi tremurători, întregul duh al acestei ţări ce nu va pieri, căci aceştia sunt mulţi şi nici nu mai are importanţă dacă ei au nume ori nici nu li se mai ştie „felul cum li se zice“. Pe aceştia, prea adesea umiliţi, obidiţi şi dispreţuiţi, trebuie să-i vedem cu precădere, deschizând ochii în lărgime şi preţuind, cu emoţia ce ne aduce simţământul Faptei Mari, jertfa lor cotidiană, „sărăcia“ lor însuşită, „castitatea“ sufletească şi „ascultarea“ faţă de Ceva ce le vine din vremurile fără nume şi fără istorie, trăind, astfel, ca un fel de călugări laici ai unui ordin de „cavaleri ai ţării“.

„Cuvintele acestea sunt opera lor şi declaraţia lor de existenţă în istorie. Tot ce am adunat aici, am adunat nu spre a evidenţia „chipuri diferite“, ci ideea de a înfăţişa o ipoteză de Om Român de peste tot şi dintotdeauna.

Căci esenţialul în aceste şiruri de experimente iscusite şi, uneori, traduse în poveţe, învăţături ori fabule, nu stă atât în experienţa individuală, în concluzii proprii şi în „lecţia unei biografii“ – care, având însemnătate, rămân fructul timpului imediat – cât mai degrabă în abstragerea din contingent şi în privirea de sus şi de la înălţimi ce lămuresc pe deplin înţelegerea formelor de relief şi a proporţiilor ce definesc lumile văzute.

De fapt, acolo unde astfel de „cuvinte“ se reţin şi se vor citi încă multă vreme de acum înainte, ele ating un fel de anonimat de suflet colectiv şi sunt tot atât de puţin definite istoriceşte precum este producţia de folclor. Ca şi pildele fără autor şi fără de vârstă, acestea îşi află locul din tainele fără istorie, precum pădurile de brazi.“

După asemenea înălţătoare cuvinte, aproape că n-ar mai fi nimic de adăugat. O dată fixat obiectivul cultural-istoric-literar, iniţiatorul acestei admirabile lucrături „de începătură“ – pusă în practică de Dumnezeu (şi acolo unde pune Dumnezeu început, omul se nevoieşte să continue şi să ducă la bun sfârşit, chiar dacă nu la înălţimea şi la perfecţiunea la care Dumnezeu îl cheamă, după a omului putinţă, deschidere şi bună voire), în aceste firimituri de gânduri şi simţăminte se întrevede perspectiva întregului.

Mângâiaţi şi întăriţi în spirit de cuvântul bun al Dr. Artur Silvestri, putem nădăjdui: „că nimic nu este încă pierdut definitiv şi aşa cum avem un trecut, vom avea şi un viitor.“

Secvenţa a doua a cărţii înşiruie „ca într-o friză în basorelief“ pe toţi cei care până astăzi, au primit recunoaşterea cetăţenească şi gând bun de confirmare naţională prin Premiile Patrimoniului Românesc.

Aceşti sunt foarte frumos numiţi: „Părinţi ai Patriei de Azi“, începând cu Î.P.S. Antonie Plămădeală, Î.P.S. Bartolomeu Anania – pentru monumentala traducere a „Bibliei“ în limba română, Nestor Vornicescu, Ioan Opriş, Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi alte distinse personalităţi. De asemenea, o seamă de reviste culturale şi literare şi-au primit binemeritata răsplată prin premiile ARP.

A treia secvenţă debutează cu un Cuvânt de Dan Culcer (Franţa), despre Revoluţie şi Reconstrucţie, care face o pledoarie călduroasă pentru păstrarea patrimoniului natural, pentru neatentarea la echilibrul ecologic al acestui areal numit România şi, în chip deosebit pentru păstrarea valorilor, fie materiale, fie spirituale ale acestui neam.

El îi pregăteşte astfel pentru „rezistenţă şi reconstrucţie fizică şi morală“.

Dan Culcer îi îndeamnă pe români să-şi ia inima-n dinţi, să-şi pună mintea la contribuţie şi „să ne asumăm, adică, gospodăria ţării.“

Pentru aceasta e necesar „să căutaţi împreună soluţiile, cele mai potrivite firii şi locului.“

…………………………………………………………………………………………………

Ion Gaghii face o observaţie pertinentă: „Trist este că nici măcar în ziua de azi n-am învăţat cu toţii benefica lecţie a aprecierii, dovadă că, falsele ierarhii la care suntem obligaţi să ne raportăm, dau limpede oricui de înţeles că nu avem ochi pentru geniu, pentru cei ce asudă pe măreţele altare ale omenirii fără a fi luaţi în seamă, întrucât suntem bântuiţi de sisteme bulversante de apreciere şi valorizare. (…) Poate că nu întâmplător Artur Silvestri şi prestigioasa ARP a făcut, ani buni, muncă de mecenat, încercând să corecteze acest uriaş deficit e apreciere cu eforturi uriaşe investiet într-o binevenită revoluţie psihologică şi afectivă comună.“

Toate aceste mărturii, adunate într-un corolar binecuvântat, constituie un imens POEM închinat Vieţii, Spiritului, Minţii omeneşti.

Şi, suntem încredinţaţi că roadele acestor „modele“ şi „exemple“ pentru Omul Român, vor rămâne mărturie peste Timp şi peste Spaţiu.

CEZARINA ADAMESCU, Galati, România