~Ioana Voicilă Dobre: „Poetului la moartea sa“

Zăpezile postume au început să cadă
Şi lumea, adevărul a început să-l vadă
Cum la nevreme iarna în vară azi începe
La fel plecarea ta, eu nu o pot pricepe.
*****
În vine îmi îngheaţă cuvântul de iubire.
Cum te-am iubit în viaţă, poete, în neştire!
Cum m-am rugat la stele mereu să lumineze
Suişul vieţii tale, mereu pe metereze!
*****
Sărac şi fără vlagă mă laşi acum, o pradă,
Să duc lămpaşul tău în lumea de paradă.
,,Biet lampagiu,, se duse într-o audienţă
La însuşi Dumnezeu, să ceară-acum clemenţă.
(pentru poporul său)
*****
Să stăm în rugăciune şi să luăm aminte
Că viaţa-i trecătoare şi trece prin morminte!
Să nu uiţi niciodată, popor înstrăinat
Cum, către Dumnezeu, poetul te-a-nălţat!

IOANA VOICILĂ DOBRE