~Jianu Liviu Florian: Poeme

CUI NE INCHINAM NOI

Mariei, Domnului Iisus,

Si Duhului cel Sfant din lume,

Si Tatalui, si inca-n plus,

Tuturor hotilor, anume –

Decat Treimea, mai presus

Suntem chiar noi, Cezarii care

La Cezari facem inchinare,

Si-i dam un cent, si lui Iisus –

Sfant, Sfant, Sfant, Sfant, acela care

Un cent, pe lume, isi da sie,

Si-si da muncita bogatie

Lui, Dumnezeului cel mare –

De-aceea nu avem fratie –

Doar lupta pentru noi ciosvarte,

Si roata Lumii se invarte

Cu noi lozinci la temelie –

Si va veni si-o vreme, poate,

Cand tot Cezarii ne vor face

Fratie si egalitate,

Cu dumnezeu Satan, in pace –

Ca niste vite, dobitoace,

Ii vom slavi atunci, prin munca,

Pe cei ce painea ne-o arunca –

In timp ce Dumnezeu – va tace

Privind ce inima, ne face,

Si nu va da nicio porunca…

____________________

NEVINOVAT

In rai, satul, stateam de fata,

Privind in iad flamanzi urland –

Parca traiam, inca un rand,

Tot pe pamant, aleasa viata –

Ma serveau ingerii la masa,

In timp ce-n iad, era doar chin –

Parca eram din nou, acasa,

Dormind, cand altii beau venin –

Si incalzit, obez, de bine,

Mancam in rai din rasputeri –

In timp ce-n iad, cum se cuvine

Rabdau de ger, niste muieri –

Pe cat in rai, mai mult, mai bine,

Primeam de la milosii sfinti,

Pe-atat in iad, la fiecine

Le cadeau piele, oase, dinti –

Si tot trecea o vesnicie,

Ce bine, Doamne, era-n har,

Eu, in huzur si veselie,

Ei, in blesteme, si amar –

Albul perfect, imaculat,

Ce negru fi-va, si-mpacat,

La judecata si la sfat,

De va rosti: NEVINOVAT…

____________________

OAMENI

Este si Dumnezeu, e si Satana – sunt de toate –

Si aspiratie catre zbor, si prabusire –

Sunt si clarvazatori, e si orbire –

Dar suntem oameni, inecati in marea de pacate –

Deasupra cer, jos, iad – imparatii care ne cheama –

Si noi, prostiti, alegem pentru sine –

Nu-i pe Golgota noastra loc nici pentru tata, mama –

Nici pentru altul, putin loc de bine –

Si orice-ai face, toate impotriva-ti sunt –

Durerea, frica, batranete, moarte, chin –

Si patimile toate-ti dau ocolul lor cel crunt –

Purtam pe maini singuratatea de rubin –

Ne nastem singuri, singuri si murim –

Si fericiti de cei ce ingeri au pe-aproape –

Sa ii aseze-n leagan, sau pamant, in tintirim –

De sange, sa ii stearga – sau sa le inchida cele pleoape –

Iubim. Sau nu iubim. Poate n-avem

Din ce iubi, cu ce agoniseala –

Poate ca nu avem talent sa scriem un poem

Iubirii – de atata saracie, ura, chin, si boala –

Suntem pacat. Suntem blestem.

Chiar si atunci cand Dumnezeu ne spala.

17 februarie 2009

____________________

FIRIMITURA

Mai mult, sau mai putin – toti, pacatosi –

Fara de vina, unu nu-i, pe lume –

Mai mult, sau mai putin – toti, ticalosi –

Pentru pacat, oranduiti, anume –

De am intoarce celor ce ne dau

In fiecare zi, cu mult mai mult –

Am fi lumina binelui, doar, sau

Recunostintei, taina, si tumult –

Dar suntem oameni – suntem doar pacat –

In fiecare clipa, murdarim –

Chiar si speranta spre imaculat –

Tradati de tot, tradam, sa fim, sa fim!

Si cat am vrea sa fim doar duh, lumina…

Ne-mbratiseaza huma de apoi –

Pe cat am vrea, eliberati de noi,

In zbor, trai – ne balacim in vina –

Si-atat de greu cu sine-i sa te-mpaci –

Sa pierzi toate razboaiele cu viata –

Sa fii nestiutor, s-ajungi paiata

Aceluiasi spectacol de macaci –

Dar nu ti-e dat – Ramanem doar pacat –

Pe maini, pe talpi, il respiram pe gura –

Ca pe un dar de pret, il dam, spalat,

Sa fie laudat de cei ce-l fura –

Si noi, invinsi, asa cum am urcat,

Ii suntem si-n neant – firimitura …

____________________

ZBORUL

Nu stiu, cand ma intorc acasa

Cat mai sunt zbor, si cat apasa

Cochilia mea – pamant, si cer –

Cat daruiesc, si cate cer –

Mi-e teama doar, de la o vreme,

Ca am de dat numai poeme –

Si mult prea lacoma mea fire

Cere materie, nu iubire –

Doar cu cuvintele, ce fac?

N-am saturat niciun sarac,

N-am imbracat nici propriul gol,

N-am dat nici inimii, ocol –

Datornic sunt, si n-am in mine

Nici fulguirea vreunui bine,

Gropar al zborului, ce-mi sunt,

Sa-mi dau din buzunar, marunt –

Invat, atunci, alta plutire,

Urcand in propria-mi prabusire –

Zbor inauntrul meu, rasad

Al daruirii – pe cand cad

____________________

LIBERTATEA

„Libertatea are chipul lui Dumnezeu” ( Nicolae Dabija )

Draga mi-e, Doamne, libertatea,

In infinitul ei, din mine!

Dar toata fiinta-i, si nu partea,

E libera, numai in Tine!

Cine, din Lumea-Ti, vietatea

Duhului meu, in lanturi, tine?

Si nu, cu toata bunatatea,

Sadeste binele, in mine?

Si de il calc, si-aleg pacatul,

Cine ma ia in brate line,

Si iad de sunt, ca pe-mparatul

Induiosarilor divine?

Si ultimul damnat din lume,

De sunt, si spun din cuget: iarta!

Cine ma spala dintre hume,

Si-n liber, Duhul Tau – ma poarta?

Draga mi-e, frate, libertatea,

Dar in zadar ii caut in rau,

Intreaga fiinta – plinatatea –

Ea are, Doamne, chipul Tau!

5 februarie 2009

JIANU LIVIU-FLORIAN

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou