Mariana Tănase: „Ambarcaţiuni“

LOTCA

Hăi! Trage măi! Vârtejul stă să soarbă lotca.
Pe un mal sălcii fulgerate –
pe celălalt lucruri ude lăsate
ploii de hazard.
Valuri mari cad în coaja noastră
călăfătuită-n smoală.
E urgie-afară.
Doi la rame, doi!
Restul, opt ne-am strâns în noi.
Mai cade-un val, se-adună la picioare.

Un troznet fulgerat în mal
lumină spre aval !
Ţiiine drum!!! Scrâşnesc lopeţile la strapazane,
în jurul nostru, Dunărea-i bulboane.
Au tras vâslaşii noştri, au tras.
Un val a mai rămas,
l-am străpuns
la mal cu lotca am ajuns.
Atunci, am dat tribut:
cu toţi am plâns

cu Dunărea din noi de împrumut.

___________

FREGATA

Pe boltă, împăcarea dintre spaţii
scrie stele.
Pe ape, maiestuoasă e fregata
tunuri grele
apasă în tribord ori în babord
– tangaj pe sorb –
cu velatura larg desfăşurată
înaintează avântată,
deschide drum.

Spintecă etrava la bompres
sculptată-n galion,
femeie, Orion,
ori nebuloasă, ori gură de potir.
(Rămâne Altair
ecoul vocii tale printre simfonii rebele.)

Pe sub stele,
se-aşterne-n marşul ei noptatec
– sirenele în cântec –
desfrânate murmură incantaţii
peste spaţii.
Pe apa nopţii, luna pune pata.
Peste toate,calmă, maiestuoasă,
trece ea, fregata.

___________

CARAVELA

Pe culme, etrava despică

talaz după talaz.
În siaj, barcaz după barcaz.
E lung convoiul!
Pe ceruri, albatroşii cu soare în penaj
deplâng sonor matrozii

– scrisori in bastingaj.
Un mus zăreşte ţărmul din înalt
– e albatrosul –
e figura ce strigă-ntâi
Pământ! Pământ!!!

Ahoy! Coboară velatura!
O voltă, prova-n vânt
zăresc cu toţi pământ!

Tangajul îi aruncă în plans, în râs
Soarele e sus.

Scârţâie de ancoră, greutate mare.

Soseşte caravela cu santal, mirt şi sare!
Pe cheiuri e rumoare

în ochi altă culoare
în doruri e apus.

___________

FELUCA

S-a răzvrătit iar marea cu valurile-n coapsă,
cu alge deşirate-n păr, umbre ca argintul
de o furtună spun că este timpul.
Pe creste, cu mărfurile-n cală
feluca ţine malul.
Cu buzele crăpate de vânturi ori de sare,
marinari cu ochi-n zare
între două destinaţii scrutează-n depărtare.
S-a lăsat de linişte-n catarg
valurile molcomite de copastie se sparg.
Luna rotunjită plină de ispite din înalt
plonjează printre înţelesuri.
Iar se-nalţă velatura albă ca năluca
să ia în piept curenţii cu zorii dimineţii
din mărul lunii părăsit de noapte
muşcă-n plin iuţindu-şi mersul viu,
feluca.

___________

GALERA

Împovărată-n pântece de grei baloţi şi sclavi

spre zori greoaie, se pune în mişcare.
Pânze puţine, mulţi lopătari în jos.
Tot oameni, dar – criminali sau hoţi.
Lanţuri la picioare zugrumă gândul.
Toba bate îndrăcită,
vâslele împing spre înainte
la scăparea visurilor de coşmare,
care acum sus pe punte, sau pe puntea trei
sunt lest în fiecare.
Piraţi armaţi au abordat şi au ucis tot ce mişca.

Copastia e spartă,

apa invadează vâslaşii înlănţuiţi.
Aşa ei mor cuminţi,
la locul lor.
Bătăile de tobă-au încetat…
Amiaza varsă flăcări vii, chinuitoare
iar ochii-ntorşi în sus amar
privesc pe RA a desacralizare.

MARIANA TĂNASE