Dudi Tăimănescu Bălăiţă: Poeme

AZI TE-AŞ IUBI…
Iubeai exasperat cum clipa dată
să prindă infinitu-ntr-o zvâcnire
nedându-ţi careva vreo păsuire
şi-având-o la-ndemână doar o dată.

Iubeam ca un copac scurmând simţire
prin asanata sevă devastată
de setea ce-a ucis, înverşunată,
c-un fulger – cinci decenii de-mplinire.

Iubeai…, iubeam…: cuvinte însăilate
amirosind furtuni copleşitoare
cu jurăminte de fidelitate
păstrate – foc şi scrum prin calendare.

Azi te-aş iubi c-o tonă de carate,
dar n-am cu ce s-aprind o lumânare!
__________________

TRENUL CE-A PLECAT CU MINE

Sunt un pribeag înveşmântat în gri
pe rodul existentelor fugare.
Culeg din mine fiecare zi,
dar dau de bezne-n orice dezlegare.

Ţes gândului fir de lumină fin
să mă surprind prin transparenţa-i castă,
însă ghicesc că vlaga mi-o închin
păienjenişului – cuib de năpastă.

N-am învăţat să înfloresc din spin.
Pe cicatrice n-am sădit rubine.
Nectarul l-am zădărnicit, virgin, 

închis în trenul ce-a plecat cu mine
şi… mă destram puţin câte puţin
scrutându-mi umbra cu priviri străine…

__________________

COMPANIE

Sunt casa fără uşi dintr-o poiană
împrejmuită de salcâmi bizari.
Trec des prin mine spadasini bondari,
raze năuce puse pe hârjoană.

Prind vaiete dintre cireşi amari
când floarea li-i prădată de prihană,
când boarea seri-mi suduie a goană
truditul gând că n-ai să mai apari.

Pe-obrazul pietrei iarba răsfăţată
mi-e pernă-n căpătâi şi-am aciuat
un cuib de rândunică-ntârziată
să-şi fulguiască dorul nezburat.

Nici vântul nu mă uită niciodată,
chiar dacă-l vreau în locul tău – plecat.
__________________

ROTEAM FLUTURI DE FOC

Ochi-am deschis mai mari ca veşnicia
când m-ai cuprins. Strângeai atât de tare,
că inima pornise temătoare
să îşi trădeze-ntreagă – stângăcia.

Nu pricepeam de ce ploua cu soare
acolo unde mă-nfrâna trufia,
de ce doream să-ţi sorb sălbăticia,
chiar de-mpărţeai doar clipa care doare.

Izvorul zvârcolit peste ţărână
adânc şi grav, cu patimă bizară
chopininan ne-nfăşura sub lună
pe clapele misterelor de seară…

Roteam fluturi de foc dintr-o Nocturnă
minţind că armonia n-o să moară.
__________________

NU-ŢI FIE TEAMĂ 

Dă-mi mâna ta s-o culc uşor, cuminte
ca un sărut topit pe pieptul meu
şi-o tresări din Evi un Dumnezeu
ce nu încape-n lumea de cuvinte.

Vino aici sub gândul unde eu
ferit-am ale inimii veşminte
când burniţele-au puns prin oseminte
nevrute clopotiri cu vaiet greu.

Nu-ţi fie teamă că-n toamna târzie
desfoliate-s urmele sperării!

Acelaşi val mai zburd-a frenezie 
mareele de dor din sânii mării. 

E încă loc destul de poezie
dacă-nflorim căldura-mbrăţişării.
__________________

TE ADOR!

Ce-adânci ţi-s negrele săgeţi stelare
plouate peste mine rând pe rând,
să-şi lepede ispita fremătând
acolo, de-unde azi cresc flux de mare.

Ghicesc sub galbul frunţii adorare
când îndărătnic mă-mpresori cu gând,
de-s toată doar un mijlocel plăpând
împetălat cu slăbiciuni bizare.

Cum mângâie prin palme treze – bruma!…

Împurpurat simţirile ne dor
şi-mping către extreme crude gluma,
ca-n răscolirea unui matador.

Prin buze speriate simt şi-acuma
furtuna care muşcă…
Te ador!
__________________

AZI URC TREPTE DE LUNĂ

Cât de vioară-mi sună din departe
arcuşul ciripit într-un târziu
de-o inimă, ce bănuiesc c-o ştiu
răstălmăcind tăcerile-mi, ca-n carte!

N-aduse nici o seară caldă, -alene,
poiana înstelată să-i culeg
cum orele în care îmi aleg
ninsorile de-argint sub crengi de gene.

Am împărţit salcamul meu cu tine
când parfumata floare l-a-nţesat
şi-am dat în două mierea de albine
la fiece sărut şi-mbrăţişat.

Azi urc trepte de lună prin destine,
dar nu mai ştiu pe unde m-ai lăsat…
__________________

PARCĂ ERA, …BA NU ERA…

Clipeau tăceri târzii de lună plină
şi-mi licărea sub pleoape-o fantezie
că din lucirea moale, cristalină
sub umbra unui ulm de poezie 

prindeam ecouri ce vibrau …de tine.
Răstălmăceam nesăţios simţirea,
da-n ea zvâcnea doar teama ce reţine. 

Parcă era, …ba nu era iubirea!…

În visul mut orbecăia mirarea.
Străine lacrimi mă ardeau prelinse
când, sfărâmându-mă sub tălpi, uitarea
te-ndepărta pălind prin neguri ninse.

Fugeau cu tine brazii şi cărarea
şi… m-am trezit cu braţele întinse.
__________________

DEPARTE

Oglindă de sidef prin crustacee
mi-i sufletul ce-ascultă vălurirea
când pulsul mării îşi incită firea
în ritmuri cadenţate de maree.

Virtual, mai răbufneşte amintirea
coaptă-n imagini ce le-a fost să steie
ca o iubire pururi dumnezeie
îndepărtând din reguli – despărţirea.

Se arcuiesc jerbe de alge ude
pe trupul minţii plăjuindu-şi dorul
cu toate ezotericele-i nude.

Mi-alunecă spre-abisuri reci piciorul,
dar gândul tainic marea nu-l aude.

Departe …aripi albe-şi spală zborul.
__________________

ÎN ZORI

Ce linişte-i în zori când încă marea
se rătăceşte spre-orizonturi mute!

Păleşte luna-n urme moi, pierdute
peste cearceafuri gri ce-şi plimbă sarea.

Prin dormitoare-albastre, neştiute
doi pescăruşi taie cu-aripa zarea
şi se despică straniu nepăsarea
născând şuviţe de lumini durute.

Vioaie, briza jocul şi-l tresaltă,
ca-n buză – purpuriul dor de viaţă.
Sărutul ei m-agită laolaltă
cu apele îmbrăţişate-n ceaţă.

Din neguri creşte pură bolta-naltă
şi umple-n mine-o altă dimineaţă.
 __________________

PE PLAJĂ-MI SÂNGEREAZĂ TRANDAFIRI

Ţi-am îndrugat c-am inima sărmană
vibrând labil: „a fi, ori a nu fi”, 
dar de-altceva, cu mult mai rău, mi-i teamă:
că-i fără leac în culpa de-a iubi.

Încărunţita nebunie fierbe
când creşte-n crizanteme ruginii
talaz târziu de socoteli acerbe,
că nu-i permis s-o scald în nebunii.

Doar eu şi vântul prin foaierul serii
sorbim potirul plin de amăgiri
cu verva calpă, persiflantă-a mării 

şi tot ce-am vrut să spun din negrăiri
se-neacă în lagunele uitării…
Pe plajă-mi sângerează trandafiri.
__________________

DOAR RAZA TA

Am spânzurat de clipă aşteptarea
şi-mi stă aşa, înfiptă-n infinit,
cum lângă mal zăgăzuieşte marea
eternu-i indecis, neliniştit.

Cotrobăind ungherele uitate
un ac de ceas s-a-nfipt în amintiri
să spargă golul de singuratate
unde mocnesc stravechile-mi simţiri.

Mă rătăcesc prin albul fără urme
înfăşurând gândirea pe tăceri
cu-a clipelor nesocotite turme
în goană către adăugatul Ieri.

Doar raza ta cutează să mai scurme
iubirea prinsă-n dor prin nicăieri…

DUDI TĂIMĂNESCU BĂLĂIŢĂ