~Loredana Cristea: Poeme

IOV CONTEMPORAN
Şi ninge, încă, Doamne, în adâncimi de suflet

Mai rece decât străzii zăpezi târzii aşterni

Iar oamenii aceştia nebănuiţi la umblet

Sunt duşi la Saturnalii în care zeii terni

Beau vin de contrabandă din cupe chinezeşti

Spoite îndoielnic în vorbe de bravadă

Iar tu de-o vreme-ncoace te faci că ne iubeşti

Precum femeia-n doliu, pândind, la colţ de stradă

Mai ninge dar zăpada demult pierdu puterea

De aşezare simplă asupra de noroi

Oraşul din mizerii îşi geme surd, durerea

Cum faţa Dumitale se-ntoarse de la noi

E alb şi frig aicea ca-ntr-o cetate moartă

În care nu vrea nimeni să iasă la liman

Şi-n fiecare casă bătrân sau tânăr, poartă

Blestemul ăsta tulbur’ de Iov contemporan…

15 Febr. 2008
_____________

SPIRALA CĂDERII

Hai s-o târâm sălbatic de pletele ei lungi
Prin ganguri puturoase cu iz greu de urină,
S-o posedăm câineşte şi să-i chemăm să vină
La rând, pe toţi beţivii soioaselor spelunci.

Ne vom zdreli genunchii de pietrele-ascuţite
Şi unul după altul, mătăniilor caduce
Le-om da sărutul negru al fraţilor de cruce
Cu bărbi însângerate şi inimi împietrite.

Şi sângele va fierbe ca vinul nou în toamnă
Strigând pe Dumnezeul ce crede c-o ajută,
În ochii ei agonici de Evă decăzută
Livezi de meri în floare la moarte o condamnă.

Alb heruvim şi demon himeric împletiţi,
Luceferi lăcrimează, secundele adastă
O pasăre de ceaţă căzu rănită-n coastă
În ierburile-n care dorm şerpi încolăciţi.

Şi terminând cu trupul şi sufletul străpuns
În ceasul când se-aleargă alb-negru, Iad şi Rai
O vor lega în lanţuri sub şeile de cai
Înfricoşaţi şoptindu-şi că tot n-ar fi de-ajuns.

Din vol. ,,Simfonie despre păsări’’ –

Editura Anamarol – 2007
_______________

ATÂTA DRAGOSTE PRESIMT
Se sinucid şi ultimele frunze
Şi ca din morgă, Doamne, iar’ te strig
În jurul meu învie-n ramă morţii
Iar eu mă potopesc de dor şi frig

Castele tulburi de nisipuri negre
În cuta frunţii, noaptea, prind contur
Când mă-nvelesc în mantia tăcerii
Dând cerului târcoale ca un fur

Aici nu am pe nimeni, nici pe mine
Dacă mă strig mi-e groază de ecou
În limbi necunoscute mi-ar răspunde
Cu timbru sepulcral ca de cavou

Nici visele nu le mai ştiu de-o vreme
Le uit în oiştea stelei şi măcar
De-aş ţine minte dac-au fost de bine
Sau scurta mea odihnă e coşmar?

Pe străzi mi-apar statui cu feţe triste
Cu haine largi şi încălţări ciudate
De unele măcar mi-aduc aminte
Din cărţile cu foile pătate

Oameni străni şi-agită pălăria
De bun găsit ori, poate, de adio
Atâta dragoste presimt în sânge
Cum bate ritmic, precum apa-n piuă

19 Nov. 2007

__________________

IUBIREA-MI SIMPLĂ, FĂRĂ DE ZORZOANE
te mai iubesc dar nu mă pot întoarce
stingher şi inutil un zeu de ceară
’mi-ncearcă uşa-n fiecare seară
cu veşti de scufundarea unei arce

doar răsuflarea lui te înfioară
pe umăr o pisică neagră-i toarce
un fir de sânge adunat de Parce
spre-a împleti cămaşa mea de fiară

diamantate zale or s-o-ncarce
zimţi de vocale; colţi albi de balaur
verbe aprinse-n cer drept lampioane

vreun astrolog miop să le remarce
doar el văzând în crucea lor de aur
iubirea-mi simplă, fără de zorzoane
__________________

IUBIREA MEA CU REZONANŢE STRANII
iubirea mea cu rezonanţe stranii
te-aud cum baţi cu degetele-n rună
când vârcolaci din praf de stele-adună
cuvintele nescrise în litanii

ori e zeiţa Drug ce se cunună
şi-i cântă la ureche, lin, ţiganii-
ţigăncile, în păr, scutură banii
pe urletul de lup ivit în lună

mixturi de vrăji păgâne şi cazanii
de nu ştii ce e drept şi ce minciună
atât de-adânc lovesc sau despreună

de se ciocnesc secundele cu anii
irump mărturisiri precum vulcanii
iar tu râzi despletită şi nebună

22 febr. 2008
_______________

ROMÂNCĂ MARCĂ ÎNREGISTRATĂ
Sunt o româncă, marcă-nregistrată
Nici mai prejos şi nici deasupra vouă
Acelaşi cer mă ninge şi mă plouă
În ţara lupilor de altădată.

E-adevărat că sunt puţin ciudată
Cutume vechi se-ascund la mine-n vene
Femei desculţe-n nopţi de Sânziene
Descântă umbrei mele parcă-n şoaptă.

Când râd, o fac adânc de tot, în hohot
Iar când jelesc parcă m-aş trece-n moarte
O fi amprenta de latinitate
Sau balcanismul meu, ce dau în clocot.

Visez prea mult, mi-e furie, îmi pasă
Sunt acuzată strâmb sau cu dreptate
Trăiesc intens câte puţin din toate
Şi-n naiul lui Zamfir mă simt acasă

Din vol ,, Româncă, marcă înregistrată’’ –

Editura  Corvin – Deva 2006
________________

SUNT UN QUIJOTE-N FUSTE

sunt un Quijote-n fuste şi recunosc asemeni
bătrânului hidalgo menirea-mi pe pământ
să lupt în mine însumi cu morile de vânt
iubindu-mi sfârtecarea de semn dual în Gemeni

când albul se aşează, imaculat, pe trepte
şerpi negri sar în somnul odihnei mele tulburi
mi se usucă-n şiră copaci şi mor în cuiburi
hulubi a căror veste stau îngerii s-aştepte

la fel cum scriu iubire să mă dezvăţ de ură
cuvintele, pe limbă, le simt cu gust de miere
dar tot rămâne-o urmă ca de venin sau fiere
cum depărtez paharul acesta de la gură

nu mă-ntrebaţi, că nu ştiu, ce-i vreme rea sau bună
şi nici de ce simt frica alături de curaj
pesemne duc cu mine-n geneticul bagaj
un anotimp de soare şi unul de furtună

puteam să-mi aflu tihna în scrierile sfinte
dar ar fi ars pe mine mătanie şi rasă
iar daimonul rostirii m-ar fi chemat acasă
muiere rătăcită cu foame de cuvinte

3 mar. 2008-04-14
_________________

N-AU MURIT TOŢI DACII

ascultă!… urlă lupul acela din efigii
i se-nvenină ochiul şi-i sângerează buza
strigoiul ce fu martor la Sarmizegetusa
adulmecă mirosul de leşuri prin vestigii

şi-n urletul de groază-l îngână parcă, dracii
cu un răsuflet negru şi greu precum otrava,
pe Dunăre trec trupuri de zei spre Sucidava
care căzură-n luptă salvând acolo, dacii

o rămăşiţă vie şi neamestecată
cu fasturile Romei, orgoliul sau mândria
de-a cuceri imperii mânaţi de lăcomia
ce-ţi pune la picioare, ofrandă, lumea toată

ascultă!.. curge vinul şi stupii-s plini de miere
în lut pune olarul credinţă lângă tină
icoana lui la care de-o viaţă se închină
priveşte vasul aspru născut din mângâiere

la târguri se mai vede această-ntârziere
în timpuri vechi în care nu eram traşi la sorţi
şi strămutam lumina în lemnul bun de porţi
sau bucuria vieţii în vase şi ciubere

7 nov. 2007
________________

PREZUMŢII DE NEVINOVĂŢIE (ZMEE ÎN AMURG PSYCHEDELIC)

la începutul fiecărei emoţii
există un gram de dumnezeire
ca o piedică uşoră pusă respiraţiei
fără de care totul ar fi ca o paletă
pe care culorile s-au uscat înainte
de-a fi amestecate de mâna zugravului
e timpul în care măştile cad
în toată splendoarea neputinţei
de-a găsi un loc de ascundere
pentru febra care înveleşte obrazul
sau transformarea mâinii în aripă

într-o singură clipire se aud valurile
în scoicile ascunse cu rostul calcifierii
mâinilor întinse cu intenţia
prezumţiei de nevinovăţie
bineînţeles că te simţi bizar
obligat să tai în carnea obrazului
de fiecare dată aceeaşi cale de mijloc

unde îngeri de hârtie înalţă
suflete zmee amurgului psychedelic

21 oct. 2007
________________

EU SIMULEZ PUTEREA
Eu sunt magicianul cu pantalon la dungă
Cu guler alb de tafta şi părul negru-corb,
De m-ar ghici vreodată din public că sunt orb
Mi-ar tresări bagheta ţinută-n mâna ciungă.

Şi-atunci în pălărie s-or îmbulzi să vadă
În loc de panglici albe şi fluturi mari de foc
Tristeţea-n care zilnic mă-nalţ şi cad la loc:
Eu simulez puterea prin acte de bravadă!

Cortina o să cadă precum o ghilotină
De-o parte şi de alta nicicând n-or să mai fie
Aplauze, emoţii şi marea bucurie
Că mâine alt spectacol şi-alt public o să vină.

Şi după multe zile vor constata uimiţi
Că le lipsesc acele spectacole în care
Ne bântuia dorinţa de-a şti care pe care,
Dar le plăcea magia în care-au fost minţiţi.

10 dec 2007

LOREDANA CRISTEA