~Lucia Sava: „Dor“

DOR

Rapsod e Dor.

De când îl duci,

doineşte inima a jale,

ce arde ca atunci,

când făceai o cruce la una din icoane,

când aprindeai o lumânare pentru morţi.

De când îl duci,

s-a transformat în soare.

Şi încălzeşte labirintul unei minţi

nătângă într-o căutare,

de a-şi găsi lumină către sfinţi.

Rapsod e dor,

există într-un vis

ce şi-a tocit coatele sale,

empatic şi smerit într-o cercetare,

să-şi pună viaţa sa în caldă culoare.

****

Ţi-i Dor omniprezent

de-amar de vreme!

Tu îi torci fior

cu firul ce nu are oprire în mâini  necunoscute.

Şi glasul negrăit i-l ştii

în flautul ce rupe ades deprinderi de vreun rău.

****

Îl duci cu tine în diferite lucruri,

cu răzmeriţe în ce simţi.

Căci ştii că scoate din dezordini timpuri.

Îl ai ca şi o furcă, coasă

când e de cosit.

Este în focul care geme-n lemne

când este omăt.

De când îl duci,

nu-i de-mprumut.

Aceeaşi melodie din viori bătrâne

îţi arcuieşte trupul ca pe un lan de  grâne.

____________

AM ALES

Eu te-am privit printre sălbatice măceşe,

de unde intrigi nu se ţes.

cu faţa pârguită de soare de pe creste

când înfloreau toţi norii cu spice de pe şes.

****

Eu te aveam ca vântul, cădea pe fragezi Maci,

ca şi cărbuni în vatră când e frig,

ca sunetul în scoarţe când înverzesc copacii.

Eu te-am ales cu sufletu-mi strivit.

****

Şi te doream cu sufletul atomic.

În palme luam ploaia ce deschidea boboci.

Când vremea se lăsa cu suflul ironic.

pământ cu mila lui, spunea c-ai să te-ntorci.

****

De unde lumea, răul, nu părea să verse,

tu ai adus în palme cireşe ciorchini.

Când se scălda pământul cu iarba de pe creste,

eu am ştiut că-i vremea să aprind lumini.

______________

PRIVELISTE

Cai în copite îi auzi aproape.

Eşti la stâna unde Vara vii.

În mâini ai strachina cu lapte dulce.

Fumul din vreascuri îţi înneacă ochi,

se întâmplă

când sunt în foc scântei.

****

Cirezi sunt la păscut în vechi imaşuri,

Se închid în ocoale târziu.

Te uiţi la cer.

Nu vrei

ca să azvârle glasuri de tunete ori trăsnet,

când sunt ceasuri de întâlniri cu locuri

pe unde nu ai fost demult.

****

E gras pământ în fructe de pădure,

În crengi ramificate e Brad Alb.

Pe unde-i salt la jderii care lasă urmă

vezi gheara lor

în cetini care cad.

****

Unde tu Vara vii,

căci suflet cheamă,

pădurile de Brazi rămân simbol

la viaţa care creşte ca şi iarba.

Iar tu o calci duios,

nu-i faci ocol.

Suferi că azi îţi este graba.

****

E toiul Verii nu într-o amintire.

O clipă ştii că eşti la fel în orice timp.

_____________

OFTAT

Cât s-a desprins din mine timpul

în suflet cotropit de veşnicie,

cu a deşertului coloană,

când pământul

nu a mai dat cărări de munţi în Iasomie!

****

Timp a trăit prohoade şi botezuri.

Eu l-am văzut murind apoi născând.

S-au transformat impresii, adevăruri.

S-au dus la ceruri oameni,

până când?

****

Şi mistuind pământul,

s-a schimbat şi el

Din cap la cap, el, Timpul s-a clintit.

Surpat pe verticală nu a mai fost acel,

în coajă de pom gros

nici stâlpii de granit.

****

Şi s-a desprins de-a mea fiinţă pe tăcute.

Foare de câmp mi-a dat

când au fost lungi Ierni.

Şi iarăşi m-a uitat

în spaţiul lui teandric cu miros de Crini,

ca pe-o necunoscută.

****

Ca un pescar a aruncat năvoade

şi stăpâneşte munţi, sămânţa roditoare,

În ochi a pus frumosul.

Bucură şi doare.

Îmbătrânit ori tânăr,

Timpul e acelaşi, o flacără strălucitoare.

____________

EXISTĂ

Mi-am îngăduit liberă mişcare,

să resfir o noapte

printre degete.

O noapte,

ca o perlă căzută pe gura moale

şi îmi atinge buze

sub ploile de astre.

****

Pătrarul Lunii

l-am purtat în palme geruite.

Şi l-am plimbat

pe ţărmul unde trec corăbii,

unde umbresc portrete şi icoane

cu vremea păstrată în propriile mătănii.

****

Şi marginea la noapte

nu am ştiut-o.

Pentru vise pat şi o saltea

ea nu a fost.

A existat

ca o petală de un vânt din Iasomie,

ca o fantezie…

****

O noapte am resfirat-o

printre degete,

ca şi cum eu nu as fi avut nici un statut

identitate.

Numai ea exista

eterică, magică.

Mă transformase într-o entitate

dintr-un alt Absolut.

LUCIA SAVA