Daniela Pârvu: „Când omul e un copac…“

Exista zile bune si proaste , planete benefice si malefice,albul si negrul,energiile bune si proaste…Primim energii bune de la soare asa cum ne poate urmari un vis urat…Sunt oameni a caror aura influienteaza in bine sau rau asa cum nastem cu propria noastra prezenta schimbarile mari intre astrele din noi si cele de pe cer!Asa sunt si oamenii buni sau rai…Sentimentele unora se-mpletesc in atitudini inspirate de bunatate,intelepciune si iubire asa cum rautatea e o fiara in cusca altora…

Sunt oameni care fac fructe si flori, daruiesc toata viata fructe si flori  ,ca un copac cu al carui zambet te nasti  ,ca sa darui asa cum sunt oameni care traiesc hranindu-se numai din bunatatea ta!Oamenii acestia traiesc intr-un intuneric devastator si te storc de energie tocmai pentru ca ei nu au inflorit niciodata!Nu si-ar pune niciodata un zambet pe buze numai ca sa-ti faca placere!Asa cum nu-ti poate darui nici macar un cuvant bun,nu spun unul frumos!

Sunt oameni cu care te-ntalnesti si te primesc cu multa dragoste  in bucuria lor-ptr. ca stiu sa daruiasca multa dragoste!ei , mai stiu ca daruind isi amplifica entuziasmul cu care-si traiesc viata,isi amplifica propriile trairi!e un izvor nesecat daruirea…

Cu cat darui mai mult si mai mult iti mai ramane de daruit!Pentru ca fericirea celuilalt iti umple inima!Asa cum daca te lasi doborat de boala vei sfarsi doborat de alte o suta de boli!Putem  noi sa ne indepartam de tot de tristetile oamenilor,de indispozitii si ganduri urate?Suntem agresati de rautati de tot felul,de otravuri fabricate de oameni tocmai pentru a sugruma frumusetea vietii-Cum sa ne salvam sufletul fara sa ni-l infectam?Cum sa ne indepartam cu sufletul de bolile acestei lumi?Cum sa razbatem  daca nu prin lumina proprie,cu rabdare si intelepciune,in mod optimist,numai bunatatea si intelegerea poate stapani orice situatie !

Exista o lumina divina in gandurile noastre,tocmai  atunci cand ne trebuie-de noi depinde daca vrem sa sa construim sau sa distrugem,sa organizam sau sa dezorganizam lucrurile,daca vrem sa aprindem o candela sau sa instituim intunericul!Suntem nascuti sa construim nu sa distrugem,sa dam nastere,nu sa omoram,orice fapta a noastra da un scop  oricarei lucrarii…nu ne ramane decat sa avem scutul iubirii la vedere pentru a anihila si ingropa orice rautate…Cu varful degetelor indreptate spre cer intr-un gest de rugaciune  vom deschide si ceruri si ploile divine!Iar oamenii care nu fac nici fructe nici flori nu vor fi pentru noi decat niste copaci uscati pe care-i putem ocoli…In viata,ca si-n povesti binele invinge!

DANIELA PARVU

IASI/2008