~Tania Ramon: „Albastrul voroneţ şi albul lunii martie“

Am sufletul albastru voroneţ.
Însă lichid, icoana se strecoară
din gândul ce mă poartă, călăreţ,

din dorul ce mă urcă sau coboară
pe-o flacără în iadul certăreţ,
căci visu-mi cu altă linişte se-nsoară,

şi, doar a mea, tânjind albul făpturii,
`n altarul gol, îngenunchează şúga.
Nu îi ţin piept, mi-e siluită fuga
şi tulburat e-ntregul cer al gurii.

Consoanele răzleţe sunt doar sluga
tăcerilor de plumb dar ştiu că urii
îi sunt de-ajuns. Doar ochii tăi, azúrii,
şi albul lunii martie îmi sunt ruga.

TANIA RAMON