~Daniela Voiculescu: „Autoarea. Şi alte poeme“

AUTOAREA

întotdeauna am ştiut

că sunt vânată…

de cifra doi, de oameni

care ridică sprânceana

şi mă privesc de sus,

ca şi cum mie mi s-ar fi dat

mai mult,

deşi în ochii mei trăieşte

un singur verde…

un singur Dumnezeu…

întotdeauna am ştiut

că nu am loc…

de cifra doi, de oameni

care au mituit viaţa

cu volan de Mercedes,

cu blondul karatist

al banului de aur

sau cu aer parizian,

de fustă care învaţă dansul

piciorului cu ochi de plasă…

întotdeauna am ştiut

că după doi…

urmează trei – şi am întreit.

ca un triunghi echilateral.

speranţă împlinită…

răbdare cu prefix sfânt…

sunt mama care-l alăptează

pe doi –

sunt femeia care-l naşte

pe trei… cu sufletul!

16 iunie 2007, 03:20

_________________

RĂSPUNS

lumina de toamnă

este ca mângâierea

unui bătrân,

este ca o aripă de înger,

ce ne aminteşte mereu,

că vremea unei împliniri

seamănă cu o cupă

plină de lumină sfântă…

lumina de toamnă

ne apropie sufletul

de cer –

ea ne face mai uşori

şi-atunci când întâlnim

un fluture rătăcit…

zburăm împreună cu el,

fără întrebări,

fără căutări…

într-un zbor de visare,

într-un zbor de-ncercare…

toamna este cheia lăsată

pentru o lume înaripată!

22 septembrie 2003

Anahata, Vasicos Media, 2004

_________________

MARTE

uneori…

te simţi între două vieţi!

sufletul visează culoarea luminii,

nuferi plutind şi senin…

trupul primeşte, parcă alt suflet:

un suflet chinuit,

plesnit şi mocirlit…

cu două suflete,

cu binele şi răul alături,

mâinile se pitesc de mângâieri,

ochii se pitesc printre lacrimi –

te întrebi…

cât de mic s-a făcut, binele?

cât s-a subţiat, speranţa?

… şi vrând să fii îngerul Mihail,

cauţi locul din tine,

unde ţii sabia

tăierii răului din rădăcină…

şi tai!

şi tai!

şi tai!

1 septembrie 2004

Anahata, Vasicos Media, 2004

_________________

NETZACH

am atâta iubire, pentru iubire,

dar sufletul meu se duce,

ca o frunză moartă, demult…

eu sunt doar o rămăşiţă,

ce răvăşeşte printre pietrele zilelor –

gândind că poate găsi o piatră preţioasă!

eu sunt doar o rămăşiţă,

ce răvăşeşte printre pietrele nopţilor –

gândind că poate găsi o cale preţioasă!

12 septembrie 1996

Anahata, Vasicos Media, 2004

_________________

ZBORUL  FLUTURELUI

fluturii sunt un semn.

ei au fost creaţi,

pentru că oamenii uită!

atunci când întâlnim

un fluture,

ne amintim de iubire –

fugim

şi vrem să prindem

fericirea!

fluturii sunt un semn.

ei au fost creaţi,

pentru că oamenii uită!

atunci când întâlnim

un fluture,

vrem să prindem aripi,

să devenim îngeri…

sufletul tinde

să ajungă…

zborul fluturelui!

10  noiembrie  2002

Anahata, Vasicos Media, 2004

DANIELA VOICULESCU