~Iarina Copuzaru: Poeme

PRIMUL CUVÂNT

N-am să-i cer iertare decât unui singur om

care s-a abţinut să nu plece şi totuşi

a dispărut cu prima pleoapă care s-a închis adânc;

nu pot şti nici acum dacă eu am închis-o

sau dacă a fost nevoia lui de a mă lăsa în urmă;

n-am să-i cer iertare decât unei singure lumini

care m-a stins atât de aproape de mine

şi m-a lăsat să merg ca o umbră

prin toate filosofiile încolţite;

nu m-a putut trezi decât înţepătura firului de iarbă

-şi iarba creşte doar pe mormântul viselor mele-

n-am să-i cer iertare decât unui singur cuvânt

pe care l-am tăcut toata viaţa

şi care se numeste fiinţă-

aş vrea să-mi pot aminti un sacrificiu

făcut pentru oameni

aş vrea….

dar e tardiv.

N-am să-i cer iertare decât unui singur instinct

tatuat pe trăirile mele,

un instinct care surclasează iubirea

şi se întinde lângă mine în fiecare noapte,

şoptindu-mi că răul pe care nu-l fac

e de fapt mila pe care-o simt faţă de mine.

Iar acum, aş vrea ca şi voi să-mi cereţi iertare

Pentru vanitatea cu care m-am ales

Din cauza voastră,

Atunci cand m-aţi învăţat greşit că primul cuvânt

Pe care trebuia să-l rostesc era Om, şi nu Dumnezeu.
___________

TIMPUL

Mi-a povestit că el e prizonierul nostru

şi că-l ţinem închis după gratii vii,

-penitenţa lui e libertatea noastră,

iar sufletul nostru e durata condamnării lui;

că-l auzim plângând, dar nu deschidem

nicio uşă să iasă,

numai ferestre mici şi vagi prin care

n-ar avea loc decât prima lui secundă.

Stă şi aşteaptă să-şi ispăşească pedeapsa cu moartea,

Însă nu poate înainte ca noi să dispărem

Şi ne priveşte tainic cum ne înmulţim fără să ştim

Că orice om în plus e o veşnicie în minus.

El e inversul nostru,  de aceea l-am închis

Când am aflat că nu ne seamănă

Şi am aruncat cheia în jos,

Cât mai departe de Dumnezeu.

Salvarea lui e conştiinţa noastră,

Speranţa lui e ultimul nostru zâmbet dispărut.

Rând pe rând, ne aşezăm şi noi lânga el,

Tăcuţi, cu capul plecat

Şi de-abia atunci aflăm

unde s-au dus toate visele noastre:

aici, după gratiile vii.
___________

SACRIFICIU

Am aripi în mine şi zbor

Vă jur cît mai sunt printre voi

Că noaptea mă-nalţ în pustiu

Cu umerii grei şi tot goi.

Am crucea pe ei –doua vieţi

Ce par să mă poarte plîngînd

Şi cheamă credinţa-napoi,

Ea vine, dar numai tăcînd.

De vreau să visez, nopţi de ceară

Mă-nvie în chipuri străine,

Şi mîinile-mi ard a păcat,

Iar vocea mă strigă pe mine.

Scriu versuri cu tuşuri de sînge,

Iar sufletu-l rup şi mi-l cos

Pe haina purtărilor voastre,

Pe lumea întoarsă pe dos.

Salvaţi-mă numai o clipă,

Cît suflu pe coapsa durerii,

Cît stau în genunchi lîngă mine,

Alături de crucea-nvierii.
___________

CUM VEDEM NOI LUCRURILE

Suntem tributari propriilor vise,

propriilor otrăvuri din cuburi de zahăr,

din cafea şi din iubire,

Nimic nu ne ucide atâta timp

cât credem în nimic

Şi oriunde ne-am duce avem

locul nostru făcut din iluzii,

Nimic nu mai e letal,

totul e progresiv,

Frica ne îndrumă încet spre adevăr,

Iar umilinţa spre încrederea în sine.

Cum, o să vă întrebaţi, când totul

e întuneric şi otravă?

De parcă nu voi aţi spus

că negrul nu e culoare, ci demon

Şi v-aţi otrăvit cu lumina primei dimineţi…

Şi totuşi, cu toţii încă trăim,

Sedaţi sau posedaţi în acelaşi timp

De aceeaşi imunitate care se numeşte viaţă.
___________

DE-A V-AŢI ASCUNSELEA

Jocul acesta se numeşte de-a v-aţi ascunselea

Pentru el am făcut străzi de ceară

Şi cimitire din cruci de păpădii

Ne-am îmbrăcat în alb

Şi ne-am săpat fiecare o groapă plină cu flori

Pe urmă, vor rămâne numai pietre

Pe urmă, vom rămâne numai noi

Unul s-a aşezat cu faţa la perete

Şi-a început să numere: naştere, viaţă, moarte

Ceilalţi s-au ascuns până la dispariţie

Pe urmă, s-au reîntrupat în vise

Pe urmă, visele s-au ascuns de ei

Mulţi dintre noi am uitat să ne mai arătăm vreodată lumii

Pe urmă, am fost strigaţi

Pe urmă, n-a rămas decât strigătul

Poate, într-o zi, o să vrem să ne ridicăm

din gropile noastre pline cu flori

Dar n-o să mai fie nimeni pe pământ

Pe urmă, o să numărăm cu faţa la perete

Pe urmă, n-o să mai avem pe cine căuta.

IARINA COPUZARU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou