~Andreea Lăcătuş: Poeme

SCRIU…

Scriu textul viitorului meu.

Scenariu atent conceput,

scris în cerneală de suflet lichid.

Sentimente pe hârtie spre cer

ca negru pe alb.

Târăsc trecutul după mine – corvoadă,

aşa de greu, şi scurt, şi plumburiu…

Clipa de azi îmi gângureşte încă-n faşă.

La semafor, m-aşteaptă pilitură de dorinţe,

şi-un cui de vise împlinite… Sunt magnet.

Din partea cealaltă se-ndreaptă sonete…

Voi fi un sonet către tine grăind,

şi sunt într-un vifor de frunze şi şoapte,

îmi scriu clipe pline cu vise-egrete,

şi scriu, şi îmi scriu, şi te scriu, şi mă scriu…

________________

VIZIUNE

Din cutia cu vopsea verde ies

rând pe rând impresii incolore,

concentrate.

Oameni plini de gropi

neasfaltate.

Iubesc, ucid şi merg,

şi zbiară,

îşi taie îngerii felii,

merg înainte,

pică,

rămân în diluant dar

cred că se ridică…

Sunt o casetă veche de balade…

Te mint că nu-s născută din vopsea…

Imenşilor, deşi vine Crăciunul,

încă trageţi cu toţi de banda mea…

Eu am rămas blocată şi nescrisă.

Destinul mi-l imprim pe faţa A.

Iar voi, ca la spectacol, vă luaţi fise,

să-mi consumaţi ultima stea picată

în vopsea…

Declaraţie de inexistenţă

Din pământul ăsta a rămas un coş de buletine.

Poze cu creastă şi cu plete îmbâxite,

dame cu tone de fixativ în păr,

figuri legate-ntre ele doar de-un zâmbet

monocrom, nenatural şi fixat

de-un aparat prăfuit, obosit

de pozat…

A mai rămas doar un maldăr de scânduri

iscălite,

şi moartea-n halat.

Restul- rebuturi,

aruncate-ntr-un coş de reciclat.

Se târăsc, se amestecă, mărunţesc,

descompuse…

Aş vrea să cred că mai ştiu cine sunt…

Scormonesc de ani de zile printre

buletinele-n vânt,

şi mă tem cu fiecare chip

văzut

că unul dintre oribilii aceia

aş putea fi EU…

ANDREEA LĂCĂTUŞ