~Marcel Cuperman: Poeme

CÂNTEC PASTORAL
Frunză verde de migdale, 
Urcă oile agale 
De prin luncile din vale 
Înspre coasta cu ponoare, 
Unde-i iarba dătătoare 
De săruturi pe răcoare. 
Gura oii se lipeşte 
De firul ce proaspăt creşte 
Şi-ntre buze îl topeşte, 
Pe cioban oaia-l iubeşte. 
****************** 
Frunză verde ca şi nucul, 
Ciobănescul cât haiducul  
Roată dă când cântă cucul. 
La mioare stă de pază 
Şi la lup îi mintea trează, 
De cu zori şi pân’ l-amiază 
Ş-apoi până se-nnoptează. 
Îsi iubeşte ciobănelul 
Că-l hrăni cu zăhărelul 
Când era un pui ca mielul. 
******************
Frunză lată ca o toacă, 
Ciobănaşul în cojoacă 
Şi cuşma cu promoroacă 
În toiag se hodineşte 
Şi cu drag la oi priveşte. 
Cântă-n fluieraş o doină 
Dimineaţa când e moină, 
C-are inimioara prinsă 
Într-o dragoste aprinsă, 
Sus pe pajiştea întinsă.

__________________

GHIOCELUL

Soarele timid răsare

Dup-o rece amorţire,

Codrul timorat tresare

Din a iernii lungi robire.

Ca o ruşinoasă fată

Ce de lume se fereşte,

De sub neaua nepătată

Ghiocelul înfloreşte.

Faţa-i albă de pudoare

Cu ochii în jos priveşte,

Deşi este rupt din Soare

De-al lui tată se fereşte.

Pălaria pe-o sprânceană

Ca o jună Vieneză,

Unduieşte ca o geană

Sub o frunză tiroleză.

Firav ca o pană-n vânt

La un capăt de codiţă,

Ascultă  voiosul cânt;

Înspre el vine-o fetiţă.

Când tulpina ea i-o smulge

Dureros, dar fără vină,

Lacrimă de rouă-i curge,

Scurta viaţă i se-nchină.

__________________

TRECE TRENUL PRIN PĂDURE
Noaptea codrilor de basme

Voci de bufniţe adună,

Îngânând sub clar de lună

Foşnetele de fantasme.

Tropăieli de cai balauri

Se apropie în pripă,

Înghiţind clipă de clipă

Drumul până pe coclauri.

Luminiţe agitate,

Licurici cu triple faruri,

Mici la trup dar laţi în caruri

Împletesc poteci uitate.

Vântul este-mpins în ramuri

Îndoind trunchiuri cojite,

Tufe-n ceaţă-s aburite

De caii scăpaţi din hamuri.

C-o zvâcnire ce cabrează

Şi un şuier de biciuşcă,

Trenul trece ca din puşcă

Lăsând o pădure trează.

____________________

GOBLEN DE PATIMI
Pe un gherghef udat de lacrimi,

În casa vocilor tăcute,

Te văd ţesând goblen de patimi,

Cuprinsă-n visele pierdute.

******************

Feciorul ţi-a plecat în lume,

Ursit de ţinta vieţii sale,

Degeaba-i strigi iubitul nume,

Că te-a uitat, şi plângi cu jale.

Mulţimi de cruci, pe pânza deasă,

Într-un tablou se întretaie,

Iar un păianjen sus, în plasă,

Adânc veghează în odaie.

Ai ochii slabi de plânsuri multe,

Şi aţa-n ac nu vrea să treacă.

Îţi chemi păianjenul s-asculte

Povestea vieţii ce te-neacă.

Şi-ndemânatic, cum i-e firea,

Un fir de-al lui îţi va întinde,

Ca tu să-ţi depeni amintirea

Ce-n mreje negre te cuprinde.

…………………………

În casa şoaptelor duioase

O mamă îşi aşteaptă fiul,

Iar pe goblenul de mătase

Păianjenul îşi toarce firul.

___________________

MI-E DOR
Mi-e dor de ţara-n sud spălată

De Dunarea curgând molcomă,

Şi-n mijloc, binecuvântată,

Cu-n Olt cărând din munţi aromă.

Mi-e dor de munţii în potcoavă

Ce-şi duc o Bistriţă bătrână

Prin chei, cu inimă moldavă,

Şi ape limpezi ca-n fântână.

Mi-e dor de văile măreţe,

Săpate-n stâncile abrupte

De-o ploaie ce le dă bineţe,

Şi-un vânt venit ca să se-nfrupte.

Mi-e dor de arcuite dealuri.

Pe umeri m-au purtat din zori,

În dulce sunet de cavaluri

Şi triluri de privighetori.

Mi-e dor de spicele bălaie

Ce-şi plâng în pumni întreg amarul,

Când secera le taie-n paie,

Şi sunt aprinse cu amnarul.

Mi-e dor de colbul de acasă,

Din mândra glie ancestrală,

De lungi poteci cu umbra deasă

Ce mă purtau, grăbit, spre şcoală.

Mi-e dor de iazul plin cu peşte

Unde mergeam la scăldătoare,

Uitând de timpul ce goneşte

Când joaca e molipsitoare.

Mi-e dor de satul de aramă

Răsfrânt pe-o coamă de colină.

Acolo, dorul greu mă cheamă,

Să-mi facă viaţa iar deplină.

___________________

RUGĂ  DE PRIMĂVARĂ
Primăvară, primăvară,

Te aştep de astă-vară,

Să dai florilor lumină

Iară mie viaţă plină.

Te-ai lăsat cam aşteptată

Cum se lasă mândra fată

Când drăguţul vrea să-i fure

Frăgezimea buzei mure.

Acum că te simt aproape,

Inima-i pian cu clape,

Ce îmi cânt-o partitură

Şi mă leagă de natură.

Haide vino! Te grăbeşte

Şi natura primeneşte.

Gâzele îţi vor prezenţa

Să-şi arate inocenţa.

Mugurii pe crengi te-aşteaptă

Să deschizi a vieţii poartă

Cu arome de flori dalbe,

Sute de culori în salbe.

Animale-nfrigurate

Te doresc cu voluptate.

Vor ca tu să le nuneşti,

Puii lor să-i încălzeşti.

Acum toţi cu rugăciune

Înspre soarele minune,

Îşi îndreaptă glasu-n cor

Şi te-ntâmpină cu dor. 
MARCEL CUPERMAN

Pittsburgh, PA