~Melania Cuc: „Frumoșii boemi de pe Șleaul Dunării: Daniel Brădeanu, Viorel Bucur, Dan Tudor Valotescu, Maria Călin, Ion Cioran, Alina Cristea, Constantin Deneş, Anişoara Iordache, Aurica Istrate, Vasile Larco, Alma Nicole, Tania Nicolescu, Alexandru-Florin Pascu, Mircea Marcel Petcu, Ana Maria Rău-Avram, Gigi Stanciu, Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu), Codrina Cerdeş, Cristian Verzea

DANIEL BRADEANU: un rebel în felul său, nu ține cont de semnele de punctuație, este liber precum un inorog, si nu are complexe de tinerețe, ceea ce poate face din el un lider de generație. Nu şovăie. A prins taurul de coarne şi nu îl scapă. Știe cu ce se ,,mănâncă,,poezia.

,, Atunci pielea ceții crăpa/ si mâinile mele te stiau pe deplin,,

Este doar o mostră din preriplu poetic al acestui tânăr, care a depăşit cu succes, iluzia că … se bate cu morile de vânt. Stie cine este, pentru ce scrie.

Cu nelinişti  şi angoase, care par să de a bine în context, are, ca  şi cei mai mulți dintre tinerii care scriu? Invocă suferința şi se fereşte de locurile comune.

Daniel Brădean frapează prin cufundarea în abisuri teneborase, provocă  parcă spiritele unui timp în care insprația nu mai vine prin muze îndrăgostite. Dragostea, la Daniel, este carnală. Pasărea, zborul, lumina … tot simboluri care țin de bucuria umană, aici , stau sub semnul sentimentului de singurătate, zădărnicie şi …un bob de tămâie. Tămâia, iată o noutate , una taincă, pentru poezia noastră  tânără.

În  autoportret, Daniel susține: ,,

/n-am merite personale deosebite;fisa mea biografica e o placa dentara/prin care vezi mileniul trei/.

Imagina este plastică, sugestivă pentru o lume consumistă şi care se mistuie în propria-i frică de viitor.

___________

VIOREL BUCUR: Pentru un poet care a fost dezrădăcinat de destinul implacabil, te-ai  aştepta ca poezia  să fie impregnată de nostalgia locurilor natale, să ,,respire ,, prin toți porii amintirile primei tinereți, ale copilăriei. Aproape nimic din toate aceste clişeie la Viorel Bucur, poetul care cântă  pe strunele versului , de dincolod efruntarii, din Germania.

Versurile sale, oscilând uşor ca tehnică stilistică, au în esență locuri comune pe care le cântă, le  devorează de lumină şi de întuneric până la carnea silabei.

Pescărşuii, frunzele toamnei, lumina strivită…sunt  tot atâtea fragmente dintr-un puzlle  continental şi nu doar. În,, Urme de pasi,, spune cu o candoare  pe care, de obicei, bărbații- poeți o ocolesc dinadins:

,,zvon de plecare grabita;/din tot ce mai laşi,/doar floarea de câmp e ranita,/picatura de roua strivită./ Un pastel, o fulgurare de sentimente umane care fac bucurie citiorului, care oriund ear fi pe Planetă, se recunoaşte în ele.

O poezie cu mai multe filoane, dar care, toate converg spre imaginea ce se cristalizează, fie el vers de întindere, sau vers comprimat ca o larcimă, cum este şi,, Singuratatea pescarusului,,. Citez: ,,castelul de nisip/de pe plaja pustie./L-a luat valul./curcubeul uscat de pe umerii norilor./L-a risipit ploaia./

Sugestiv, cromatic şi de sine stătător, poemul acesta, în colajul paginilor semnate de  Viorel Bucur,  este punct ochi,  punct lovit. Viorel Bucur este  omul care  se bucură când scrie şi bucură cititorul, cu aproape fiecare poem.

____________

DAN TUDOR CALOTESCU: Marul ,,Sinonim cu păcatul/cu atractia universala/cu vârful catargului/cu forma inimii/mărul/e fructul muscat/promisiunea cunoasterii/rotundul credintei/înaltul din care zăresc uscatu (…)

Am citat din poemul Mărul, semnat de Dan Tudor Calotescu, cu sentimentul că  …întregul, forma inimii, orizontul… sunt reperele care îl caracterizează cel mai bine ca poet. Ca o definiție, poezia lui este densă, fără spații în care să arunci cuvinte  greşite. Poemele din acest grupaj par a fi rodul unui exercițiu de cunoaştere personală,  de intreospecție în  monada din care purcede Cuvântul.

Cu o nunață epică, care dă bine în cazul de față, poeziei sale nu i-ai da şansa  de a desăvârşi inițiera, dar iată, dincolo de căutările omului modern, dincolo  de aparența unei lupte pe viață şi pe moarte cu  civiliația,  Dan Tudor Calotescu iese învingător prin sine însuşi: ,,/ Îmi suflec amintirile/si încerc sa nu le ud…/uneori îmi spal pacatele/folosind detergent cu uitare/si un balsam cu amagire/într-o masina cu încarcare frontala/fara bule si fara storcator de vise;/sau manual prin frecare repetata/si stoarcere prin rasucire/pâna la iertare/,,

Pentru poet, centrifuga încă nu s-a inventat.Binele şi Răul, Pomul Cunoaşterii sunt accesoriile pe care le accesează indirect, ,,spălându-şi păcatele,,  în acest mod inedit şi cu sclipiri de stea necăzătoare.

De cele mai multe ori, poetul ia materia ,,brută,, a poemului,  şi o modifică în aluatul spiritual de care are nevoie. Are îndoile şi nu se teme să şi le facă publice, aşa cum este şi în acest poem:

,, poate gresesc,/dar sub puterea infinitului/arcuirea mea/nu are nimic comun cu nemurirea/si nici nu mi-as dori/sa ma doara vesnic…/o întrebare la care/nimeni nu asteapta raspuns. (Curcubeu)

De ce trudeşte întu Poezie?  Ni se  destăinuie simplu, concis:,,Nu mai pot sa tac/sau nu mai am loc/de depozitat cuvintele. ( Amuțit)

 

______________

MARIA CĂLIN: O poetă dinamică, cu un verb care te determină  să rămâi pe pagină odată ce ai citit primele poeme. Maria Călin   scrie  izvorând mir de cuvinte, /cuvinte pe care le împrechează într-un mod  personal, fără complicații stilistice, formând constelații lirice accesibile cititorului. Cu experiență în scris, se lasă purtată, aparent, cu lejeritate de  cântecul silabei, dar, citind mai departe, te simți atras în acel clarobscur al enigmei care face dintr/o femeie poetă. În ,,Cântec pentru Ion,, un poem dedicat poetului Ion Zimbru, sunetele silabelor pocnesc lovindu-se de caldarâmul unui peron imaginar. Este un poem  care a atins maturitatea, un ,,fruct copt,, şi care are puterea de-a transmite emoția, de-a perpetua o odisee din care nu lipseşte Penelopa, femeia mereu în aşteoptare.

,,Te-am asteptat Ioane, la gara, sa stii/Carari am facut, uitându-ma dupa trenul cu tine/Te-am asteptat rabdatoare din zori pâna-n sara/Nu vroiam sa cred ca nu vii,/cum îmi spusesera macii crescuti între sine./Îti adusesem cirese, Ioane si pâine de vatra, si flori de

Salcâm (…),, Un poem citibilă sub candela aprinsă, ca o rugăciune femeiască, aşa cum sunt lacrimile  adevărate.

Durerea, lacrima, pâinea…tot hrană pentru trup şi pentru suflet, sunt  detalii la întregul pe care  Maria Călin îl desăvârşeşte.  Simt un fior de dincolo de aparențe, un Ceva care încă nu a ajuns la îndemâna poetei,/este ca un fluviu subteran  care s ezbate, se simte şi ea, poeta ştie, şi noi bănuim că poezia ei va deveni liberă de cercul în  care am senzația că o ține, să nu/i scape din mâini.

,,Sunt sămânța lui Abel/ ucis de Cain.,, este o sintagmă de duminica dimineața, ieşită din creuzetul în care poemul  Mariei Călin se alege de cuvintele obosite, neconvingătoare.

____________

ION CIORAN: Lauret al mai multor concursuri de poezie, Ion Cioran, mai întîi intrigă printr/un postmodernism care  traspare, este ca şi cum dincolo de textul scris există o lume, un fruct care nu a atins coacerea. După sintagme  moderne, şi unele chiar depăşind contigentul din care face parte, poetul coboară cu picioarele pe pământul înrourat, real, şi chiar îi dedică un poem, lui Mihai Eminescu. Calsicul cu modernul, suprarealismul şi  alte fațete de tatonare a unui stil pe care şi l-a asumat, fac din poezia, din acest volum, semnată de Ion Cioran, un poet intresant. Nimic nu este banal , nimic nu este cenuşiu , opac şi vără relevanță în poemele pe care  le semnează.

,,dupa a treia zi/raul a ramas acelasi/peste asezarea plina/de necunoscuti/sângele lor siroia/

pe strazi cu sensuri excentrice.,, Am ales acest ciob de fantezie poetică aoapernt liniară, dar care  are puterea de/a crea fabulație, ficțiunea în sensul cel mai bun al cuvțntului, din  Peisaj suprarealist,

Dar, toate poemele sale au o ,,miros de lemn ars,, adică, nu sunt nici substanță , nici abur.

Filosofia e simplă dar are haine de sărbătoare, şi emoția devine evidentă citind  un poem cum este ,,Ultimul joc al sângelui,, Iată:

,,asa cum cerul/este o rascumparare de dimineti/astfel si tu/esti o înâmplare de luni/mergând umilita acasa/gardul devine/o chestiune elementara. ,,

Simplu! Poetul jonjglează cu mediul ambiant, cu cerul şi cu scândura gardului pentru a provoca, a determina  să mergi mai departe, cintindu/i poemul.

SI el ca ceilați colgi de volum, au locul lor în panoplia cu poeziile cele mai frumoase ale Mileniului 3.

____________

ALINA CRISTEA: O poezie de primă tinerețe, cu  amprente aproape adolescentine, dar care anunță un poet ce  bate la porțile cetății pe care o numim  Poezie.

Încă nedescătuşată de clasicul scolastic, care  o atrage spre piesaj şi  modele de poezie obişnuită, Alina Cristea percepe poemul modern cu antene sensibile, şi îi face loc din când în când, în textele sale. Rămâne încă ancorată în lecturile care îmi amintesc de George topârceanu, cum este aici:,, El viteaz, iar ea boema – ca o pana e de fina,/Îi da drumul sa viseze în balcon la gospodina;/ O poezie jucăuşă, care cade cu acentul pe rime, un fel de floricele de porumb pe care  îți face plăcere să le ronțăi, se te bucuri de el, apoi… treci mai departe.

Un talent evident, o poetă care ar putea fi de prima pagină, dacă  ar continua să scrie, dar şi să citească poezie contemporană, să se confrunte la scenă deschisă cu poeții zilei.

,, Ssss! E liniste în delta!/Îsi croieste drum spre mal/Barca vechiului pescar/Enigmatica si zvelta..( Toamna în deltă) Iată un vers care convinge că Alina Cristea este poetă.

____________

CONSTANTIN DENEŞ: Citind la întâmplare câteva versuri semnate de Constatin Deneş, am avut impresia că autorul se joacă de-a poezia, versifică ca şi cum un pianist innăscut se joacă cu clapele, fără să-i pese de sunete. Mai apoi, am gasit răspunsul la întrebarea mea, în poemul ,, Seductie lirică,, di care citez:,,Varii poezii, cerute unui creier tenebros,-Apasat între esecuri, alungat dupa miros,-Rasucit pe terte fete, dupa stropul de talent,-Lenes ca o fantezie, într-un vierme corpolent./Alesei discursul fluviu, în aversa de silabe,/Despre musca amortita, ce-o surprinzi miscând din labe/Între muschii de ferestre, betonate sub ninsoare,/Desteptata prea devreme, la un fals prinos de soare./

Mda, mi/am zis, este un pot care se răsfață mizând pe talentul nativ şi care nu va ieşi din matriceai poeziei pe care o simte ca pe un fluid în sine, nicând! Poate ma înşel,poate nu.

Ceea ce este cert, este patima cu care scrie Constantin Deneş, compune cu furie şugubață si se foloseşte de rime ce se împerecează din mers. Este o poezie care place unui anumite segment de cititori, neprevertiți încă la filosofia  şi forma poemului abrupt cum este cel de azi.

___________

ANIȘOARA IORDACHE: Pe Anişoara Iordache mi-o imaginez asmenea domnițelor de altădată, izolată în iatacul de taină, brodând la un gherghef. Scrie cu sfiiciune, deşi poemele sale sunt picături de artă adevărată. Scrie  ca pentru sine, deşi fiecare vers, fiecare sintagmă au o destinație, un drum corit prin ele înşile spre lumea bună a Poeziei.

,,început de septembrie,/se deschid cerurile./de dincolo de râu vin/

schelete de fum, s-alunge umbrele,/vin./pe cariate ziduri,/iedera încolaceste urmele,/urletele legendarelor lupte./în livada,prin mere putrede,/noaptea ca un vierme, îsi tese aripile. ,, (clipuri de septembrie)

Am citat din acest poem, care adună chintesența unei poezii moderne  dar care nu face rabat la sensibilitate, la rosturile lumii adevărate. Poemele Anişoarei Iordache  nu dau buzna, nu dau din coate pentru a/şi face loc în istoria literaturii, dar au găsit poteca lor sigură către pagina în care poezia adevărată este recunoscută, valorificată.

,,iepe blânde, nascute din zvâcnirile serii, /se opresc la radacinile copacului ce va rodi/ mâine oameni din alta vârsta, /vor bate cu vergeaua crengile si vor

culege fructele /de pe pamânt.,, O mostră preluată din ,,Cuburi suprapuse,,. Culoare difuză,mister şi acel legămând ancestral cu lumea nevăzută, -o alchimie persoanlă, feminina in esență, care le transformă în poezie.

____________

AURICA ISTRATE:  În imperiul liricii feminine, Aurica Istrate  nu deține un loc periferic. Deşi nu a publicat pe cât merita, dar nici nu a pus firimitura sintagmei pe limbă , scriind zi de zi, a reuşit să se detaşeze demult de scritorii care scriu doar pentru albumul personal. Și-a făcut  o lume proprie din cuvinte, ceea ce  nu este lucru deosebit într-un spațiu geografic , cum este Romania, Republică a Poeziei, unde se scrie mult,/ vrute şi nevrute.

,,Un pas mai am…,, aşa spune titlul unuia dintre poeme, -este ca un presetiment, ca o răscolire lăuntrică din care poetul iese învingând inerția. Aurica Istrate conştientizează că deține un Dar şi că trebuie să-l cultive cu o şi mai mare osârdie. Citez:,,Un pas mai am până sa pot zbura,/Dar cum să zbor cu dor de radacină/Cum, pumnului de huma din gradina/Sa pot sa-i spun: adio, voi zburaaaaaa…,,

Ca şi cordonul de argint, care ține fătul de mumă, lumea materială  de spirit, şi  harul poetei îi lasă răgaz să iasă în lumea bună a poeziei.

Poeta reuşeşte performațe, chiar dacă uneori mai cochetează cu muza sa, se joacă ,,De-a v-ati ascunselea,, ca în poezia cu acelaşi titlu. Este  stăpână pe situație şi nu scrie doar ca să/şi vadă numele tipărit pe hârtie. Are ceva de spus lumii. Scrie cea ce simte. Transmite emoție.

,,De ultima oara când m-am ascuns/Nu m-am gasit înca/Am pus pret dublu pe inima mea/

Chiar daca mi-o gasesti calcată în picioare/Te astept sa-ti ridici recompensa/

Jocul continua.,,

Jocul continuă, dar nu este un  joc simplu de-a poezia, este o chemare  la care Aurica Istrate  îi răspunde prin poeme de dragoste, câteva cu nuanțe aproape carnale, senzații stranii care aruncă un văl de enigme peste întregul care, trebuie adunat cât mai repede, portivit pentru a ajunge Carte într-un raft cu volume ce merită citite.

Cu Aurica Istrate, lirica feminină prind culoare, petale de  flori pe care ea, autoarea trebuie să le ,,boteze,, să le îmbrace în cămaşa de duminică, să le scoată în lume.

___________

VASILE LARCO: Poet vivace, conştient de lejeritatea cu  care reuşeşte să versifice în lumina unei realități,pe care o redă fără să o distorsioneze. Vaseile Larco scrie despre viață, trecând prin viața reală şi nu viața de pe sticla televizoruluiă. Refuză simulacru , înțelegând si  poemul de dragoste şi lacrima şi revolta spirituală, pentru a fi el însuşi. Aplecat asupra întrebărilor esențiale de când e lumea Lume,  găseşte explicații poematice în versuri ca acestea:

,,Omul se naste prea devreme/Când nu stie nici sa mearga,/Nici sa vorbeasca,/Nici sa cânte,/

Stie numai sa plânga./Poate de asta moare prea devreme,/Când stie de toate,/Aproape de toate/

Sau nimic./Nu mai plânge, se plânge, deplânge. ( Prea devreme)

Aparent este un ca un epitaf, dar consistența şi firul roşu al ideii îi dă viață,  te determină să-l citeşti din nou, de la capăt.

O luptă interioară din care iese mereu învingător şi merge înainte, scrie pentru că ştie să scrie  cu tâlc, folosind cuvinte  de jucării, uneori, dar nu întmplător. Lumea ritmată pe care o construieşte Vasile Larco este una a breslei care nu lasă penița să ruginească nici hârtia să îngălbenească fără sp aşeze acolo cuvinte.

,,Pregatiti sabiile de trestii,/Pustile de soc,/Prastiile din cirese dulci,/Avioanele de hârtie/Si parasutele de papadie,/Iar când sunteti gata…/Salt înainte!,, (  La razboi) Cu irizări dinspre lumea copilăriei venind, poemele semnate Vasile Larco ar savoarea verilor de la Medeleni, dar şi aură de dragoste de neam şi nu doar. Poet de modă veche, foarte sigur pe el, Vasile Larco ştie că în fiecare vers pe care îl scrie, este el însuşii, fără artificii sau imitații de gen.

____________

ALMA NICOLE: Un pseudonim care rezonează cu poezia pe care o scrie, şi…o scrie bine. Simte  pulsul cotidian , este senzitivă ca o plantp de mimoza, dar defel dulceagă , nici …înnebunită după excentricități, ca o seamă de colegii ei, poeți, de contigent.

,,orasul asta e un anticariat/plin de carti acoperite de praf/la tot pasul chipuri desfigurate/

hazard care da în cotidian/zâmbete false dând în frustrare/orasul asta e o magazie/

plina de jucarii stricate (…),, ( Orasul acesta)

Am preluat o parte din poemul de gardă al paginei, şi, ca într/o peliculă de film italienesc al anilor   60, am revăzut  târgul d eprovincie din Câmpia Română, un loc în care (aparent, nu s eîntâmplă nimic. Nimic interesant pentru poetul adolescent care îşi ascute ghearele, îşi întăreşre aripile pentru zborul înalt. Nu ştiu de ce, o parte din poemele Almei îmi aduc aminte de  moda hippi a anilor 60, sau mai aproape de noi, de adolescenții  cu nostalgii ,,emmo,,. Toatul devine un caleidoscop şi, autoarea îşi extrage subiectele din locuri care la lumina zilei, sub soarele arzător, nu mai strălucesc.

Alma scrie :,,la paisprezece ani înca mai visam la Fat-Frumos/la o lume poleita cu perfectiune si bunatate/dar într-o zi/brusc monstrul-realitate m-a trezit/da am aflat ca lumea asta e a fiarelor/ca trebuie sa fii pregatita  în orice moment (…)( Remediu)

Dezamăgirea este pâinea poetului, tristețea îi aşează cuvintele în ordinea firească pentru a le potrivi în sintagme, dar…disperarea nu ajută decât să te întorci, să cauți modele,şi Alma tinde să se agațe de perioada în care bunica era lumina .

Sunt sigură că Alma va continua să scrie, este uşor nostalgică, dar îi face bine, la urma urmei poemle ei de astăzzi sunt ca Prima Iubire. Dulci/acrisoare.

 

____________

TANIA NICOLESCU: O poetă atrasă miraculos spre culoare, spre lumea care o înconjoră.Natura este punctul forte din care se inspiră, trece  cu sensibilitate de poet sadea, prin furcile cuadine ale construcțieie poemului, şi cizelează ca pe un diamnat aproape fiecare detaliu al întregului.

( Valsând prin vid) O mostră de poezie aparent modernă, dar căria nu/i pasă se metaforă atâta timp când poate ieşi în haine literare în stradă.

Simte cum un violonist bun percepe diferența dintre un Sradivarius şi o scripcă de lăutar, diferențiază stările prin care ajunge la poezie.

,,Ce cântec sau/descântec m-a atins/de-n ochiul meu/mereu visând deschis/tot universul

Nesfârsit/încape-acum în cercul/cel mai mic/dintr-o baltoaca (Cercul) Tâlcul ține balanța dintre haz şi necaz, am zice, dar poemul este cu mult mai profund şi Tania Nicolescu  ştie pederost taina unui vers bun.

De la un poem la altul, cel puțin in grupajul de față, există  diferențieri de nunață, chiar d etehnică poetică,  ceea ce dovedeşte că poemele aceste anu fac parte dintr/un ciclu scris într/o noapte ci sunt rodul a mai multe etape de inspirație.

,,Mereu între cer si pamânt/amagindu-ma/calc orbeste cautând/înca nevazutul si neauzitul/

pe care pescarusii mi-l ascund/în golul imens de lumina./(…)(Nevazutul)

Mereu în balanță, alb/negru, sus/jos, apă/foc,- poezia taniei este un jurământ cu ea însăşi. Scrie fără clătinare şi cu încredere în destinul său literar. Are un ritual al scirsului şi asta se simte în fiecare poem, nu oficiază la întâmplare, pe un colț d emasă sau in troleibuz. Este poeta care îşi respectă darul primit de Sus, şi el…darul se înmulțeşte în talanții poeziilor pe care le scrie, cu prisosință.

_______

ALEXANDRU-FLORIN PASCU: Indecis încă în stil şi manieră de exprimare, dar cu har suficient pentru a disloca placa de neîncredere care îl mai trage la edec, Alexandru Florin Pascu simte poezia adevărată, cochetează cu ea, apoi face doar ceea ce-i place, scrie ceea ce vede, ceea ce-l doare.

Poemele sale sunt unitare prin fragmantariul Lumii pe care şi- propus s-o disece, s-o folosească, în sensul frumos al cuvântului, în construcția lirică. Este un poet ce ştie ce vrea, care nu va ține niciodată cont de ce spun criticii.El îşi cunoaşte steaua şi merge întracolo , cu mici halte, şotroane,  în versuri  uşoare cum ar fi:

,,Râzi!/Copil cu ochii-n cer/Doua stele-ntr-un ungher/Râzi cu râsu-ti efemer..,,(Râzi)

Alteori, devine sobru, conştient de vocația pe care o are şi pe care, crede el, că ar trebui s/o folosească  spijinind vocal unele idealuri. Rugăciunea  din poemul  Viața pierdută în doi, este comprimată în  recunoaşterea păcatului originar: ,,sub unghii blesteme se adună,,.Iată un vers copleşitor, care face  cât o întreagă filosofie.

Despre poezia lui Alexandru vom mai auzi, şi mi-aş dori sincer să-l întalnesc într-o bună zi, în librării, cu un volum compact,  cu un stil de abordare a scrisului personalizat si mai ales, cu bucuria de-a scrie împărtăşită,pentru că scrie, scrie bine. Nu sunt bună să dau sfaturi, dar…întlânirile cu prietenii-poeți îşi au rolul lor în formarea unui viitor foarte bun scriitor, cenaclul încă mai rămâne o scoală , un atelier de literatură, -acolo, eşti ochi în ochi cu cititorul tău, şi lecția este unică, spre deosebire de întâlnirile virtuale, pe care, personal nu le disprețuiesc totuşi.

_____________

MIRCEA MARCEL PETCU: Într-o simbioză fertilă cu condeiul şi fila de hârtie, Mircea Marcel Petcu îşi scrie versurile  cu obinşuința zidarului care ridică o casă confortabilă, nu-i pasă, aparent, de detalii sau de riscuril de-a nu fi pe placul celui care îi cirteşte lucrările. Scriitor născut nu făcut, scrie poezie întru autocunoaştere şi mai cu seamă, pentru  a umple ,,golul acela întrevăzut,,  unde se macină tainele primordiale.

,,dar cum sa suporti/oboseala sufletului,/micsorarea lui,/umbra trecutului si,/mai ales, golul acela întrevazut/unde nu mai era nici lumina/si nu aparuse înca nici întunericul(…) ( Gri) Iată un poem  peste care, odată ce l/ai citit nu treci mai departe, revii pe text, buchiseşti literele parcă dorind să afli ceea ce nu se poate afla (încă) de umanitate.

Riguros cu lucrul pe care îl face, Mircea Marcel Pectu ştie, poate să fie şi concis, simplificat în exprimare, ca în poemul ,,Ploaia,,.

,,Dupa zile caniculare,/începe ploaia …/picaturi stravezii/se scurg pe geamuri,/ca niste lacrimi,/cerul se învineteste/si ploua, ploua,,(…) Aici este antheic, cu picioarele pe pământ şi doar consemnează un fenomen meteorologic, apartent. Mergând mai departe, vei descoperi noi valențe, trimiteri la taina care îi face din om, poet.  Nu-şi face jucării din cuvinte, iubeşte masa de scris şi ceea ce lasă pe pagina scrie  este un destin de poet.

Legat de oraşul din coasta Danubiului, poetul scrie sub imperiul solarității, a anotimpurilor care trec unul prin altul ca vopselele de ouă,/ fiecare poem poate fi preluat de un plastician si lucrat în…acuarele, deşi sunt şi alte mostre de poezie, triste, roase de melancolie:,,(Gând pios) ,,În jurul meu totul/este învaluit într-o tacere/înspaimântatoare,sute de oameni aluneca/pe piatra rece a falezei,/aruncând o privire trista,/îndurerata asupra lunii.,,

Pentru a ieşi învingător din bătălia sa personală , folosind Poezia, autorul decide:

,,Nemurirea poetului/nu este nicidecum/nemurirea persoanei(…)  constată în alt vers, şi astfel îşi justifică  marea sa iubire Poezia, Creația.

Știe ce ştie.

____________

Ana Maria RAU-AVRAM: Un talent nativ cert, un dor nebun de a exersa încă pe toate gamele poeziei, nehotărâtă care ar fi stilul care i se potriveşte ca o mănuşă…Harnică,   uceniceşte vizibil pe frontul Poeziei.

Ana  Maria Rău Avram este deja o certitudine în sfera lirică feminină şi nu doar.

Este firesc sa jongleze cu stilurile, să ,,butoneze,, încă la mai multe pupitre de sunet. Are metafora în sânge şi scrie cu uşurință, aşa cel puțin, dă impresia, atunci când rima , ritmul o fac să alerge pe cuvinte, sa cânte.

,,E noapte afara si luna e plina…/E stins focu-n vatra, nu-i nici o suflare,/Pustiu e întinsul si-o trista chemare/Suspina !/)

Aceste versuri  care îmi amintesc de coşbuciana, (în cadrul atelierului literar), aşezate în oglindă cu :

,,Nisipu-i rascolit ca un poet ucis/Si e tacere în miezul pietrei./As vrea sa dorm, dar /somnul se va murdari.( Nisip) –mă fac să cred ca poeta scrie  din instinct, o face din bucuria de a scrie .

În poezie ca şi în iubire, sfatul care vine dinafara inimii celui care scrie, este superfuu. Aşadar, Ana Maria nu are nevoie de sfetnici în a-şi stabili un stil inconfundabil. Când fructul operei sale va fi potrvit, sigur va simți care este ,,coşul,, perfect în care să-l culeagă. Altminteri, este un poet cu şanse reale de a rămâne în istoria literaturii. Este un creator cu tuşe fine ca stampele chinezeşti, dar are şi infinite tristeți de om care caută, caută să înțeleagă cine este, şi pentru ce adună cuvinte în versuri. Căutarea firească pentru orice poet care ştie pentru ce, a fost trimis printre oameni de rând.

_____________

GIGI STANCIU: De mult nu am mai citit poezie,,angajată,,/ poeme care pornesc din inima şi nu din penița poetului. Gigi Stanciu mi-a deschis o fereastră spre harta României întregite, spre steaguri de luptă şi viteji …tot lucruri de onoare pe care azi, în indiferența noastră, le strivim sub picioare.

Nu este un ciclu în sine , grupajul d epoeme semnat de Gigi Stanciu în cadrul acestei plachete colective. Nu merge pe o singură temă, /sare ca pe o tablă de şah, dintr/un moment pe altul al Vieții, conştiinței de sine, al Divinității.

Dacă în poemul ,,Faca-se voia ta, Doamne!,, spune:,,Doamne,

deja mi-e frica,/tremur toata:/Dumnezeu pare/ca-si bate joc de noi…/Mintea mea e scindata,

virtualul acesta ma atrage,/îmi omoara zilele si noptile albe,/ma hipnotizeaza, ma intoxica,

ma îmbolnaveste de tine, stea polara,/îmi spala creierul (…),, jonglează cu vorbele ca într/un soi de brambureală, care cred eu că o prinde,- dar unde, eu, cititorul aproape că nu reuşesc să o urmăresc,  alta este fațeta poetei  în poemul ,,Fratelui mei basarabean,,

,,Sa spui ca moldoveana ti-e averea,/Ca mersul vremii trebuie oprit,/Ca Prutul n-o sa sece de durerea/Ca limba ta si port ti-au pângarit!(…) Aici cuvintele sunt dureroase dar blajine, ca şi cum numai din cuvinte s/ar fi suit Iisus la Cerurile patriei poetei. Gigi Stanciu schimbă tonalitatea ca într/o doină, nu mai ,,blestemă,, doar se roagă .

O poetă efervescentă, cu timbru particular, deşi, aşa cum spuneam, îşi schimbă din mers , d ela un poem la altul, ,,pratitura,, . Cântă, adică scrie, convingător şi ceea ce este  cel mai important, reusşete să ne transmită emoția personalității sale incontestabile, şi acest lucru se vede în poemul, l/as nimi ,,testamentar,, pe care îl dedică copiilor,/continuității,aş competa eu.

,, E rostul meu pe-acest pamânt/Sa fiu aed, rapsod,/Sa stiti, în viata totu-i sfânt (…) ( Copiilor mei.

_____________

LLELU NICOLAE VALAREANU (SÂRBU): Aminteşte-mi că sunt

,,(…) Aminteste-mi ca sunt/un arbore falnic/pe sub care treci/cu trupul înflorit de mândrie/si devin o umbra/apoi un reper/sa nu te ratacesti/în propriile gânduri/ca într-o padure,, Am ales un poem, defel la întmplare, din poem, am ales un vers, şi iată că dincolo de cuvinte putem descoperi omul care , deşi nu declară, este Poet.

Sârbu scrie cu convingerea că aşa va face lumea mai frumoasă,mai bună, -nu se teme de declarații de dragoste, deşi nu le face fățiş, /scrie poeme  frumoase în care prezența  femeii doar este sugerată , aş cum se vede luna albă, aburită de lumina soarelui, diminețile.

,,În trupul tău de lumină,, este un poem calm, cu  trimiteri la esența vieții, la pasărea înțelepciunii.

,,în turnul cu ceas pasarea noptii/e gata sa fure întunericul/în trupul tau lumina/a pus lampioane colorate/pentru clipele care vor urca/spiral în univers (…),,

Un alt poem, fragil şi mirabil ca bobul de rouă din care am extras  versul:,, Curg fântânile-n cuvinte de sticla/lacrimile ploii prefacute-n vin/. Fie şi numai pentru această fericită asociere şi  omul care visează cuvintele în culori, Lelu Nicolae Valareanu ar trebui să-şi scuture sertarele, să iasă pe piața d ecarte cu o plachetă de poezii.

Nu doar femeia este muza poetului, spațiul terestru, țărana  din care am venit şi in care vom coboră, sunt aliajul din care scoate poeme ca acesta:

,,Vezi, mâinile acestea muiate-n pamânt/au ramas doar niste arcuri care închid pieptul

si, ce ai mai putea face acum toamna/decât sa bati aerul ca apa în scocurile morii (…),, ( Să-i tai din gheare).

Un poet complex, dar care poate, ar trebui să/şi privească  poemele cum ai privi un codru  cu specii difierite de arbori,- din perspectivă.

,,Cineva a pictat o pânză,,.

,,(…)Simt ca m-am despartit de mine/si vreau sa arunc tot ce-i desuet/la groapa cu uitare/privirea ta îmi arunca neîncredere/nu ma pot hotarî cum sa fac (…)

_____________

CODRINA VERDEȘ: Autoarea a aflat pentru ce a fost trimis aici pe Pământ, să iubească şi să scrie. Îi mai rămâne să afle căile către paradisul sintagmei, care,( fie vorba între noi), niciodată nu este perfect. De în poemul ,, Astazi,, declară pe toate silabele de acre dispune: ,,astazi/sunt docila/nu mai strig/nu mai râd/nu mai plâng/astazi îti poti trece /ara grija mâna prin parul meu/l-am bigudat doar cu crengute de primavara/astazi mi-am descojit pentru tine timpul pâna la/secunde/în foi subtiri de metafore clasice/ Codrina Verdeş nu este fata de provincie care aşteaptă cu emoție noaptea de Sânziene pentru a-şi visa alesul.

Sunt convinsă că face parte din stirpea aceea de artişti care  nu cred că Arta   mare, cu majusculă, face casă bună cu un orăşel de provincie. Este sigură pe sine, deşi vulnerabilă, de, toți aveam un ,, călcâi,, al lui Achile,- şi starea de incertitudine o deducem din poeme ca acesta:

,, (…) îmi vine în minte gustul unui sarut/sarutul pe care mi l-ai dat/prin poemul acela organic/ era atât de lipicios/ca o pânza de paianjen/cui îi mai pasa de gelosii provinciali/daca citindu-ti poezia eu ma simt ca în livada de visini/ a lui cehov/,,(Poetul zuliar)

Codrina Verdeş este fata/poeta care  ar trebui să-l iubească la nebunie, nu pe Cehov, ci  pe Serghei Esenin. I se aseamănă prin senzualitate poetică şi mai ales, prin indiferența aparentă cu care aşeterne sintagme ca acestea aici, pe hârtie:,, aici e bine/dureros de bine/ai auzit de placutele dureri/tu nu stii/greutatea sarutului tau(…),,

Din pasiune şi din însingurare se nasc poemele cele mai frumoase, poate şi din durere şi neputința de-a crede că totul depinde numai de tine indiferent unde te afli vremelnic.

______________

CRISTIAN VERZEA: După ce citeşti numai poezie modernistă, postmodernistă… semnată de tineri debutanți,  îți faci o imagine falsă asupra  realității. Iaca, mai există adolescenți, iubitori de poezie, romantici şi care țin cu dinții de versul cloasic. Ca, pe viitor se vor scrimba în stil şi nunațe, că vor schiba filosofia iubirii de roză pură în furie şi, de ce nu în grosolănie, cum s emai poartă pe aiurea,/ este o altăproblemă.

Citind poezia lui Cristian Verzea ți s epare că îngerii sună dintr-un pahar de cristal. Clar. Defel melodramatic, aşa cum se vede în poemul,,Visul,,

,,Am avut un vis în care/Se facea ca eram noi,/Te aveam la piept, în brate/Nu-mi pasa de vânt si ploi./Si cum visul se-adâncea/Totul devenea frumos/Drumul ni se lumina//De-acest gând marinimos./Te priveam, zâmbeai placut.,,

Fărăr angoase, fără prejudecăți, Cristian îşi face declarația de dragoste cu inocență pe care o crezusem pierdută la tinerii de azi. Aici, nu este  doar omul, este poetul, fluidul care vine din adânc şi îi struneşte simțurile, îl călăuzeşte duios dar ferm, şi făăr ca el să o ştie.

De ce scrie un adlescent când ar putea bate mingea pe maidan, ar pute abea o bere sau…trage ăe furiş un fum de țigară? Pentru că are o chemare şi şi/o onorează

,,Astern gânduri,, este un poem explicit, în acest sens.

,,A trecut înca o zi/Si mai sunt înca prezent.,este felul meu de-a fi//Mai degraba cel absent/Iau caietul, iau creionul/Iau si gândul ce îl am/Mi-astern pe foaie ghinionul/Sau norocul ce nu-l am. (…),,

O cochetărie de poet în devenire, Cristian ar norc cu carul, norocul că a venit în raniță, nu cu bastonul d emareşa, ci doar cu foi de hârtie albă, pe care trebuir de/a lungul vieții să le umple cu poeme.Cum vor fi ele? Vom tări şi vom vedea.Esențialul este că…talentul se moşteneşte.

MELANIA CUC