~Tania Ramon: „Vârsta nimănui“

mă  pot îndrăgosti de multe ori

floarea de măr sau de cais

nu mă  întreabă dacă am mai fost

frumuseţea e uneori desenul alambicat din henna

cu mîna plină de podoabe

sau un dans ce te lasă  fără cuvinte

alteori nu e decît un gest

al aceleiaşi mîini

al pleoapei ce-şi  înghite lacrima

vei înţelege

strînsă  între uşi

pocneşte ca o boabă  de aguridă

şi ustură al naibii de tare

dezmăţul toamnei mi-a înebunit tot parcul

aduşi de spate îmi par pînă şi copiii

nu mi-aş  dori să fiu tînăr- aş  acuza-o

nu mi-aş  dori să fiu batrîn- aş  implora-o

fericirea este doar o expresie

de cer senin palpat de umbre

mereu întrebînd precaut ce îl doare

nimic ar spune simplu aruncînd cu frenezie

năvoade de lumină

18.10.09

TANIA RAMON