~Tatiana Scurtu: „Acorduri vii de primăvară“

PEISAJ

Pian şi candelă de ceară,

Acorduri vii de primăvară

Şi note umede din noi

Vibrează peste amândoi.

E o iluzie că sunt

În haină rece de cuvânt,

Cascadă zgomotoasă-n ierbi,

Ci-n trup de humă mă  discerni

Dintr-o minune o vioară,

Când rătăcirea mă-nfioară,

Întinsă între stea şi rouă

Mă frâng precum o coardă-n două.

Să strâng pre sufletu-ţi rebel,

Robind pământul infidel,

Îngeri cărunţi cu glasuri mute

Tăcerea noastră s-o asculte.

Vibrează peste amândoi

Şi note umede din noi,

Acorduri vii de primăvară,

Pian şi candelă de ceară.
________________

CUNUNIA FLORILOR DE TEI

La cununia florilor de tei

M-aşez pământ, să  cadă peste mine,

Să mă îmbib cu dorul zămislirii,

Ofranda rituală pentru zei.

Să pot sculpta privirea, izvor

Să curgă-n stele

Prin venele lipsite de vecie,

Parfumul stors din agonie,

De tei, florală cununie.
______________

SCRISOARE MAMEI

Mamă, tu mi-ai dat cuvântul,

Eu, în noapte, izbăvindu-l,

Îl fac cergă-ntr-o scrisoare,

O scrisoare cu alean,

Pentru-aţi pune-o la picioare.

Să-ţi fiu vers de doină  seara,

Să mă-nchin precum şi ceara

Cade şi e-n căutare,

Ceara-i singură şi rece,

Cine-i este mamă, oare?

Sfântă, tu, mi-ai dat lumină,

Iarba creşte şi suspină,

Ploaia se scufundă-n mare,

Ploaia-şi caută-nceputul,

Căci pe lume mamă n-are.
TATIANA SCURTU