~Monica Sumalan: „O floare în septembrie“

O FLOARE ÎN SEPTEMBRIE

Înfloreşte chiar dacă soarele nu mai incalzeşte cu razele lui pădurea.

Traieşte cu bucurii simple adâncite în buzunarele gândului,se mulţumeşte să cugete radios.Traieşte cu speranţa răsăritului ,cu bucuria unui sărut şăgalnic.

O şoaptă care a devenit poezie,o poezie despre nostalgia ploii.Astăzi s-a sprijinit cu palmele catifelate de cer.Aşa ştie ea să zâmbească să cugete când sufletul ei arde mocnit.

Ochii ei verzi săruta padurea.

Inima ei s-a preschimbat în câmpie..

Iubeşte ceea ce alţii detestă,se adânceşte în filozofii străvechi.

Doar ea şi universul.

Înfloreşte în septembrie chiar dacă pădurea e ruginie când copacilor le bate inima ,si frunzele lor asteaptă căderea.

Ea şi gândurile ei vii.Ea şi universul.

Privirea ei răzbate dincolo într-un timp când oamenii mai cred în nostalgiile unui surâs.

_________________

LEAGĂNUL TIMPULUI

A fost odată ..

Aşa începe povestea .cu un gând care porneşte din tumultul unor vremi trecute,când timpul număra secundele cu precizia unui demiurg.

Leagănul timpului e un loc unde secunda zaboveste,unde trecutul apare ca o revelaţie,o amintire profundă despre desăvârşirea sufletului,despre sărutul

de pe tâmpla copilului.

Lumea ta care iţi aparţine şi va fi cu tine mereu. Povestea începe cu ei.Dar nu orice poveste ci povestea locului în care te-ai născut şi ai văzut prima rază de lumină. Copilul din sufletul tău răsărea. Un zâmbet încărcat de filozofie.Un zâmbet încărcat de semnificaţii ,plin de trăire.

Copilăria acolo unde soarele răsare la marginea lumii.O lume care te are pe tine şi esenţa existenţei tale .

Făra ea totul s-ar stinge într-un oftat ,nu s-ar mai pierde norii pe cer.Începutul Paşii pe covorul din sufragerie,fereastra ca un ochi treaz ,tu şi ei.

Părinţii tăi faţă de care te leagă iubiri necondiţionate. Dragostea lor nu se stinge pentru că ea izvoreşte din adâncul fiinţei tale. Atâtea sensuri fără de care nu ai putea fi tu. Amintirea fulgilor de nea care plutesc într-un dans fascinant,amintirea râului unde ţi-ai petrecut vacanţe nenumărate.Veri încărcate de aroma perelor coapte la umbra copacilor prieteni.

Şi mama care iţi aduce curcubeul în privire.Ţi-a ramas amintirea chipului ei strălucind în pragul casei,aşteptându-te mereu cu braţele întinse.

Leagănul timpului e locul unde poţi rămâne copil.La fel ca odinioară,faţă în faţă cu tine.o oglindă imaginară în care te pierzi precum în apele unui fluviu.

Odinioară un naiv care se oprea cu mâinile adâncite în buzunare,să privească ploaia care vorbea cu pietrele,cu trupul ierbii,cu florile ei.

Ai păstrat suavitatea aceea din timpurile îndepartate.

Clipele de ieri în amintirea celor de azi,un loc al pelerinajului care vorbeşte despre dorul meleagului natal,iubirea faţă de semenii tăi ,reazem şi popas.

________________

CLIPE

Şi astăzi şi mâine,timpul va curge umplând pocalul sufletului.

Umbra norilor nu va aduce ploaia să cadă lacrima ascunsă în gândul înaltului.

Rătăcesc uneori ştiind că viaţa e scurtă şi tot ceea ce simţi rămâne să înfrunte clipele veşniciei.Tot ceea ce eşti nu se va risipi atât de curand .Trecerea ta e mai degrabă o amprentă a luminii tale interioare.

Clipa ta aparţine clepsidrei ,atât de galantă atat de unică.

Aduni tot ceea ce are sens,te împovarezi cu suferinţa nesabuită a umanitaţii,atâtea vorbe te împresoară atâtea stele te privesc de undeva de sus.Aduni atâtea sensuri şi tot atâtea neputinţe de muritor.Doar iubirea iţi dăruieşte generozitatea ei infinită si preschimbă întunericul genunii in lumină.

Iubirea e mereu in lumină chiar şi atunci când totul pare să se năruie într-un oftat.

________________

POARTA SOARELUI

Din tristeţi poetul decupează trăiri pe care le transformă în cuvinte.

Fiecare trăire e un strop de lumină.Fiecare trăire e un zbor de pasăre măiastră.

Are puterea să înfrunte destinul cu un calm inegalabil ,cu mâna făcută căuş ,cu zâmbetul ca o fereastră deschisă spre lume.

El iubeşte chiar dacă suferă el trăieşte cu intensităţi paroxistice.Va construi punţi peste vise şi ele visele vor preschimba întunericul în raze de lumină.

Când realitatea îl copleşeşte,când timpul e necruţător penelul îi aşterne gândurile.Nu are nevoie să fie înţeles pentru că iubeşte şi e de ajuns..

Astâzi e fericit ,mâine îngândurat ca o trestie în adierea vântului.

Frumosul îi sălăşluieşte în suflet şi atunci se apucă să scrie să dăruiască primăveri în locul iernilor năprasnice,să iubeasca cu patima unui martir o lume răpusă de contraste.

Drumul lui în aceasta lume trece pe sub poarta soarelui, e un izvor din care se adapă sufletul nemuritor.

MONICA SUMALAN