~Monica Sumalan: „Adânc de lună plină“

Mările  freamătă. Sunt acele meandre care apar de nicăieri.

Intensităţi de cântec diferite,intensităţi de gând care luminează sau contrastează puternic.contradictorii,furtunoase dar fascinante. Stau eu şi cu mine aproape  şi vorbesc.Suflete care se ating ,jumătăţi de note,  personalităţi distincte.

Mările freamătă.Freamătă în adâncul lor sub razele tăcute ale lunii într-o noapte sau într-o altă clipă.

Ele se tem de neinţelesuri se tem că ar renaşte mai fremătătoare.Straniu e sufletul asta  care plânge care şopteşte lucruri uneori de neînţeles pentru alţii.Intensitatea diferă .Eu trăiesc cu mine,se desface din mine un alt gând şi mâine ……….

Mâine e o altă zi.

Mările freamătă.Mulţi nu inţeleg de ce cântecul se schimbă,de ce buzele tremură,de ce e totul atât de trist ,de ce e totul atât de diferit.

Sunt acele meandre ,unice care fascinează de care te temi într-o singurătate fără cuvinte.

Stau cu mine ,vorbesc despre luna plină care trăieşte  atât de intens în sufletul tău.

Se naşte un alt cântec,mai diferit decât primul,decât toate  cântecele pe care le-ai fredonat într-un suflet care vibrează.

 MONICA ŞUMĂLAN