~Marcela Ioana Creţ: „Jurnalul unei fete care râde“

PRIMĂVARA

Curtea cu vişini

e brodată cu floricele albe,

cu petale mici,

din mijlocul cărora

izvorăşte o rază de soare.

O fetiţă mică, slăbuţă,

cu părul aproape blond,

deschide uşa,

lăsand pe prag toată amaraciunea

pe care cei patru pereţi o ascund.

Se apleacă,

culege în mânuţa ei firavă

câteva floricele mici…

care instantaneu

zugravesc

pe chipul ei un surâs divin.

************
Vântul începe să adie uşor,

Scuturând petalele vişinilor

ca nişte lacrimi zburătoare

care încep sa se contopească

cu părul fetiţei bălaie,

născând imaginea unui înger…

un înger cu părul de aur

şi cu ochi trişti şi plânşi.
____________

AŞ  VREA

Aş vrea să-ţi arăt iubirea,

dându-ţi ţie,

Celui

care nopţile mi le-ai luminat,

tot ce are sufletul mai bun,

Corpul mai sacru,

Şi pământul mai uman…

Aş vrea să-ţi arăt iar iubirea,

Acolo să fim doar noi doi,

Unde divinul cu pământul se uneşte

Şi unde nu exista… bine sau rău.

Acolo, vom spăla-n apa mării

Tot negrul din suflet şi gând

Şi vom reînvia mai puri

Tu înger iar eu aripă  pe umărul tău.
____________

ATINGEREA TA

încerc să mă regăsesc

mă simt pierdută

în spaţiu sau pe lună

şi nu-mi găsesc locul…

simt o stare de anxietate care mă cuprinde

mi-e dor de ceva şi nu ştiu exact de ce

aş vrea să  fac ceva dar nu ştiu ce

dar ştiu că

trupul meu după  atingerea ta plânge…
____________

COPILĂRIE

Şapte ani trecut-au,

duerea încă apasă greu.

casa părintească

şi vişinul înalt…

au fost şi nu mai sunt…

Punct!

lumea mea incepe-acolo

în acel ocol de urbe

unde suferinţa  şi fericirea

se-nbină-n amintire!

suflet curat,

inimă de copil,

existenţă pură…

destin
IOANA CREŢ

Oradea

21 aprilie 2010