~Maria Uţa Popa: „Dragobete deschide porţile primăverii“

„Dragobete,

trezeşte iubirea

şi toată firea”

Februarie ar putea fi considerată luna iubirii, cel puţin la români. După ce am importat de la americani pe Valentine’s Day, ne-am amintit că şi noi avem o sărbătoare a iubirii, Dragobetele. Şi dacă pâna la sosirea lui Valentine pe plaiurile româneşti, Dragobetele se sărbătorea oarecum anonim, doar în unele regiuni ale ţării, meritul sfântului american este că a transformat Dragobetele în sărbătoare a întregii naţiuni, şi astfel românii s-au trezit cu 2 sărbători în loc de una, poate pentru că sunt de 2 ori mai iubitori/iubăreţi?

Sărbătoarea Dragobetelui se celebrează din vremea când locuitorii acestor pământuri se numeau cu mândrie daci. Zeul Dragobete, oficia începutul primăverii. Între timp tradiţia s-a modificat, Dragobetele transformându-se într-un mesager ce aduce bucuria unui nou început, dar şi un simbol al dragostei.

Poate că nici nu mai contează semnificaţia iniţială a celor două  sărbători, important este că s-au transformat în sărbători ale iubirii şi chiar dacă iubirea este materia primă din care am fost zămisliţi cu toţii, şi toate câte sunt, măcar din când în când putem să ne oprim şi să sărbătorim, orice formă de iubire, şi mai ales iubirea care suntem noi înşine şi de care am cam uitat.

Iubirea există peste tot în jurul nostru, dar uneori este aşa de banală că nici n-o mai băgăm în seamă. Aerul pe care-l respirăm este iubire, şi ni se dăruieşte tuturor, fără condiţii. Soarele îşi dăruieşte lumina fără să întrebe: mă mai iubeşti? Floarea, îşi dăruieşte frumuseţea şi parfumul fără să-i pese dacă meriţi sau nu. Copacii cresc, dăruindu-ne umbra, flori, poame, foşnetul frunzelor, frumuseţea, armonia, un aer curat uneori parfumat… Toate acestea şi multe altele îşi revarsă iubirea din preaplinul lor, numai omul se plânge că nu vede iubirea, că n-o simte, că nu-i… Tocmai omul, capodoperă a creaţiei… pentru că n-o mai vede în el însuşi, deşi ea există şi fără iubire, viaţa e tristeţe, stres, boală.

Omule, trezeşte-te şi redescoperă-ţi splendoarea şi valoarea! În toată creaţia nu mai este nimeni ca tine, eşti unic şi special. Eşti important, oricine ai fi, şi orice ai face, existenţa are nevoie de tine, de prezenţa ta, de lumina ta, de aceea trăieşti ACUM pe pământ. Datorită ţie, Universul este mai bogat cu 1 Om, un suflet, o splendoare.

Iubirea începe cu tine însuţi. Preceptul biblic spune „Iubeste-ţi aproapele ca pe tine insuţi”, dar ca să poţi iubi pe cineva, oricine, mai întâi trebuie sa te iubeşti pe tine însuţi… altfel cum ai putea… „ ca pe tine însuţi”? Dar ca să te iubeşti, ar trebui să te cunoşti, parcă aşa zicea oracolul din Delfi „Cunoaşte-te pe tine însuţi!”

Ştiai că fiecare gând, emoţie, cuvânt sau gest al tău este important pentru Omenire şi chiar pentru întregul Univers? Pentru că gândul este energie, şi ca orice altă energie afectează întreaga existenţă. Ştiinţa a dovedit că gândul are o viteză mult mai mare decât viteza luminii. Un singur gând al tău – o emoţie, un sentiment-, ar putea să fie cel care determină producerea sau nu a unui eveniment social, atmosferic, chiar o transformare în întreaga creaţie. Cu sau fără ştiinţa ta, eşti co-creator la toate evenimentele din întreaga creaţie. Măreţia ta este această putere pe care nu ţi-o cunoşti, frumuseţea este că nu vei ştii niciodată, că TU ai fost ACELA… si misterul rămâne… mister.

Tu ai  putere de magie

La un cuvânt al tău  înfloare floarea,

C-un singur gând al tău renaşti splendoarea,

Atunci când tu zâmbeşti, îngerii zburdă,

Când fericit tu râzi, iubirea cântă.

C-un gând, un zâmbet şi-un cuvânt

Poţi să dai vieţii nou veşmânt.

De fericire bucurie

De încântare armonie

Chiar şi atunci când tăcerea te învăluie ca un mister, inima ta vorbeşte lumii. Când zâmbeşti, lumea întreagă, întreaga existenţă zâmbeşte cu tine. Când priveşti cu iubire un om, o floare, un copac, o pasăre, iubirea ta ajunge până la stele şi chiar dincolo de ele. Când atingi cu iubire o carte, un om, chiar şi o piatră, întreaga natură se bucură. Când te gândeşti cu dragoste la  toţi cei pe care îi iubeşti, copii, rude, prieteni, iubirea ta le poartă noroc. Iubirea e cea mai mare forţă din Univers, iar tu eşti plin de iubire pe care ai acumulat-o de-a lungul vieţii. Chiar şi atunci când puterea ta fizică nu mai este ca altădată, eşti posesorul celei mai mai puteri IUBIREA.

Foloseşte-o din nou pentru tine şi toţi cei din jurul tău, n-o lăsa să doarmă  ascunsă într-un ungher al inimii. Mulţumeşte-i zi de zi cu iubire corpului tău pentru că te-a servit până acum şi ai să simţi cum îţi va răspunde curând şi se va înviora. Transmite iubirea ta peste lume, pentru cei care sunt temători, bolnavi sau supăraţi şi vei simţi binecuvântarea lor cum îţi umple cu bucurie sufletul.

Omule, oriunde ai fi, oricine ai fi, aminteşte-ţi că eşti o capodoperă a creaţiei şi preţuieşte-ţi măreţia, eşti important chiar şi atunci când nu-ţi vine să crezi. Fii binecuvântat şi sărbătoreşte iubirea care eşti!

Iubiţi(-vă) mult!

Niciodată nu e prea mult!

MARIA UŢA POPA

24 februarie 2010

Dragobete