LA MULŢI ANI!

Un gând  bun pentru un an mai bun.

Vine sărbătoarea Crăciunului şi odată cu ea se încheie anul…

Un an întreg fără Artur Silvestri, dar cu el atât de prezent în gândul, în sufletul, în inima noastră!

La vremea aceasta, altădată, el trimitea înţeleptele şi iubitoarele sale răvaşe. Izvorau din inima lui mare şi se îndreptau către atâtea inimi care aveau nevoie de ele.

Nu pot să  vă scriu dumneavoastră  la fel cum o făcea el. Şi nimeni nu o va putea face. Dar să ne amintim de acele minunate mesaje de Crăciun şi poate să le recitim.

Eu atât pot să  fac: să mulţumesc din tot sufletul celor care au fost, cu scrisul, cu gândul, cu rugăciunea, dar mai ales cu inima, devotaţi amintirii minunatului înţelept, care ne veghează  din ceruri.

Vă  doresc să aveţi Lumină în casă, bucurie în familie, dar mai ales vă doresc sănătate împreună cu toţi cei ce vă sunt dragi.

MARIANA BRĂESCU SILVESTRI

Corina Ciuraş: „Poeme de Crăciun“

“Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr (…)”Ev.Ioan,1:14

SĂRBĂTOARE

Aburul înmiresmat al sărbătorii troienite

Mângâie obrajii copilului

Îmbujorându-i cu bucuria aşteptării răsplătite

De mama, de tata, de soarta prielnică…

Aburul înmiresmat al sărbătorii troienite

Întristează ochii copilului

Îmbrăcându-i într-o mantie de lacrimi cernite

Ale mamei, ale tatălui, ale sorţii potrivnice…

Aburul înmiresmat al sărbătorii troienite

Aprinde obrajii, scaldă ochii

Iar mâinile darnice nefăţarnice

Neobosite trudesc Iubirii vestite. >>>>

Jianu Liviu-Florian: „Ninge“

Ninge cu pacate – ninge cu lumina,

In ninsoarea pura – e atata vina,

Ninge cu lumina, ninge cu pacate,

Vino iarasi, Doamne, sa le speli pe toate –

******

Ninge cu pacate, ninge cu iluzii,

Suntem  martori vesnici, marilor confuzii –

Ninge cu iluzii, ninge cu pacate,

Vino iarasi, Doamne, sa le ierti pe toate –

******

Ninge cu pacate, ninge cu Biserici,

Fulgii de zapada parca ne sunt clerici –

Ninge cu lumina, ninge cu pacate,

Vino iarasi, Doamne, sa ne dai in rate,

******

Pe ninsori de lacrimi – vietile iertate… >>>>

Mădălina Grama Toma: „Către a opta zi (prin orele drumului)“

Aminteşte-ţi cine eşti!
PRIMA ZI

21 Octombrie 2009

23.39

Azi, ce-a fost azi?

Încă o zi care reînvie sufletul, ivită din veşnicie, pentru a se întoarce mai vie înapoi în veşnicie.

Nici o oră pierdută. Nici o secundă în plus. Timpul modelat după dorinţa libertăţii depline din inima mea.

Azi? Ce zi a fost azi?

Ziua perfectă.

Ziua care nu aparţine niciunui cuvânt, niciunei cifre, tuturor, nimănui.

Zi de toamnă. Senină. Caldă. Aromată zi de toamnă.

Ore

Pe la ora la care razele soarelui drăgăstos se strecurau printre firele de iarbă strălucitor de ude, mi-am pus fotoliul* cel mare, roşu şi moale în mijlocul grădinii şi m-am transformat în şopârlă. Sunt o şopârlă mi-am spus, şi Domnul Soare mi-a încălzit dulce sângele îngheţat de o interminabilă săptămână urâtă şi tristă de ploaie. A încălzit întreg Pământul, sângele verde viu al Pământului a fost dezgheţat. >>>>

Ana Moldovan: „Iarna într-o altă lume“

Adulmecam aerul  rece de iarna ,

mirosea a foc de lemne,

a strudel cu mere ,mirosea a pomi de craciun,

adulmecam mirosul dulce de vin fiert  cu gust de scortisoara ….
se vindeau pini proaspeti taiati,

chiar si sunetele erau diferite aici,
inabusite de caderile mari de zapada timpurie,

amestecul limbilor diferite,
engleza, franceza, germana,

care se auzeau clar in aerul nemiscat si
sunetul comic al fanfarei care cinta pe terasa cafenelei.

Ea admira casele si cladirile
zugravite in ocru, albastru, verde.

Era plin de arbori vechi cu crengi rasucite,

casele vechi pline de crapaturi curioase.

Vechile familii isi au secretele lor bizare,

Era un oras al framintarilor,al culturii si al civilizatiei

….mirosea a lemne de foc,

a strudel cu mere si a pomi de craciun… >>>>

Gheorghe Postelnicu: „Amintirea unui răzvrătit: Nicolae Labiş“

Unii istorici literari consacră o parte a activităţii lor din luna decembrie a fiecărui an, aniversării sau comemorării lui Nicolae Labiş (2.XII.1935-22.XII.1956). Bibliografia generală cuprinde peste 500 de titluri de volume, articole, contribuţii critice şi de istorie literară, printre care şi patru monografii. Mai mult ca în celelalte romane documentare, Florentin Popescu recurge în „Nicolae Labiş – monografie”, 2006, la sociologie, întrebându-se retoric dacă nu cumva opera genialului poet ar trebui privită chiar ca produs al unei epoci pline de răsturnări politice şi sociale. Domnia sa speră ca în lumina acestor documente să ofere la rândul său o imagine cât mai exactă şi cât mai apropiată de adevăr a poetului (pag. 6). Citând din amintirile unora, ne îndeamnă la tot pasul să distingem cât e literatură şi cât e realitate în documentele respective. Dar cum? Automatismele cititorului de azi se văd în setea sa de senzaţional şi în modul rapid de a reconstrui emoţii şi sentimente. El se descotoroseşte uşor de formula prudenţei ştiinţifice şi nu mai are reţineri faţă de afirmaţiile care îi satisfac dorinţa de bine. >>>>

NR. 10/2009

Daniela Voiculescu: „Acel… dacă!

dacă ar fi să pun semnul egal în dreptul numelui meu… aş scrie o fărâmă de sinceritate! de aici pleacă totul! viaţa m-a obligat să defilez cu măşti, dar sufletul meu a protestat mereu! el vorbeşte despre iubire. nu ai cum să greşeşti, când iubeşti. este unica filozofie! Dumnezeu.
dacă mă uit în urmă, mă văd un om obişnuit, luptând cu simplitate, rugăciune şi vers, pentru armonie! fragilitatea mea, floare de păr, oglindind albul zorilor, va rămâne în fiecare filă a cărţilor pe care le-am scris, va vorbi despre dulcea abundenţă a femeii! miraculum.
mi-aduc aminte de cuvintele lui Artur Sivestri…
„dacă ar trebui să rezum ceea ce defineşte, în mod torturant, viaţa mea, aceasta s-ar reduce la două realităţi ireductibile: scrisul şi moartea. ele stau împreună, dar exprimă participarea la o Luptă Universală, precum în religia creştinilor cathari. şi eu am trăit această stare şi o trăiesc, căci, fiind tânăr, odinioară, credeam că scriu ca să nu mor, iar astăzi, către bătrâneţe, privind adesea către Marele Morar ce macină timpul nedesluşit, îmi dau seama că scriu ca de frica morţii. dar, pentru mine, scrisul a însemnat şi >>>>

Monica Sumalan: „Chemarea înaltului“

În oglinda lacurilor sufletul unei păsari se oprise sa soarbă linistea.

Era o linişte  a adâncurilor tulburată doar de muzica vântului.

Se oprise să mai privească o dată în urmă .

********

Conta ceea ce ea reuşise să strangă în inimă.Atâta viaţă,atâta durere şi freamăt.

Sufletul nu se liniştise şi atunci il rugase pe Dumnezeu să îi atingă aripile.

Dumnezeu  ii alinase durerile şi o privea cu seninătate ca o creaţie desăvârşită.

********

O pasăre maiastră .Şi dorul  creştea cu fiecare clipă. În inima ei solitară  avea atâta iubire şi lacrimă.

Şi acum în oglinda lacului işi privea tulburarea , fericirea şi tristeţea strînse laolaltă .

********

Se oprise să mai privească o dată în urmă. >>>>

Mahmoud Djamal: „Păstorul de stânci“

PĂSTORUL DE STÂNCI

deşi n-am fost niciodată

păstor

precum majoritatea  profeţilor

mă visez

în fiecare noapte

cu turme de stânci în spate

păscând valuri

iar eu

nu fac nimic altceva decât

să agit apele cu mâna

atunci când le aud behăitul

deşi nu m-am adăpostit vreodată

într-o peşteră

nici într-un mormânt

în fiecare dimineaţă

după ce-mi adorm stâncile

mă ridic din mine

pipăindu-mi creştetul… >>>>

Jianu Liviu Florian: „Regii“

REGII

Rege ciuntit, Rege stingher,

Prin Iad trecand, printr-un mormant,

Te-ai ridicat discret la cer,

Si ne-ai lasat Regi pe Pamant –

**********

Si Asi in Blandul Tau Regat,

Cati Regi, lor, totul si-au menit,

Si cati, cu capul aplecat

Au dat si celui rastignit –

**********

Rege ciuntit, Rege bogat

De saracia cea de Duh,

Poate visai cand ai plecat,

Sa Te urmam si prin vazduh – >>>>

Ioana Trică: „Azi e vineri 13“

Azi e vineri 13. O zi norocoasă

La judecata din urmă a popoarelor

Doamne, te rog, fă dreptate şi neamului meu

Un curent franjurat şi negru trece peste noi

vântul rău al secolelor suflă

la toate nivelele lumii văzute şi nevăzute

ne spală memoria

ne ia aerul şi dreptul de-a fi

Ne rămâne tăcerea, furia, împrăştierea în cele patru colţuri

praful şi uitarea

Azi e vineri 13. Ce zi norocoasă

Poate cineva o să-ţi spună

că trăim tot aşa cum ştii –

în răspăr în inima timpului

în dezmărginire printre ideologii şi regulamente străine

Dar dă-ne un semn de curaj şi de aducere-aminte

un semn de lumină >>>>

Paul Polidor: „Poemul – mod de viaţă“

ASCULTĂ  CIACONA …

Fond muzical: CIACONA ÎN FA MINOR de JOHANN PACHELBEL

(la orga Bisericii Negre din Braşov: HANS ECKART SCHLANDT)

Ascultă Ciacona cum plânge, iubito,

Să simţi cum barocul devine prezent

În ceaşca din faţă de scrumuri invit-o

Sonorul de cremeni ca fard somnolent.

Sugrumă-i mirajul trenând cantilenă

Sub gheţul de marmuri, sub setea din guri,

Şi corul de aripi rămâne pe scenă

Trecut modalism năpădit de mixturi…
____________

LABIŞ

A iubit o singură femeie.

Femeia cu ochi de mălini…  >>>>

Ana Sofian: „Deziluzie“

DEZILUZIE
Moartea asta limpede
pe care o visezi
când stai sprijinit pe braţ de întuneric
n-o să vină prea curând
***********
geografiile sunt înţesate
de garduri
pe care ciorile sacerdote se joacă
de-a prohodul
***********
suflă vânt peste ele
şi adu flori
fie ele şi de gheaţă
să conserve trecerile de vremuri
peste trupul meu  >>>>

Ovidiu Oana Pârâu: Din ciclul „Poveşti pentru Tina“

(1) – Iarnă de-acum sau de demult

Tina, copilule drag! Închipuieşte-ţi ca stai undeva într-o casă… aproape de marginea unui sat…

şi că ai auzit odată, cu ani în urmă, când erai codană, un sunet de zurgălău venind, crescând, dar nevăzut din cauza zăpezii care curge din ceruri… îl auzi doar tu, din ce în ce mai tare şi de-odată se opreşte… parcă încremenit sub povara fulgilor…

bucuria sonoră strânsă, se înnegurează pentru o clipă şi fugi la geam să vezi ce este…

minune! … o sanie pe uliţă, cu doi cai negri, asudaţi şi strălucitori sub vălătucii de aburi, stă aproape de poarta voastă… şi o voce gravă, fermă şi puternică te încremeneşte când întreabă ceva pe cei din drum… te infioară, te pătrunde, te cheamă timbrul ei şi nu rezişti…

dai perdeaua la o parte şi priveşti…  mişcarea pînzei albe înflorate îl face şi pe el să privească şi vezi doar atăt: doi ochi negri, doar doi ochi negri sfredelitori ridicaţi peste un zâmbet abea schiţat şi şigur…  >>>>

Ana Modovan: „Sicilia“

SICILIA

Piata siciliana este pustie.
Soarele e jos rosu portocaliu,
razele se freaca de clopotnita catedralei,

coborand prin aburii de vin si spaghetti a unei tratorii adormite.
In mijlocul pietei  cativa porumbei cauta apa intr-o fantana ruinata
bem o cafea pe masute joase aranjate pe strada in panta sub
ghivece cu petunii de culoarea steagului,cafeaua asta e proasta imi zic,
te intreb cu ochii dar nu te vad,ai disparut de mult,

cum nu am observat tradarea,

trebuia sa fiu mai atent cu tine,

unde sa te caut acum?
la caderea serii intr-o piata siciliana fara nume?
Ma asez pe trotuar linga flasnetarul care scoate din cutie aceiasi
unica melodie cantata invers ca nimeni nu i-a atras atentia, >>>>

Daniela Voiculescu: „Warm, touching warm“

când începe decembrie, timpul seamănă cu o mirare de dor în ochii Sfântului Nicolae… devenim copii, ne dorim dulcele mângâierii, căldura primilor fulgi de nea, zâmbetul luminos al străzilor care strigă a bucurie de stea! e un timp ritmat, sufletul poartă cămaşă roşie de cântec… parcă ai fi la concert! tu şi Neil Diamond… şi Sweet Caroline! tiptil spre atingeri magice, spre vise care cred în iubirea adevărată – ea nu aşteaptă niciodată, dar absolut niciodată, nimic în schimb… ea este fericită că se poate manifesta, că se poate dărui! de fapt, decembrie a fost creat pentru a ne aduce aminte de simplitatea din noi… măcar acum să fim reali, să vedem frumuseţea vieţii, să credem în sensul cuvintelor, mărindu-L pe Dumnezeu… măcar acum decembrie să fie un „ieri cu vedere spre azi”! e vremea să ne recunoaştem inimile. >>>>

Secu Gabriela Marieta: „Din vise…“

DIN VISE…

Fiindcă  m-ai prins

Făcându-mi de cap

Culegând stele cu mâna,

Văd că îmi ceri

Din adâncul vrăjitului lac

Să-ţi aduc pe-o tavă de aur

Până la urmă

Şi Luna …

Ei bine,

Ceea ce în vis

Mi-e permis

A joacă nebună

Voi traduce

În maşina de scris

Ca să vezi

Că nu-mi este  teamă

De nici-o furtună … >>>>

Anne-Marie Bejliu: „Se trezesc bucuriile“

SE TREZESC BUCURIILE…

Şuvoi alb

înghite paşii negândurilor

Tâmplele surâd ploilor

în valuri de lumină

Trupul închistat în patimi

aruncă  haina inutilă a iluziilor

Dorinţele mor

împletind norii furtunilor moarte

în vârfurile neatinse

ale piramidelor…

Albastre chemări

şterg frământarea şerpilor îmbătrâniţi

de o parte şi de alta a pleoapelor…

Izvor blând,

sângele alunecă  tandru

luminând privirile pline de teamă odată… >>>>

Adelaida Cristescu Isellin: „Un pas“

UN PAS

Într-o zi iubirea a murit,

lacrimile nu năşteau flori ca în poveşti,

oamenii nu zâmbeau, clipele nu se pierdeau,

inimile nu încetau să  îşi cânte versurile.

******

Un pas către moarte, un pas către viaţă,

alegeri,

speranţe şi vise.

******

Eu – o lumină,

tu – o depărtare >>>>

Mary Deca: „Plânsul“

PLÂNSUL
Un trist focar în fata unei prispe

Spre geamurile sparte el îşi îndreaptă fum,

O pleată albă purtând sub ea eclipse

Acopera ca val un arbore batran.

Sub el o coama alba se scutura pe-un trup

Ce-nconvoiat isi duce a frunte la pamant,

In spate frunze triste batabd incet se rup

Si cad ca niste pete pe-un paradit mormant!

Trosnesc sub vatra vreascuri si farame

De amintiri care prin foc in fata lui se sting,

Se scutura deodata si genele batrane

Catre mormant se-ntorc pe frunzele ce-l strang.

Franturi de sticla verde par cioburi aruncate,

Din ochii lui priviri sclipind, plesnesc si-i sunt,

Ochii lucind sub apa cand catre plans se duce

A lui lumina toata, doi ochi de muribund. >>>>