serie nouă, an II / Nr. 1/2008: „SĂ ÎNFLOREASCĂ O MIE DE FLORI!“

Ionut Ţene: „România mea“

Mariana Eftimie Kabbout: “Învaţă să trăieşti şi abia atunci vei înţelege de ce ţi-a fost scris să mori…”

PREFATA PENTRU PRIMA CARTE – Loredana A. Ştirbu : “Călătorie în Regatul Cuvintelor Cameleon

PROFIL – Adriana Vidroiu Stanca (Spania): Poeme din „Cuvinte române“

ESEU – Claudiu Soare (Franta): „Anticorectitudinea“

PUNTI PESTE VARSTE – Claudiu Mihai Coman: „Cel mai frumos şi de nepreţuit dar“

DE LA POET LA POET – Ionuţ Caragea(Canada): „De Anul Nou, un cadou pentru voi“

ATITUDINI – Mihai-Andrei Aldea: „Au murit ardelenii…?“

PROZA – Cristina Lipan (Italia): „Păreri“

“TANARUL SCRIITOR ” – VOCILE ANULUI 2007 :Radu Mihai Crisan

Laura Mihalca: „Eseu cu tablou“

PROZA – Mihaela Stinga (Germania): „Dezrădăcinarea“

VOCI NOI – Cristina Bindiu: „Dincolo de vise“

VOCI NOI – Anca Scarlat: „Slavici – Universul Zânelor“

ESEU – Nuşa Ilisie : “Arta ca magie”

VOCI NOI – Valentina Becart : „Tăceri însângerate“

Zeno Ghiţulescu – „Jocul flăcărilor umbrelor“ – comentariu de Daniela Gifu

CAIET DE POET – Anca Negru : “Temere “

Daniela Pârvu: „Scrisoare către Ştefan Luchian-pictorul“

Corina Ciuraş: „Despre copaci“

Monica Sumalan: „Şi totuşi, iubirea“

CAIET DE POET – Victoria Duţu : „Firul de nisip“

CARTI SI AUTORI – Ionuţ Caragea – „Omul din cutia neagră“,un comentariu de Marius Chelaru

ESEU – Anca Negru: Teoria „paradoxiilor” la Lucian Blaga în Eonul dogmatic

Ionut Ţene: „România mea“

Sfânta Zi a Naşterii Domnului, Iisus Hristos, am petrecut-o la socrii mei în comuna Bobota din judeţul Sălaj. A fost un Ajun şi o Zi Sfântă, înmiresmată de Lumina Harului, aşa cum tot mai puţin se trăieşte tradiţional în localităţile României. Oamenii, după frumoasa slujbă de Ajun, au devenit grupuri de colindători printr-un sat încărcat de zăpadă, istorie şi lumini de brad. Ei mergeau din “casă în casă” să aducă marea veste a Naşterii Domnului. Stelarii, copiii în bundiţe şi cu Steaua de la Răsărit confecţionată din lemn, cu glasuri de clinchet de clopoţel vesteau pe uliţe colinzile noastre nemuritoare. Chiciura de pe pomi şi garduri albea satul ca un “scutec de bumbăcel” pentru Noul Nostru Născut, Iisus din Nazareth. Am colindat cu familia toată Noaptea Sfântă. Am fost pe la rude şi prieteni. Toţi ne-au primit cu inima mare şi cu “bucate bogate pe masă”. În bucuria Naşteri Mântuitorului am devenit o Mare Familie Creştină, fraţi întru neam şi Hristos. Atunci am înţeles vorbele vrednicului preot din Bobota, că de Crăciun şi Paşti, casele noastre devin în comuniune, “biserici”, unde sălăşuieşte vrerea lui Dumnezeu. M-am bucurat cu românii care s-au întors din Italia sau Spania să petreacă sărbătorile acasă, în sat, acolo unde, vorba poetului “veşnicia s-a născut”. >>>>

Mariana Eftimie Kabbout: “Învaţă să trăieşti şi abia atunci vei înţelege de ce ţi-a fost scris să mori…”

Nu de puţine ori m-am întrebat de unde vin şi care este sensul existenţei mele.
De ce petecul de pământ pe care calc e înţesat de numeroasele dealuri peste care trebuie să trec ca să pot merge mai departe? De ce fiecare clipă e unică ? Cum poate Dumnezeu să ne ierte pe toţi şi de ce trebuie uneori să facem ocolul pământului pentru a avea ceva care de fapt se află exact lângă noi?
Nu ştiu de unde vin sau unde merg,
Nu ştiu de ce nu sunt ce par a fi…
Nici care-i rostul meu de fapt, nu ştiu
Şi chiar de-aş şti , la ce mi-ar folosi ?
Întrebări care nu îmi dau pace şi mă aruncă brusc în craterul neştiinţei. Privind cu ochii sufletului, destinul pare a fi o carte ale cărei pagini sunt răsfoite de tot ceea ce mă înconjoară: pământ, nori, cer, soare, anotimpuri grăbite …O carte, în care fiecare clipă trecută e un simplu punct, fiecare vis, o virgulă. Virgula dintre spaţiu şi timp. Singurul semn de întrebare rămâne ziua de mâine. >>>>>

PREFATA PENTRU PRIMA CARTE – Loredana A. Ştirbu : “Călătorie în Regatul Cuvintelor Cameleon

Aveam 8 ani când am făcut prima călătorie în Regatul Cuvintelor. Atunci am descoperit prima dată universul lor miraculos si rătăcind in lumea lor am scris prima mea poveste. Apoi in timp alte si alte plăsmuiri ale minţii mele s-au intrupat chiar dacă a fost vorba despre iubire, deznădejde, pasiune, tandreţe sau pur si simplu despre emoţiile pierdute ale copilăriei. Trebuie doar sa le-o cer, să le rog. Atingerea mea le dă puterea de a se transforma, adaptându-se la nevoile mele de a transmite altora patima aceasta a mea. Au darul acesta de a se transforma cameleonic, infâorindu-se odată cu mine, iubind si urând, au darul acesta de a transmite tot ceea ce simt. Frânturi din vieţile altora, din viaţa mea iau fiinţă şi se înşiruie pe colile albe.Arta se naşte din ele şi lumea mea este datorită lor altfel, diferită, plină de savoare..,, Cuvintele cresc, descresc şi mor. Locuiesc pe insule şi munţi, pe şesuri,călatoresc pe ape. Există o civilizaţie a cuvintelor, aşa cum există o civilizaţie a materiei organizate in cristale,, Nichita Stanescu. (Despre cuvinte si limbaj).

Şi în toată această dulce nebunie a scrisului îmi amintesc mereu de prima mea călătorie.

Sunt binecuvântată.

PROFIL – Adriana Vidroiu Stanca (Spania): Poeme din „Cuvinte române“

SPRE TARA CUVINTELOR CARE NU MINT
Vânt, nicăieri risipit,
Colţ de noapte plutind peste grădini
Si un imens de ore albe, lungi.

Spre alt deşert, cu paşi măsuraţi
Făcând uz de dreptul la eroare,
Imi continui călătoria, începută demult,
Spre TARA CUVINTELOR CARE NU MINT.

Taind orizontul cu vârful creionului,
Descopăr cimitirul Minunilor trucate ale tăcerii. >>>>>>

ESEU – Claudiu Soare (Franta): „Anticorectitudinea“

Destinele lipsite de miraj comportă diateza devastatoarei conştiinţe a “corectitudinii”. Ambiguitatea le provoacă spaime care degenerează în accidente fiziologice. Albastrul livid al chipului oglindeşte suferinţa unui cer jignit de dispreţul faţă de această revelaţie pudibondă, manifestîndu-se prin elanul mic burghez al unui spirit bîntuit de colesterol. La adăpostul zicalelor Eclesiastului, indivizii umflaţi de conştiinciozitate îşi constată eficienţa metabolică, îşi înghit cucuta care înfloreşte la adăpostul sternului, denunţă atitudinea “alienată” a celui care îşi fertilizează împlinirea (spirituală) cu gunoiul anarhiei. Mlaştina unui discernămînt urcînd din arhaicul generaţiilor trecute de umiliţi îi ocroteşte; ei descoperă în această formă de proprietate a absurdului vegetativ demnitatea certitudinii pentru care viaţa este o formă de convalescenţă universală, pierzîndu-se asemeni astrelor într-o noapte eternă. Vagabondul îi terorizează, ratarea lui îi împiedică să intre în biserici. Miracolul digestiei se arată nemilos. >>>>>

PUNTI PESTE VARSTE – Claudiu Mihai Coman: „Cel mai frumos şi de nepreţuit dar“

Stimate Domnule Profesor Artur Silvestri ,mesajul domniei voastre,de Anul Nou ,pe langa faptul ca mi-a adus o mare bucurie,in adancul sufletului meu l-am primit ca pe un dar de o inestimabila valoare pe care l-am tezaurizat alaturi de „ÎNCEPUTUL ÎNVĂŢĂTURILOR BUNULUI CREDINCIOS IOAN NEAGOE, VOIEVODUL ŢĂRII UNGROVLAHIEI, CARELE AU ÎNVĂŢAT PRE FIIU-SĂU THEODOSIE VODA”.
Ca semn al pretuirii pe care o port domniei voastre si „invataturilor sfinte”primite in dar,permiteti-mi sa impart acest dar cu tinerii din lumea intreaga!
30 Decembrie 2007
Ingaduiti-mi ca , inainte de sosirea Anului Nou , sa va doresc sa aveti parte de toate cele ce va fac bine , va aduc sanatate si va dau izbanda :
indrazneala atunci cand va este greu ; incredere atunci cand va cuprinde dezamagirea , seninatate atunci cand , de jur imprejur , nimic nu mai este de inteles ; >>>>>

DE LA POET LA POET – Ionuţ Caragea(Canada): „De Anul Nou, un cadou pentru voi“

Dragii mei romani de pretutindeni,m-am tot intrebat in ultima vreme… ce cadou sa va ofer cum, în ultima zi din acest an 2007 ? Poate o mica atentie… un dolar in ciorapei, o frunza de artar pentru ierbarul domniilor voastre, un bulgare de zapada pentru cei care iubesc mai putin ploile, o vedere cu Montrealul si Stadionul Olimpic, acolo unde Nadia hipnotiza paralelele, sau un poster cu Lucian Bute semnand un croseu de stanga… poate ca astea v-ar aduce, de peste ocean, un iz de Romanie imbracata in geaca pufoasa canadiana. Dar din pacate am ajuns la concluzia ca nu am posibilitatea sa expediez atatea cadouri. Si cum mi se spune si Poetul nascut pe Google, am decis, asa, ca un calugar cu net intr-un marsupiu de fibra optica, sa ma divid in vreo suta de adrese de email si sa va ofer, cu draga inima, cel de-al patrulea volum de poezii al subsemnatului, aparut la editura ieseana FIDES: Ionut Caragea – Omul din cutia neagra.
Prefata este semnata de criticul literar Marius Chelaru, iar postfata de catre poetul Adrian Erbiceanu. Tin sa le multumesc acestor domni pentru bunavointa lor, cat si domnului editor Dumitru Scortanu, >>>>

ATITUDINI – Mihai-Andrei Aldea: „Au murit ardelenii…?“

„Au murit ardelenii”, încheia cineva o discuţie în care ne plângeam de anumite lucruri. Au murit ardelenii, spunea el, dar nu ştiu sigur dacă era întrebare sau afirmaţie. Oricum, era cutremurător, mai ales că nu spunea degeaba ceea ce spunea. Într-adevăr, am avut de curând un semn teribil că ardelenii nu stau bine.
A fost emisiunea „Mari Români” pe TVR1. Bună, rea, nu contează: a fost. Şi au votat Români din toată ţara. Şi eu am votat. Au votat şi prieteni de-ai mei. Alţii, nu. După cum a vrut fiecare. Au ieşit 100 cu mai multe voturi, apoi 10, apoi Ştefan cel Mare şi Sfânt. Bine. Dar… – aici e durerea! – între primii 10 nu se găseau nici Avram Iancu, nici Horea sau Cloşca şi, cu atât mai puţin, Pintea sau alţii dintre marii eroi ai Neamului pe care Ardealul ne-am fi aşteptat să-i aşeze la loc de cinste. Avram Iancu apare abia pe locul 35!!! Horea, nu există în „Top 100”!!! Mai trist este că, mai presus de Avram Iancu, în top apar Iuliu Maniu şi Iuliu Hossu.
Care este diferenţa? >>>>>>

PROZA – Cristina Lipan (Italia): „Păreri“

Cica randurile mele sunt pline de tristete si pesimism! Asa o fi!
Eu nu sunt o talentata in nimic si nu sunt o persoana stralucita! Nu am un stil si nici macar nu am o carte preferata! Scriu doar privindu-ma pe mine!
Ma vad cum privesc neantzeleasa lumea , cum ma zbat pentru nimic!
Ma vad incuiata cu forta in corpul asta si neputincioasa de a rabufni de viata!
Clocotesc de energie! Tineretea -mi tipa astupata de miile de voci care zic :NU!
Fiecare pas inainte echivaleaza cu doi inapoi! Zilele trec una cate una si nici nu simti cum colivia asta in care ne-a fost inchis gandul ,devine rugina si aspra!de-o culoare maro stinsa, parca fara viata! Traim cu groaza ultimului „tic-tac” al inimii si tocmai acea ultima contractie e cheia libertatii ! >>>

„TANARUL SCRIITOR ” – VOCILE ANULUI 2007 :Radu Mihai Crisan

Un admirabil tanar carturar a carui actiune se reazema pe fundatiile solide ale operei clasice este Radu Mihai Crisan , autorul catorva volume de comentarii la Eminescu si Nicolae Iorga , insotite de excerpte din creatia acestora ; o specie insolita de eseu ori , mai bine spus , de editie comentata. Insa aceasta face parte , la randul ei, din traditia ” explicatiei ” patristice si a unui gen de culegere cu caracter sapiential si ” de zidire ” , reprezentand , in acelasi timp , si ” declaratii de credinta ” formulate prin textul de Thesaurus . Mai multe eseuri ale acestui autor – aici

>>>Depersonalizarea natiunii . Cauze si remedii

>>>>“Limbă şi dăinuire naţională”

===============================================================

O CARTE ÎN PREGĂTIRE DE UNDE NU PUTEŢI SĂ LIPSIŢI: „MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ LITERARĂ“

„Marturisirea de credinta literara“ se incadreaza in seria „depozitiilor colective“ initiate de Asociatia Romana pentru Patrimoniun si Asociatia Scriitorilor Crestini din Romania, deschisa cu monumentalul volum „Cuvinte pentru Urmasi . Modele si exemple pentru Omul Roman“, aparut in septembrie 2005, si continuate cu volumul intai al „Marturisirii de credinta literara“, aparut in luna martie 2006. Va invitam sa participati la continuarea acestui program cultural deosebit, scriind propria „marturisire“ si trimitand-o pentru aparitie in urmatorul interval de timp. In acelasi timp, v-am fi recunoscatori daca ati raspandi in mediul scriitoricesc unde traiti acest mesaj de bunavointa sau ati publica o nota sumara, privitoare la aceasta tema, in revistele pe care le conduceti sau unde colaborati. Orice contact binevoitor este de folos. Atasam scrisoarea dlui prof. Artur Silvestri, initiatorul si sustinatorul acestui proiect. >>>>>Mărturisirea de credinţă literară

Laura Mihalca: „Eseu cu tablou“

“Noapte instelata…”
Ma uitam intr-un album de arta, pe la orele tarzii ale noptii, atunci cand se duce cea mai apriga lupta cu somnul, care, in cele din urma ne biruie.Ochii mi s-au oprit peste unul din tablourile lui Van Gogh, unul dintre pictorii mei preferati, numit “Cerul instelat”, dar cunoscut mai mult sub numele de “Noapte instelata”, pictat in 1888, ce se gaseste acum la muzeul Orsay din Paris.Din acest moment, nu stiu ce s-a mai intamplat cu mine, fie am adormit, visand …o “noapte instelata”, fie m-am transpus atat de bine incat si acum cred ca eu chiar am fost pe acest taram nocturn, plin de atatea semnificatii.Ascultam melodia “Starry, starry night”, melodie interpretata de Don Mclean, ce are la baza acest tablou .
Va invit sa retraim impreuna magia si feeria atmosferei…Inchideti ochii si calatoriti, alaturi de mine si de Van Gogh. Sst, ascultati:
Noaptea invaluise de mult totul, iar luminitele primelor stele se transformara in adevarate faclii, sperante ale sufletului. >>>>

 

VOCI NOI – Cristina Bindiu: „Dincolo de vise“

Dacă ar fi deschis atunci geamul , Andrei ar fi fost surprins de liniştea care acoperise oraşul.. Coborând de pe dealurile înnegurate din spatele blocurilor , o tăcere stranie , monstruoasă parcă , îşi întinsese trupul de şarpe peste clădirile cenuşii…
Însă lui nici nu i-ar fi dat prin gând să se ridice din pat . Abia trezit din somnul de după-amiază , întârzia să deschidă ochii , zâmbind printre gene visului întrerupt ,ca de obicei , în cel mai interesant moment. Momentele acestea îi provocau o plăcere aproape erotică. Refuzul de a trece hotarul dintre reverie şi realitate , popasul prelungit în imponderabilitatea dintre două lumi îi încărcau corpul cu senzaţii ciudate,senzaţii despre care n-ar fi povestit nimănui, nici măcar celui mai bun prieten. Nu atât din jenă,din conştientizarea faptului că i s-ar putea reproşa o stare de lene -inexistentă, de fapt-ci,mai ales,datorită nevoii de a-şi stăpâni singur universul atât de greu cucerit. >>>>>

CARTI SI AUTORI – Ionuţ Caragea – „Omul din cutia neagră“,un comentariu de Marius Chelaru

Să îl catalogăm/ analizăm pe Ionuţ Caragea în funcţie de faptul că trăieşte în Canada (să spunem ca „poet al exilului“) ar fi dificil, din mai multe puncte de vedere, dincolo de conotaţia strictă a cuvântului „exilat“. Probabil cel mai semnificativ ar fi că „înstrăinarea“ este în poezia lui altceva – poate „convertită“ mai ales într-un anume fel de a percepe pe „a fi departe“ sau „a fi singur“ (de altfel, scria: „numai singurătatea îţi poate aduce profund împlinirea“).
Am putea, de pildă, compara felul în care resimte plecarea un poet din exilul albanez în S.U.A., Leom Kolmnela, la care se întrevăd accentele rupturii de patrie, uneori versul având un aer de dezorientare/ decepţie/ înstrăinare („Acolo am pierdut calităţile umane/ Mai departe am hrănit trădările convingerii/ Mai încolo ne-am pierdut în cărările neconvin-gerii“ – Istoria). Sau, având în vedere şi diferenţele de limbă/ mentalitate, cum vede un arab, Hassouna Moshabi (din 1986 în München), în romanul Întoarcerea la Tarshish¹, înstrăi-narea de propria ţară şi alienarea în cea aleasă – Germania. >>>>>

ESEU – Anca Negru: Teoria „paradoxiilor” la Lucian Blaga în Eonul dogmatic

Paradoxia la Blaga defineşte o structură de concepte antinomice, o formulare sintetică de concepte contrare sau contradictorii, o îmbinare metalogică de concepte concrete, fundamentale într-o unitate sintactică abstractă. Această sinteză metalogică se referă la real sau la aparent, la transcendental sau ideal, la absolut sau la concret. Ontologia paradoxiilor este, prin urmare, oscilantă, rezolvându-se în planuri diferite în funcţie de tipologia lor.

Lucian Blaga aplică termenul de paradox propoziţiilor revelate în teologia dialectică, definind şi distingând în acelaşi timp lumea noastră de lumea de dincolo, obiectivul, concretul şi empiricul de divin şi sacru transcendental. În schimb, paradoxiile sunt utilizate ca terminologie în gândirea magică, în dialectică, în metafizică şi în dogmatic cuprinzând şi delimitând o sferă mai vastă şi cu aplicabilitate mai mare şi mai aprofundată.

Paradoxia gândirii magice se raportează la prelogic, la raţionalul neformulat, neclasificat, neierarhizat şi nesistematizat, un raţional înnăscut şi primar. Aceste paradoxii sunt de regăsit în animism, în asumarea şi identificarea totemică, în asumarea şi identificarea părţii cu întregul. Ele presupun o întreagă structură a magicului, a sacrului latent şi imanent Universului imediat şi a Universului lăuntric, al lumii înconjurătoare în deplinătatea ei.>>>>>

VOCI NOI – Anca Scarlat: „Slavici – Universul Zânelor“

Cu toate că prima scriere literară publicată de Ioan Slavici a fost o comedie se pare că drumul pe care a păşit mai întâi spre literatura românească a fost cel al basmului. Dintr-o lucrare către I. Negruzzi , se poate observa că el începuse să-şi scrie prima poveste încă la sfârşitul anului 1870, iar aceasta era „Zâna Zorilor”. Atât Slavici , cât şi Eminescu cunoşteau foarte bine atât structura fixă a basmului folcloric, cât şi mecanismul său de creaţie, în nenumărate variante. „O poveste e totdeauna amestecul mai multora – spune prozatorul- omul combină ce-i place. Partea fixă e un schelet foarte sărac , atât în gânduri cât şi în fapte.” Ambii se înscriu pe lo linie junimistă , aceea de a înălţa basmul la nivelul unei mari creaţii artistice printr-o prelucrare cultă. Scriitorul trebuie , după părerea sa , să combine din toate variantele un întreg cât mai reuşit . Povestea concepută în acest mod va fi „un capriciu al individualităţii” lui, dacă respectă o condiţie – aceea de a nu se îndepărta prea mult de limba şi gândirea poporului , de modul cum acesta vede lumea basmelor. Acesta este motivul pentru care ,înainte de a scrie , Ioan Slavici se străduieşte să cunoască cât mai bine variantele folclorice. >>

ESEU – Nuşa Ilisie (Spania): „Arta ca magie”

“Abraham venea după mine. El cu praştia şi piatra pregătite, gata să tragă. Eu cu briceagul deschis. Dintr-o dată soarele a rupt bolta neclintită de frunze îngrămădite şi un corp de lumină se zbătu în iarbă ca o pasăre vie. „Ai văzut?”, spuse Abraham… „ Nu este o pasăre”, am răspuns, „Este soarele care a ieşit cu forţa”… – Gabriel García Márquez „La hojarasca” („Frunzişuri”)
Arta este magie! Ma-gi-e! Este trăirea ne-firească, a firescului, a banalului. Arta este prea-plinul trăirii, este fărâma de existenţă surprinsă în toată splendoarea ei, este clipa banală şi seacă pe care artistul o face eternă şi unică pentru că o trăieşte diferit, altfel, o trăieşte artistic. O scoate din comun, o „trans-figurează” şi o redă lumii comune, care, acceptând-o ca pe o operă de artă, la rândul ei, se re-modelează, se re-constituie, iese din comun. Dacă artistul e mintea, lumea e arta! Consumatorul de artă redescoperă lumea în opera artistului, cu ochii artistului care a creat lucruri ne-comune din lucruri comune… Artistul modifică realitatea, iar consumatorul de artă, se modifică şi el, se re-gândeşte pe el însuşi şi re-compune realitatea după modelul artistului. >>>>

VOCI NOI – Valentina Becart : „Tăceri însângerate“

…dupa ce am cunoscut desertul,sahara versificarilor…
plina de rani – incerc sa „escaladez” zidurile Cetatii !

Din strigătul singurătăţii –
aş putea să’nalţ o piramidă.
De ce să spulbere vântul
nisipul inimii mele?

Deşertul e plin de „fantome” –
 ce mai cred în „ape salvatoare”.
Sunetul nisipului e cânt de sirenă,
ce-nfioară pustiul,
în care rănile au înflorit… >>>>>

Zeno Ghiţulescu – „Jocul flăcărilor umbrelor“ – comentariu de Daniela Gifu

„Vocea celestă îi destăinuie
marele secret misiunea de-a reteza
nelegiuirea lumii.”

Poezia românească, iată, cunoaşte după anii ’90 o adevărată erupţie metaforică născută poate şi din teama unui sistem viciat de a lăsa să se exprime liber vocile unor viziuni melancolice. Parcurgând filele prezentului volum de poezii, Jocul flăcărilor umbrelor, ajungi să-ţi accepţi identitatea, făcându-te complice „cu şiretenia cerşetorului” condamnat înainte de a fi înţeles.
Zeno Ghiţulescu, dând frâu liber întristării sale interioare, acumulată peste ani, reuşeşte să o transpună în versuri cu eleganţă, rămânând totuşi leal companiei propriei sale cugetări. Este un fin observator al vieţii, spusa sa poetică desprinzându-se, nu fără tonalităţi veninoase, din dorinţa omului de a afla „de aparţine lutului ori duhului”.
Găseşti pe parcursul său liric nuanţe deşteptătoare, lipsite de aroganţă, nu în dorinţa de a şoca, ci – mai de grabă – de a trezi spiritele inerte la realitatea „de dincolo de vrutul frânt de temniţa de vise”. Autorul conturează, în fond, un „infinit periplu” în căutarea sinelui, cu convingerea că se va aşterne, peste a sa neîmplinită fiinţă, „somnul vegetal”. >>>>

Daniela Pârvu: „Scrisoare către Ştefan Luchian-pictorul“

Am să-ţi scriu ca şi cum trăieşti, în mine n-ai murit încă…! Iubesc ca şi tine anemonele şi-am vrut să ştii asta! Chipul tău mă urmăreşte dintr-o fotografie după „Autoportret”- aici pe biroul meu! Eşti tulburat de durere, ai ochii trişti, aşa cum stai tu şi te uiţi la mine, cu penelul ţinut la piept ca pe o armă parcă vrei să aperi toate durerile lumii! Câtă discreţie în suferinţa ta, câtă bunătate ai în ochi, eu cred şi azi că toate florile se nasc de fapt pentru tine… Ştiu cât suferi şi cum boala sapă în tine de câteva decenii… N-am încetat o clipă să te iubesc aşa cum tu n-ai încetat să iubeşti viaţa! Cine spunea ca anemona însăşi e floarea consolării şi al compătimirii!? Floarea asta seamănă mult „efemer”(în greceşte anemona înseamnă „vânt”)
Octavian Paler scria foarte frumos”Anemonele trăiesc intre reîntoarcerea lui Adonis şi viitoarea lui plecare. Flacăra petalelor şi seminţele negre vorbesc despre pasiunea renăscută şi despre iminenta ei singurătate. >>>>>

Corina Ciuraş: „Despre copaci“

ARIPILE ÎNGERULUI
Dacă am putea să ne oprim, să ascultăm
Să privim doar o secundă, râsul curat
Şi zbaterea genelor unui copil
Poate am simţi uşor trecând
Adierea binecuvântată a unor aripi de înger.
_____________________
COPACUL UNIC
Pe strada caselor sobre
Gonesc frenetic maşini
Iar paşii fiecăruia grăbesc spre ţintă.
Răsună însă uneori râsete zglobii
Copii cu un bunic
Nedumeriţi privind copacul unic.
Iar peste toate clopotele cântă. >>>>

Monica Sumalan: „Şi totuşi, iubirea“

Cuvintele te poarta in spatii nevazute.Iubirea e o suferinta spirituala pe care o exprimi atat de stangaci in simple cuvinte.Iubind iti cladesti fericiri relative,abisuri in care te afunzi nestiut.Trairea trece dincolo de cuvinte ,o vei regasi acolo unde nu exista timp ,ci doar senzatia plinatatii vesnice.Experienta spirituala a reintregirii cosmice o simti in fiinta ta,cum creste .Fiecare iubire are amprenta individualitatii ,fiecare iubire e o confidenta astrala magica.Traind,inveti iubirea ,si esenta ei te va desavarsi.Ea te va invata sacrificiul,te va invata ce e daruirea ,ce este sufletul.Suntem ganduri ,care maine vor lua calea vazduhului,ganduri despre iubirea care ne apropie de Divinitate. Iubirea traieste in confesiunea intima si primordiala a doua suflete. >>>>>>>

CAIET DE POET – Victoria Duţu : „Firul de nisip“

Umarul meu era plin de aripi
Ce au atins apa marii
Si in departarea zborului
Au strans in ele un fir de nisip
Pe care l-au numit fulg.
In realiatea visului
Eu eram doar un fulg
Purtat de un val
Sau la tampla unui pescarus.
Sufletul meu sta inchis
In firul acesta de nisip
Ce se oglindeste in soare. >>>Victoria Duţu>>>